Înmormântat de un «infractor periculos»! Cheltuielile funeraliilor lui Vadim, suportate de unul dintre cei mai aprigi adversari ai săi

Comentează
Arhiva foto

Deşi a fost un om al contrastelor, la înmormântarea lui Corneliu Vadim Tudor, care s-a stins subit din viaţă, la 65 de ani, s-au adunat sute de oameni, admiratori sau doar curioşi, unii veniţi special cu trenul din ţară.
Firme de pază şi jandarmii au făcut cu greu faţă mulţimii curioase care a luat cu asalt atât Biserica Sf. Gheorghe Nou, acolo unde fostul om politic a fost depus timp de două zile, cât şi Cimitirul Ghencea Civil.
A fost nevoie de patru camioane pentru a căra coroanele trimise sau aduse de familie, prieteni sau simpli admiratori, iar pe lângă asta au fost închiriate mai multe microbuze pentru transportul oamenilor de la biserică la cimitir. Slujba a fost şi ea una specială, fiind oficiată de un sobor format din 16 preoţi, printre care şi naşul de cununie al lui Vadim.
Cele două fete ale regretatului politician, Eugenia şi Lidia, soţia, Doina, şi cei trei fraţi au fost mai uniţi ca niciodată în faţa acestui eveniment tragic şi aproape că nu au avut timp să-l plângă pentru că pe perioada funeraliilor curioşii care au îngroşat rândurile la slujba ţinută în cimitir aproape că i-au sufocat cu întrebări.
O ceremonie atât de pestriţă cum a fost la Corneliu Vadim Tudor nu a mai existat de mult. Printre gură gască s-au aflat, evident, şi prieteni care au vărsat lacrimi sincere pentru pierderea lui, iar o voce din mulţime a întregit asta: “Plânge ţara, Vadime, ai ţinut cu acest popor!”
La înmormântare au participat, printre alţii, Anghel Iordănescu, Nicolae Văcăroiu, Gheorghe Funar, Olguţa Vasilescu şi mulţi generali în rezervă.
Cel mai tensionant moment a fost atunci când sicriul a fost scos din cavou pentru că nu încăpea. Groparii au fost nevoiţi să-l mărească la foc automat, sub privirile îngrozite ale familiei şi preoţilor. Ceremonia s-a terminat cu onoruri militare.





Îngropat pe banii «unui infractor periculos»

Victor Iovici, fost viceprimar al Capitalei, cel despre care Corneliu Vadim Tudor a afirmat în trecut că este “un infractor periculos”, a fost şi cel care a plătit funeraliile, împreună cu Bebe Ivanovici. Potrivit unor surse, cei doi s-au ocupat de toate cheltuielile şi au asigurat familia lui Vadim Tudor că nu îi va lipsi nimic.

Au vandalizat cavourile ca să vadă mortul

Curiozitatea morbidă pentru înmormântările unor personaje publice îi transformă pe unii în nişte corbi care calcă la propriu pe morminte în vânătoarea lor pentru ”un loc mai bun”. Dovadă o fac şi ipostazele absolut ameţitoare surprinse ieri la Cimitirul Ghencea Civil.
Căţăraţi prin copaci sau pe cruci, unii nu s-au lăsat daţi jos decât cu jandarmi, şi atunci au făcut-o cu scandal.
“Nu cobor, bă, lasă-mă că nu-i văd faţa de jos”, ţipa un bărbat cocoţat pe o baracă din curtea bisericii. Forţat să coboare, a uitat de ce a venit, a aruncat cele două garoafe, nervos, şi a înjurat, plin de draci.
Foto: Alex Dobre


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală