Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a acuzat în mai multe rânduri ineficiența ISC. Chiar la ultima întâlnire cu premierul Ciolacu, primarul Bucureștiului a discutat despre problemele legate de „ilegalitatea în urbanism şi construcţii”, precum şi „ineficacitatea” unor instituţii aflate în subordinea prim-ministrului, precum Inspectoratul de Stat în Construcţii şi Prefectura. Politizarea ISC de la vârf până la ultimul inspectorat județean este principala cauză a ineficienței instituției. Mai ales că foarte mulți politicieni au interese în zona construcțiilor și a dezvoltărilor imobiliare.

Noua șefă numită de Marcel Ciolacu nu are CV-ul publicat

În luna martie a acestui an, Marcel Ciolacu a numit-o la conducerea ISC, în funcția de inspector general, pe Victorița Dumitrașcu. Noua șefă a ISC nu are un CV public și nu se știe ce pregătire are sau ce o recomandă pentru această funcție.

Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție
Victorița Dumitrașcu. Foto: Facebook
Părinţii lui Vlad Pascu, faţă în faţă cu părinţii lui Sebi Olariu, pentru prima oară. Ce s-a întâmplat în sala de judecată de la Curtea de Apel Constanţa
Recomandări
Părinţii lui Vlad Pascu, faţă în faţă cu părinţii lui Sebi Olariu, pentru prima oară. Ce s-a întâmplat în sala de judecată de la Curtea de Apel Constanţa

Dar, așa cum s-a demonstrat de multe ori în România, nepotismul nu cunoaște competențe profesionale și nu necesită recomandări.

Pentru că doamna Dumitrașcu este nepoata Aurei Vasile, vechi membru PSD, lideră a PSD București în anii 2000, deputat timp de trei mandate, apropiată de Dan Ioan Popescu (fost ministru al Industriilor) și devenită om de încredere al lui Marian Vanghelie.

Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție
Aura Vasile

În familie mai este un PSD-ist celebru – Ioan Enciu, fratele fostei deputate. Enciu a fost europarlamentar și a mai ocupat în trecut funcțiile de consilier local, de viceprimar și consilier municipal, iar în partid a ajuns până în funcția de vicepreședinte al PSD București.

Nepoata, Victorița Dumitrașcu, se numea, înainte de căsătorie, Gheorghiu și are și ea state vechi în PSD, partid care în anul 2004 a împins-o până în funcția de consilier general al Municipiului București.

Doamna Victorița participa chiar și la consiliile lărgite ale PSD. Numele ei figurează într-o stenogramă din 2003, când Dan Ioan Popescu a propus-o să facă parte din secretariatul tehnic pentru redactarea procesului-verbal. La consiliul respectiv au participat toți greii PSD, inclusiv protectoarea ei, Aura Vasile, pe atunci secretar executiv.

Tarifele lui Trump amenință să arunce Rusia într-o criză economică profundă. Visul lui Putin se estompează rapid
Recomandări
Tarifele lui Trump amenință să arunce Rusia într-o criză economică profundă. Visul lui Putin se estompează rapid

În anul 2006, Victorița Dumitrașcu, pe atunci Gheorghiu, își încearcă norocul în afaceri, fondând, împreună cu Ciprian Dumitrașcu, viitorul ei soț, firma C.V. Trading Team SRL, cu un obiect de activitate ambiguu – „activități de servicii prestate în principal întreprinderilor”. Între timp, domnișoara Gheorghiu devine doamna Dumitrașcu, iar în 2016, cei doi decid desființarea firmei. 

Apoi, prin 2009, Victorița Dumitrașcu își face apariția prin Inspectoratul Teritorial în Construcții București în calitate de inspector în construcții, poziție din care a fost avansată pentru funcția supremă din ISC de către Marcel Ciolacu.

Afacerile din construcții ale soțului șefei ISC

Ciprian Dumitrașcu, soțul Victoriței, a făcut afaceri, fără prea mare succes, în câteva firme de familie. Cea mai cunoscută este SID Internațional Construct SRL, firmă care este amintită și în declarația de avere a doamnei inspector general. Firma se află acum în faliment, după ce, în 2021, a intrat în insolvență. Însă, până la acest moment a avut parte de importante proiecte de construcție, iar acum trei ani, a împușcat, alături de mai multe firme, un contract de la Primăria Sectorului 6, în valoare totală de peste 22,6 milioane de lei.

Agitație mare printre tarabe și miros de pește proaspăt: cum arată o zi în Piața Obor înainte de dezlegarea la pește din ziua de Florii. Prețuri pentru toată lumea
Recomandări
Agitație mare printre tarabe și miros de pește proaspăt: cum arată o zi în Piața Obor înainte de dezlegarea la pește din ziua de Florii. Prețuri pentru toată lumea

Cu toate acesta, din declarația de avere a doamnei Dumitrașcu înțelegem că veniturile familiei nu sunt exorbitante. În prima declarație de avere depusă după ocuparea funcției de inspector general, Victorița Dumitrașcu declară că a câștigat din salariul de la ISC și de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (o altă sinecură oferită de PSD, instituția aflându-se în direct în subordinea Cancelariei primului-ministru) mai puțin de 80 de mii de lei. În timp ce soțul, Ciprian Dumitrașcu, a adus acasă 120 de mii de lei câștigați din poziția sa de manager al firmei SID Internațional Construct SRL.

