Un salon de la ATI al Spitalului Sf. Pantelimon din București, unde au fost transferați pacienți în urma incendiului de la „Matei Balș”, a fost cuprins de un fum gros, din cauza unui scurtcircuit, anunță televiziunea Digi24.
UPDATE 21.15: Ministerul Sănătății a anunțat într-un comunicat că „un tub de neon dintr-un salon s-a ars cu o degajare minoră de fum fără flacără”.
Instituția a precizat că „preventiv, cei doi pacienți au fost mutați în alt salon pentru a se schimba tubul de neon. Nicio persoană nu a suferit de pe urma incidentului”.
Șefa ATI de la Spitalul Sfântul Pantelimon a declarat, la rândul său, pentru Libertatea, că incidentul a fost unul minor. „S-a decis evacuarea celor doi pacienți și mutarea în altă zonă a Terapiei Intensive, în timp ce salonul va rămâne închis până mâine dimineață, până când electricienii vor remedia situația”, a spus Elena Voicu, șefa secției ATI a spitalului.
Ea a precizat că cei doi pacienți erau internați în spital, nu au fost transferați de la „Matei Balș”, în urma incendiului.
Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon Dragoș Davițoiu a explicat, pentru Libertatea, că incidentul a avut loc din cauza unui neon, care „a pocnit”.
El a mai spus că doi pacienți aflați în salon au fost mutați într-un altul, dar și că situația este acum sub control.
Incidentul ar fi avut loc din cauza unui scurtcircuit, iar managerul a precizat că a fost chemat electricianul.
Incidentul are loc la două zile după ce un incendiu a izbucnit la Spitalul Matei Balș din București, în Pavilionul V, unde se aflau internați bolnavi cu COVID. Șapte persoane au decedat în urma incendiului de vineri.