Scutul antirachetă de la Deveselu este una din componentele sistemului de apărare antirachetă al întregii Europe gândit de forţele aliate din NATO. Implicarea României în acest proiect militar presupune găzduirea de interceptori tereştri, adică de rachete de interceptare SM-3 (Standard Missile) tip Block 1B.
Cu alte cuvinte, la detectarea unei rachete ostile pe radarele fixe sau mobile ale echipamentelor militare, din anumite baze, printre care şi cea de la Deveselu, sau de pe nave de război, vor fi lansate rachete de interceptare care vor localiza ţinta şi o vor distruge în cel mai scurt timp de la decolare.
Ruşii nu vor amplasarea scutului
Analistul politic Cristian Preda consideră că asistăm la un moment de mare succes al României.
“Este un moment istoric în cooperarea româno-americană. Nu degeaba ruşii sunt turbaţi de furie”, ne-a declarat Cristian Preda.
Însă nu toată lumea este încântată de punerea în funcţiune a scutului. Zilele trecute, un general rus a afirmat că ţara sa deţine rachete care pot distruge orice element antibalistic instalat de Statele Unite.
Acesta este avertismentul generalului Serghei Karakaiev, şeful Forţelor Strategice Ruse, iar afirmaţiile sale se referă chiar la sistemele antirachetă montate de NATO în România.
“Evaluările specialiştilor arată că sistemele antirachetă americane aflate în curs de instalare nu vor putea rezista unui atac intens efectuat de unităţi strategice ruse”, a declarat Serghei Karakaiev.
Cuprins:
"Doresc să clarific scopul exact al acestui sistem şi, nu mai puţin important, ce nu este menit acest sistem să facă.
În primul rând, acest sistem nu este proiectat să contracareze ameninţări venite din afara Europei. Aşa cum a spus domnul ambasador Comănescu, NU este, repet NU este îndreptat împotriva Rusiei şi nu are capacitatea de a reprezenta o ameninţare pentru Rusia. Am explicat acest lucru Rusiei cu numeroase ocazii.
Totodată, ne-am oferit să colaborăm cu Rusia pentru a-i atenua îngrijorarea şi, în cazul în care doreşte acest lucru, pentru a-i proteja pe toţi cetăţenii noştri de rachete balistice din afara spaţiului euroatlantic.
Îi felicit încă o dată pe partenerii noştri români pentru acest proiect şi pe colegii mei de la Departamentul Apărării, care au făcut eforturi susţinute pentru a concretiza acest proiect. Acest moment important pentru apărarea antirachetă a Europei evidenţiază un lucru care a fost întotdeauna adevărat cu privire la cea mai măreaţă alianţă militară din istorie, NATO: atunci când colaborăm în mod profesionist şi ferm, putem realiza orice ne propunem", a declarat ambasadorul SUA în România, Hans Klemm.