Potrivit Ministerului Muncii, copiii din sistemul de protecție specială vor avea mai multe șanse să găsească o familie adoptatoare, printr-un proiect de modificare a legii adopției.

Astfel, pentru declararea mai rapidă a adoptabilității copilului, prin noul proiect de act normativ au fost eliminate prevederile legale referitoare la căutarea rudelor până la gradul IV.

În plus, a fost investit managerul de caz cu posibilitatea de a stabili adopția ca finalitate a planului individualizat de protecție anterior împlinirii termenelor prevăzute de lege și, de asemenea, a fost introdusă  obligaţia directorului DGASPC de a controla trimestrial modul în care personalul din subordine respectă dispoziţiile legale. Nerespectarea atribuției de urmărire a evoluției copilului de către director constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 2.000 lei și 3.500 lei.

Pentru a flexibiliza procedura de evaluare și pregătire a adoptatorilor a fost extinsă durata de valabilitate a atestatului de persoană/familie aptă să adopte de la 2 ani, cât este în prezent, la 5 ani și a fost eliminată obligativitatea legalizării unor documente (certificatele de naștere, căsătorie) care se anexează cererii de încuviințare a adopției.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Măsurile menite să susțină și să sprijine adopția internă sunt:

  • Acordarea unei indemnizații lunare de 600 lei pentru fiecare copil adoptat care se află în una din următoarele situații:

  1. a) are vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani;
  2. b) este încadrat în grad de handicap ușor sau mediu;
  3. c) face parte dintr-un grup de 2 frați adoptabili împreună.
  • Acordarea unei indemnizații lunare de 900 lei  pentru fiecare copil adoptat care se află în una din următoarele situații:
  1. a) a împlinit vârsta de 7 ani;
  2. b) este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav;
  3. c) face parte dintr-un grup de cel puțin 3 frați adoptabili împreună.

Cuantumul indemnizației se majorează cu 25% dacă copilul adoptat întrunește două dintre condițiile menționate și cu 50% dacă copilul adoptat întrunește toate cele trei condiții menționate.

Indemnizația se acordă până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către copilul adoptat, respectiv până la 18 ani.

Pentru a sprijini familiile adoptatoare, prin proiectul de act normativ au fost introduse prevederi privind decontarea sumelor care reprezintă cheltuielile efectuate pentru asigurarea unor servicii destinate recuperării/reabilitării copilului, în limita sumei de 1.500 RON pe an, precum și decontarea cheltuielilor de transport și cazare realizate de familia adoptatoare în vederea participării la procedura potrivirii practice cu un copil având domiciliul în alt județ decât cel al adoptatorului/adoptatorilor, în limita sumei de 200 de lei/zi/persoană.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Obiectivul principal al acestor demersuri este sprijinirea și încurajarea continuă a procesului de adopție din țara noastră și respectarea angajamentului pe care Ministerul Muncii și Justiției Sociale și l-a asumat în ceea ce privește creșterea șanselor copiilor aflați în sistemul de protecție specială de a fi crescuți într-o familie a lor.

În luna martie, și deputatul USR Iulian Bulai a depus în Parlament, o inițiativă de modificare a Legii Adopției care vizează scăderea timpului pe care un copil îl petrece în sistemul de protecție, prin facilitarea întregului proces de adopție.

Prin proiect se propune deschiderea adopțiilor internaționale și menținerea spre adopție a copiilor care au împlinit 14 ani, dar și reducerea gradului de rudenie de la IV la III în cazul rudelor copilului care sunt căutate de către inspectorii sociali înainte de a începe procesul de adopție.

La sfârșitul anului trecut, în România existau circa 57.000 de copii în sistemul de protecție, cei mai mulți victime ale abandonului familial sau ale abuzurilor suferite în familia biologică.

Dintre aceștia, numai aproximativ 3.250 de copii sunt declarați adoptabili, adică doar 5,7% din numărul total, iar procentul copiilor care ajung să fie și adoptați nu depășește 2% în decursul unui an, potrivit ultimelor statistici. Această rată extrem de scăzută a adoptare a copiilor instituționalizați din România indică existența unor posibile probleme de ordin structural și funcțional în sistemul de protecție care trebuie neapărat rezolvate.

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Citește și: CAMPANIE LIBERTATEA/Sindromul Italia. Copii bolnavi de dor de mamă. Poveștile care ar putea să ne ajute să înțelegem și, poate, să reparăm (VIDEO)

Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Știrileprotv.ro
Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: ”Când am atras atenția că țopăie trolii pe rețelele sociale am fost ridiculizată”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
FANATIK.RO
Cum arată vila de cinci stele din care Călin Georgescu a urmărit rezultatul alegerilor. Motivul pentru care proprietatea nu apare în declarația de avere
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
GSP.RO
Fiul lui Călin Georgescu a fost coleg de cameră cu Novak Djokovic: „Alături de Nole am băut primul meu pahar de alcool”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Financiarul.ro
Cine e Călin Georgescu și ce avere are
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere, întrebate cu cine a votat
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi pentru care sunt pregătiți, pentru că li se cere o atitudine ceva mai rezervată

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI