Înregistrarea dramatică a momentului în care Alexandra îl implora pe polițist să stea cu ea la telefon pentru că îi era frică. „Nu pot să stau în telefon domnișoară că avem și alte apeluri”

Comentează
alexandra macesanu

Alexandra Măceșanu a sunat de trei ori la 112, sperând că va fi salvată din casa lui Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a recunoscut că a ucis-o. În al treilea apel disperat la numărul unic de urgență, fata l-a implorat pe polițist să rămână cu ea la telefon pentru că îi era frică, însă agentul a întrebat-o pe un ton ironic de cine îi este frică și i-a spus că nu poate sta la telefon pentru că are „și alte apeluri”.

Din stenogramele discuțiile Alexandrei Măceșanu cu operatorii de la 112 reiese că polițiștii, în care fata își punea speranța că o vor salva, i s-ar fi adresat pe un ton ironic.

De altfel, anchetatorii care au ascultat înregistrarea convorbirii au consemnat în raportul MAI că polițistul a avut o „atitudine refractară față de aceasta fără a da dovadă de solicitudine și neimplicându-se în obținerea de date care să conducă la identificarea locației unde se afla persoana apelantă, respectiv să o consilieze pe aceasta ori să îi ofere sfaturi cu privire la comportamentul ei până la sosirea echipajelor de poliție”.

Apel III - 25/07/2019, ora 11:12:36 a.m.

Op. 112 (1): Alo 112, ce urgență aveți?

A.M.: (ton disperat) Doamnă ați trimis pe cineva? Că cred că se întoarce și mi-e frică că mă bate ...

Op. 112 (1): Da, ai vorbit cu poliția, da?

A.M.: Da, cu dumneavoastră!

Op. 112 (1): Ce ți-a zis poliția?

A.M.: Mi-a zis că o să trimită un echipaj, da vă rog veniți mai repede!

Polițist (2): Alo?

Op. 112 (1): Poliția? A revenit fata.

Polițist (2): Da...doamnă, spuneți domnișoară!

A.M.: Vă rog ați trimis pe cineva aici?

Polițist (2) (pe ton iritat): Am trimis, rămâneți acolo că nu... în 2 minute n-are cum să zboare măi domnișoară. Stați acolo, da?

A.M.: (plângând disperat) Veniți vă rog, veniți, mi-e frică...

Polițist (2) (ton ironic, atitudine zeflemistă): Păi de cine vă este frică?? Alo, de cine vă este frică?

A.M.: (plângând) De el...m-a bătut...

Polițist (2): De el, cine este persoana?

A.M.: Îl cheamă Popescu Lucian Gabriel!

Polițist (2): Popescu Lucian. Și unde stă ăsta acolo?

A.M.: Am zis că Bold, Antonius Caracalla numărul 9 ...

Polițist (2): Acolo la numărul 9 stă Popescu ăsta Lucian?

A.M.: Nu știu, am găsit doar o carte de vizită și mă gândeam că poate e a lui.

Polițist (2): Păi cartea de vizită e a lui?

A.M.: Nu știu...

Polițist (2) (ton ironic): Aaa, nu știi nici asta! Bine, așteptați acum...așteptați acolo, va veni acum echipajul în două-trei minute, așteptați.

A.M.: Vă rog stați cu mine la telefon că îmi este frică...vă rog...

Polițist (2): Nu pot să stau în telefon domnișoară că avem și alte apeluri, rămâneți acolo că vine echipajul de poliție, negreșit va veni, da, două-trei minute, ce naiba? (pe fundal se aude plânsul Alexandrei)

A.M.: (plângând) Bine...

Polițist (2): Da? Stați liniștită, calmați-vă un pic, da?

A.M.: (plângând, disperată) Mi-e frică...!

Polițist (2): Încercați să vă calmați, păi...da? Calmați-vă și va veni echipajul, e pe drum...

A.M.: (disperată) Bine, vă rog....

Polițist (2): Lăsați telefonul liber, că dacă stăm în telefon de discuție, echipajul nu poate să vorbească cu dvs.

A.M.: (plângând) Bine, bine, da.

Polițist (2): Bine.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
07:16
România instalează 7 turbine eoliene uriașe de 7 MW, cu rotoare de 175 de metri care pot produce energie chiar și la vânt slab
07:12
Cine este „Muza” de pe înregistrările DNA din scandalul uriaș de corupție din Ucraina: „Am un Porsche, o Loro Piana, ceasuri, brățări, genți, haine de blană. Trebuie să le ascund pe toate?”
07:10
Cât costă un litru de benzină și motorină, miercuri, 9 septembrie 2026, în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!