Curtea Federală de Casaţie a anunţat că nu a identificat nicio eroare de procedură şi prin urmare a respins recursul fostului infirmier de 43 de ani, se arată într-un comunicat.

„Decizia este astfel executorie”, se mai menţionează în comunicat.

Apelul uneia dintre părţile civile, care contesta respingerea pronunţată de Tribunalul din Oldenbourg în 15 cazuri de deces, în lipsă de probe suficiente, a fost, de asemenea, respins.

Fostul infirmier a fost condamnat la închisoare pe viaţă, aproape fără posibilitate de eliberare, prevăzută în mod normal de legislaţie, nici măcar după 15 ani de detenţie.

El a mai fost condamnat anterior pentru şase crime, ceea ce ridică bilanţul său oficial la 91 de victime.

Conform procurorilor, motivul său era de a-şi face o imagine de erou, resuscitând pacienţi cărora le provoca stop cardiac. Însă tentativele sale de resuscitare erau în general lipsite de succes.

Între 2000 şi 2005, el a comis crime mai întâi în spitalul din Oldenbourg, un oraş din nord-vestul Germaniei, apoi în cel din micul oraş vecin Delmenhorst.

Victimele, cu vârste între 34 şi 96 de ani, au fost alese arbitrar. Bolnav de un narcisism sever, dar considerat responsabil pentru actele sale, el încerca să obţină recunoştinţa colegilor şi a superiorilor.

Ad placeholder

Fără îndoială că amploarea reală a crimelor sale nu va fi cunoscută, pentru că multe dintre presupusele sale victime au fost incinerate. Poliţia suspectează că Niels Hogel a ucis peste 200 de pacienţi.

Citeşte şi:

VIDEO | Părinții au montat o cameră video în camera bebelușului lor. Așa au descoperit ce făcea acesta în fiecare noapte

Studiu: Nemții se tem mai mult de Doland Trump decât de coronavirus

Trump, către un reporter de la Casa Albă: „Întrebarea ta este o rușine pentru televiziunea la care lucrezi și pentru angajatorul tău”

Anunțul șocant al lui CTP: ce voia să facă dacă ieșea primar Gabriela Firea
PARTENERI - GSP.RO
Anunțul șocant al lui CTP: ce voia să facă dacă ieșea primar Gabriela Firea
Noua hartă politică a României. Câți primari și consilieri au PSD, PNL, USR-Plus, în țară
PARTENERI - PLAYTECH
Noua hartă politică a României. Câți primari și consilieri au PSD, PNL, USR-Plus, în țară
Horoscop 28 septembrie 2020. Peștii au nevoie de mult dorita liniște și aceasta este greu de obținut
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2020. Peștii au nevoie de mult dorita liniște și aceasta este greu de obținut
Un activist nigerian a reușit să creeze o clasă virtuală high-tech de care beneficiază deja 1.000 de elevi
Scoala9.ro
Un activist nigerian a reușit să creeze o clasă virtuală high-tech de care beneficiază deja 1.000 de elevi
Primar-surpriză în Mureş! Şi-a băgat în spital un coleg după ce l-a lovit şi a răspândit teamă în carieră, fiind considerat un "Bad Boy"
Telekomsport
Primar-surpriză în Mureş! Şi-a băgat în spital un coleg după ce l-a lovit şi a răspândit teamă în carieră, fiind considerat un "Bad Boy"