INCREDIBIL! Pe cine ÎNVINOVĂŢEŞTE Victor Ponta pentru şubrezirea RELAŢIEI sale cu Crin Antonescu

Comentează
Arhiva foto

Oamenii s-au obişnuit ca politicienii să nu-şi asume responsabilitatea în cazul în care lucrurile nu merg bine. Iar jocul acesta a atins noi culmi în cadrul USL, alianţa care a fost construită pe strigătul „Jos Băsescu", insuficient, totuşi, pentru o guvernare în condiţiile economice actuale. Însă în momentul în care diferenţele doctrinare dintre principalele partide ale USL, PSD şi PNL şi mai ales când au apărut tensiuni între Crin Antonescu şi Victor Ponta s-a găsit vinovatul pentru toate aceste lucruri: Traian Băsescu.
Aceasta este părerea prim ministrului care consideră că schimbul acid de replici dintre copreşedinţii USL a fost cauzat de şeful statului. În opinia sa, cei doi au plecat urechea la sirenele de la Cotroceni şi astfel Antonescu şi Ponta au început să-şi arunce vorbe grele.
„Sunt nişte lucruri care s-au adunat în timp, dar cred că principala problemă a fost faptul că au cântat prea mult sirenele de la Cotroceni şi uneori nu ne-am pus destulă ceară în urechi ca să nu le auzim, ca să mă exprim puţin metaforic", a spus Ponta, la Antena 3, întrebat dacă relaţia sa de prietenie şi politică cu Crin Antonescu s-a rupt.
Cu toate acestea, prim ministrul a admis că lucrurile nu sunt aşa cum şi-ar dori cu Crin Antonescu şi că există o anume tensiune între ei.
„E o tensiune care există, întotdeauna, pentru că eu ţin mult la ideea că suntem solidari. Eu, azi, nu doar azi, de trei ani, nu m-am exprimat în public critic la adresa domnului Antonescu. Azi a trebuit să lămuresc o situaţie, cred că am lămurit-o. Dacă am folosit termeni care l-au supărat pe domnul Antonescu, îmi pare rău. Trebuia spus adevărul, care era cel pe care l-am spus azi", a spus Ponta.
El a menţionat că, în opinia sa, USL poate să rămână împreună şi nu se va rupe, el arătând că aceasta este părerea şi dorinţa sa.
"Nu cred că domnul Antonescu are o înţelegere cu Traian Băsescu. Cred că au fost momente în care a contat pentru Crin mai mult părerea duşmanilor decât părerea prietenilor", a mai spus Ponta.
Întrebat dacă Antonescu este în continuare candidatul USL la prezidenţiale, Ponta a precizat că l-a rugat tot timpul, şi în particular, pe Crin Antonescu să respecte electoratul PSD.
"Vreau un preşedinte care să-i unească pe oameni, ori ultimele declaraţii au fost că PSD nu e bun, că votanţii PSD sunt nu ştiu cum...", a mai spus Ponta.







Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Oamenii fug după ce  unul din cele două turnuri gemene din New York este atacat de teroriști.
Exclusiv
07:00
Nicu Benesch, românul care a supraviețuit atentatelor de la World Trade Center: „Cea mai teribilă imagine a fost cea a oamenilor pe care îi vedeam aruncându-se în gol”
Vlad Enăchescu și Mihai Toma
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online, cu Vlad Enăchescu, managerul Eventim România: „Facem platformă de revânzare, ca să contracarăm site-urile de «speculă oficială»”. Cum au lovit industria de ticketing creșterea TVA, lipsa de săli și de performanțe sportive: „Asta e drama”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Ultimele știri
08:14
De ce nu ar trebui să pui niciodată panglici sau abțibilduri pe valiză. Avertismentul transmis de angajații din aeroporturi
08:03
Cea mai mică școală din Europa se deschide după două decenii, pentru o singură elevă
07:47
Meta lansează Muse, agentul AI care rezervă biletele de avion în locul tău
07:44
Mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, după ce un grup de ținte aeriene a fost detectat la granița cu Ucraina
TRENDING
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate