Spitalele militare încep de la ora 8.00 așa-numitul maraton de vaccinare, în care timp de opt zile, 24 de ore din 24, orice persoană poate fi vaccinată în instituții din opt orașe.

Persoanele vaccinate se înregistrează direct în RENV și vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel, precizează MApN, într-un comunicat.

Ministerul precizează că asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populației generale în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare și în unități militare din Capitală și din țară, deservite de aproape 1.000 de angajați ai ministerului – peste 250 de medici, 500 de asistenți medicali și 200 de registratori

Suplimentar, MApN a operaţionalizat 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcţiei medicale a MApN, care acţionează gradual, începând din 21 aprilie, în sprijinul autorităţilor locale, în localităţi izolate sau greu accesibile, la propunerea şi solicitarea Direcţiilor de sănătate publică judeţene.

Pe de altă parte, tot marţi începe vaccinarea în cabinetele medicilor de familie, fiind deschise astfel încă 3.035 de fluxuri noi de vaccinare, a anunţat vicepreşedintele Comitetului naţional de coordonare a vaccinării, Andrei Baciu.

Investigație. Lacunele din declarația de interese a unui secretar de stat: firma soției primește bani de la fondul de stat unde el este membru în consiliul de administrație
Recomandări

La medicii de familie, vaccinarea se va face cu serul Johnson & Johnson, în doză unică.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rețeta de post Lidl. Supa de legume pe care ai să o faci mereu. Are ingrediente ieftine, e delicioasă și gata în câteva minute
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro

Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Libertateapentrufemei.ro
Mesajul Regelui Charles după ce nora sa, Kate Middleton, a anunțat că are cancer. Sunt trei cazuri de cancer la Casa Regală
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO

Cele mai scumpe orașe din România. Oamenii plătesc bani grei pe chirie în aceste zone. Bucureștiul nu e în top 3

Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Știrileprotv.ro
Zece ore a fost violată de iubitul ei și prietenul acestuia, în Alba. Coșmarul trăit de o femeie în casa partenerului ei
Delia, o nouă apariție controversată. Cum s-a afișat artista! 'Doamna Delia, nu mai are mama cu ce să îmi trimită zacuscă și șorici în străinătate'
Unica.ro

Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro

Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Observatornews.ro
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Horoscop 28 martie 2024. Capricornii pot primi mesaje foarte interesante de la persoane pe care nu le consideră suficient de înzestrate
HOROSCOP

RECOMANDĂRI