Ce am remarcat din aceeași declarație este că atât doamna Dumitrașcu, cât și soțul sunt niște norocoși. Pentru că a primit moștenire o parte dintr-o casă de 357 mp, iar soțul a primit prin donație tot o parte dintr-o casă de 372 mp și a construit alta de 350 mp. Ce e drept, toate casele sunt împărțite cu frații lor.

Cotarcea, adjunctul PNL-ist numit de Orban, păstrat de Ciucă

Adjunctul doamnei Dumitrașcu, Ionuț Cotarcea, a fost și el numit politic de PNL în funcția de inspector general adjunct cu rang de secretar de stat la ISC. Mai precis, a fost desemnat de Ludovic Orban, pe când era premier, în anul 2020.

Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție
Ionuț Cotarcea

Cotarcea a mai ocupat această funcție în perioada 2013-2014, după care a fost director al Direcţiei Juridice şi Resurse Umane. A părăsit iar ISC în perioada 2016-2017, când a devenit subprefect de Olt pentru opt luni. După acest episod s-a întors la ISC.

Cotarcea a fost membru PNL până în 2014, când a demisionat din partid, dar acest gest nu i-a întrerupt legătura cu liberalii, care l-au sprijinit să ajungă în toate funcțiile.

Ionuț Cotarcea este avocat, membru supleant în Baroul Olt.

Din declarația de avere a lui Ionuț Dan Cotarcea aflăm că deține un teren intravilan de 152 mp, o casă de 121 mp și două apartamente (unul împărțit cu niște rude, iar altul pe numele soției). Însă a mai avut un apartament și un teren pe care le-a vândut pentru suma de 86 de mii de euro.

Cotarcea mai deține și patru firme care îi aduc venituri de vreo 330 de mii de lei din afaceri imobiliare și construcții, deși firmele au fost toate înființate abia acum doi ani. Pe lângă salariul de la ISC (103 mii de lei pe an), Cotarcea mai are unul de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (56 de mii de lei). Interesant este că de pe urma cununiei civile, a nunții și a unui botez, Ionuț Cotarcea s-a ales cu 160 de mii de euro.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (30)

diss1958   •   16.10.2024, 19:27

Ce mai contează CV-ul sau competențele? E frumușică foc doamna! Merită!

    Unomfoartesimplu   •   16.10.2024, 23:27

    diss1958   •  16.10.2024, 19:27

    Ce mai contează CV-ul sau competențele? E frumușică foc doamna! Merită!

    Pe criteriile tale, cred ca Ghenea se califica direct la Cotroceni si fara alegeri...

deusdat   •   16.10.2024, 18:53

Și credeți că în America e altfel? Corupția și nepotismul sunt prețul democrației liberale. Take it or leave it. N-o să inventeze tocmai românii democrația cinstită.

dabaca2020   •   16.10.2024, 18:37

Pe acesta ,,duamna ,,are toate claitatile ,ptr altceva ,numai ptr acesta functie atat de importanta nu !! Acesta insitutie are in rapsundere ,inclusiv cladiriele cu bulina rosie din Bucuresti ,apoi siguranta tuturor constructiilor speciale si nu numai !! Dar se pare ca si aici ,ca si in alte domenii ,,politicul stapaneste tot si nimic ,!!

Vezi toate comentariile (30)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
Unica.ro
AVEM IMAGINILE! Nu au recunoscut că se iubesc, dar pozele spun tot! Cum au fost prinși ziua în amiaza mare / FOTO
La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Viva.ro
La 3 săptămâni după ce Călin Georgescu a pus-o să-și retragă candidatura, Anamaria Gavrilă face un anunț complet neașteptat: „Așa începe sfârșitul...”
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Dragoș Pătraru. Realizatorul TV e căsătorit de 26 de ani și are doi copii mari: ”Mi-a luat o lună să o conving să ne întâlnim!”
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Adevarul.ro
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…”
Elle.ro
Diana Dumitrescu, declarații despre problemele din relația cu soțul ei, după 6 ani de căsătorie: „Nimic nu e perfect, nimic nu e ceea ce pare, oamenii…”
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Unica.ro
Unul dintre cei mai cunoscuți artiști din România a recunoscut că și-a înșelat nevasta! "Soţia mea a aflat, m-a certat, mi-a dat câteva palme"
Constănţean, amendat cu 30.000 de lei pentru două sacoşe cu haine aruncate în stradă. I-a fost confiscată şi maşina
Observatornews.ro
Constănţean, amendat cu 30.000 de lei pentru două sacoşe cu haine aruncate în stradă. I-a fost confiscată şi maşina
Horoscop 10 aprilie 2025. Vărsătorii pot transforma experiențele acumulate într-un tezaur, pe care-l vor putea converti în diverse beneficii
HOROSCOP
Horoscop 10 aprilie 2025. Vărsătorii pot transforma experiențele acumulate într-un tezaur, pe care-l vor putea converti în diverse beneficii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI