Creșterea duce la majoarea ratelor pe care trebuie să le plătească românii cu credite în lei. Sunt afectate în special creditele Prima Casă, la care dobânda se calculează în funcție de ROBOR la 3 luni plus o marjă a băncii.
De asemenea, cresc dobânzile și pentru creditele în lei luate de către firme, dar este afectat și Guvernul, care se împrumută pe piața românească de la bănci pentru plata salariilor, pensiilor și investițiilor.
Indicele ROBOR și-a dublat valoarea de la începutul lui septembrie. ROBOR este este media dobânzilor la care băncile se împrumută între ele.
Recent, Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor, declara că majorarea ROBOR este o problemă de lichiditate în sistemul financiar. BNR a injectat ulterior 9 miliarde de lei, dar această ”injecție financiară” nu a stăvilit creșterea ROBOR.
Când crește euro, când crește ROBOR
Pe de altă parte, premierul Mihai Tudose critica BNR zilele trecute pentru deprecierea leului, acesta atingând la rândul său noi minime istorice în fața euro.
Însă Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administrație al BNR, a replicat, spunând că BNR nu poate apăra leul ținând în același timp și dobânzile mici.
Acest lucru ar fi posibil în teorie doar dacă România ar avea surplus, așa cum are Cehia. Însă țara noastră are un deficit comercial în creștere, adică importă mai mult decât exportă. Acesta pune presiune pe curs.
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Pe de altă parte, și deficitul bugetar este la limita de 3% din Produsul Intern Brut (PIB), iar măsurile fiscale luate de către Guvern de curând afectează investitorii.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat