Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, sărbătorit pe 11 aprilie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Sfântul Calinic de la Cernica este prăznuit pe 11 aprilie, fiind sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Despre Sfântul Calinic ucenicii săi spuneau că faptele îi erau întocmai după graiul gurii și nu putea nimeni să-i găsească niciun cusur. Că după cum învăța, așa și lucra.
Cuprins:
Viața Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica
Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica s-a născut la 7 octombrie, 1787 în București, aproape de biserica Sfântul Visarion. Din sfântul botez a primit numele de Constantin.
Părinții săi se numeau Antonie și Floarea și erau foarte evlavioși. Tânărul Constantin, cel mai mic dintre copii, a primit din pruncie o educație religioasă aleasă, învățând carte în București, la școlile care funcționau pe acea vreme pe lângă biserici.
În anul 1807 a intrat în nevoința călugărească la Mănăstirea Cernica, sub ascultarea cuviosului stareț, arhimandritul Timotei. La 12 noiembrie 1808 a fost tuns în schima monahală sub numele de Calinic, iar la 3 decembrie 1808 a fost hirotonit ierodiacon.
După plecarea la Sfântul Munte a duhovnicescului său părinte, ieroschimonahul Pimen, Cuviosul Calinic și-a pus această aspră rânduială, ca în toată săptămâna să nu mănânce bucate fierte la foc, fără numai pâine cu apă, după apusul soarelui, iar sâmbăta și Duminica să meargă la trapeză împreună cu părinții și să se mângâie cu înfrânare.
Mărturisesc părinții care l-au cunoscut pe Sfântul Calinic că fața îi era mereu palidă de multa postire și ochii adânciți în orbite din pricina multor privegheri și a atâtor lacrimi. Căci dobândise de la Dumnezeu darul lacrimilor la sfânta rugăciune.
În anul 1813, murind de ciumă mulți preoți călugări din Mănăstirea Cernica, starețul Timotei stăruia mereu să facă preot pe smeritul ierodiacon Calinic. El însă se lepăda de un dar mare ca acesta, socotindu-se pe sine cu totul nevrednic. Însă, fiind foarte ascultător și lăsându-se în voia lui Dumnezeu, a primit taina sfintei preoții, săvârșind cele sfinte în toată viața sa cu lacrimi și cu multă evlavie.
Cuviosul Calinic a fost hirotesit duhovnic al Mănăstirii Cernica la 20 septembrie 1815, de însuși mitropolitul Țării Românești, Nectarie, și este rânduit eclesiarh mare. Din această zi aproape toți părinții și frații din obște se mărturiseau la el, pentru că toți se cucereau de nevoința lui și își făceau adăpost și mângâiere supărărilor lor. Și era atât de iscusit duhovnic, încât veneau la spovedanie nu numai monahii, ci și multă lume din afară și chiar mitropolitul.
În primăvara anului 1817, Cuviosul Calinic, împreună cu Ignatie duhovnicul și cu un alt călugăr s-au sfătuit să postească desăvârșit tot Postul Mare până la Sfintele Paști. Deci, luând binecuvântare de la starețul Mănăstirii Dorotei, au început această aspră și mai presus de putere nevoință; dar din lipsa dreptei socoteli, satana le-a făcut la toți o grea ispită. Călugărul n-a putut să postească deloc. Ieroschimonahul Ignatie a postit câteva săptămâni, s-a îmbolnăvit și cu greu s-a vindecat. Iar Cuviosul Calinic a postit desăvârșit până în joia Canonului Mare - adică până în joia din săptămâna a cincea a Postului Mare, când a mâncat o jumătate de prescură. Dar voind să împlinească cele 40 de zile de post, asemenea Mântuitorului și sfinților de demult, s-a îmbolnăvit de o cumplită amețeală de cap și slăbire a firii, încât n-a mai știut nimic de sine până în Duminica Tomei. Pentru aceasta starețul Dorotei era foarte mâhnit, crezând că nu va mai scăpa cu viață.
Însă, cu darul lui Dumnezeu, Cuviosul Calinic și-a venit din nou în simțire, spre bucuria starețului și a tot soborul. Din ceasul acela, părintele Dorotei i-a rânduit să țină toată viața calea cea împărătească. Adică, să se împărtășească zilnic din masa cea de obște la trapeză. Deci, făcând ascultare, Sfântul Calinic mânca zilnic cu frații la masă, fără să mai aibe nimic de mâncare la chilie sau să guste ceva fără binecuvântare. Cu toate acestea, din postirea cea de 40 de zile, cuviosul a rămas cu o permanentă durere de cap, pe care a simțit-o până la obștescul său sfârșit.
În vara aceluiași an, Sfântul Calinic n-a mâncat pâine deloc, timp de 40 de zile, nici legume fierte la foc. Numai seara, după apusul soarelui, mânca câte o felie de pepene și fructe crude, ca să-și potolească slăbiciunea firii și să nu calce porunca sarețului.
Ucenicul său, arhimandritul Anastasie Baldovin, mărturisea că toată viața sa, cuviosul nu dormea întins pe pat, ci ațipea câteva ceasuri pe un scaun, îmbrăcat și încins cu o curea lată de piele. Era ca o adevărată santinelă, gata oricând de luptă, veghind neîncetat asupra nevăzuților vrăjmași care încercau să-l ispitească, fie prin trup, fie prin gânduri.
- Vezi ce înseamnă sărbătoarea cu cruce roșie în calendar!
Același ucenic zicea că nimeni nu putea să ascundă ceva sau să spună vreo minciună înaintea Sfântului Calinic, pentru că era înaintevăzător și îndată descoperea adevărul și cele ce urmau să se întâmple în viitor.
La 14 decembrie, 1818, Cuviosul Calinic a fost ales stareț al Mănăstirii Cernica, cu voia lui Dumnezeu și a Sfântului Ierarh Nicolae, patronul acestui sfânt locaș, având doar 30 de ani. Pentru sfințenia vieții lui și buna chivernisire a mănăstirii, la 9 aprilie, 1820, este hirotesit arhimandrit și păstorește obștea Cernicăi timp de 32 de ani.
Pe lângă înnoirea vieții duhovnicești în obștea sa, marele stareț al Cernicăi s-a îngrijit și de cele necesare vieții pământești, după exemplul înaintașilor săi. Astfel, a terminat de pictat biserica din insula Sfântului Nicolae, iar cu banii donați de arhiereul Ioanichie Stratonichias din București, a zidit o biserică mare cu cetate, în insula Sfântului Gheorghe, pentru că nu mai încăpeau călugării într-o singură biserică.
Mai înainte însă de începerea bisericii, i s-au arătat noaptea în vis Sfântul Ierarh Nicolae, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și fericitul stareț Gheorghe. Deci, Sfântul Nicolae a zis Cuviosului Calinic: „Scoală-te și să zidești în ostrovul cel mic o biserică în numele Sfântului Mucenic Gheorghe...”. Marele Mucenic i-a adăugat, apoi, aceste cuvinte: „Noi îți vom trimite tot ce-ți va trebui”. Iar starețul Gheorghe i-a zis: „Să nu ai nicio îndoială în inima ta!”.
Această vedenie arătând-se deodată și cuviosului Pimen duhovnicul, l-a încredințat pe Sfântul Calinic să înceapă lucrul. În anul 1832 a început noua biserică. În anul 1838 s-a dărâmat de un puternic cutremur, iar după patru ani a fost zidită din nou, așa cum se vede până astăzi. A mai zidit, din anul 1846, biserica Mănăstirii Pasărea și alte câteva biserici parohiale.
Sfântul Calinic a fost, de asemenea, și un bun iconom al Mănăstirii Cernica și al celorlalte mănăstiri - Pasărea, Snagov, Căldărușani, Ciorogârla și Poiana Mărului - care erau sub povățuirea sa. Când a intrat Cuviosul ca stareț, Cernica avea doar „o teleguță cu un bou cu care umbla un călugăr pe ulițele Bucureștilor și oricine voia din popor arunca câte o pâine în acea teleguță și apoi se întorcea la mănăstire și împărțea acea pâine pe la călugări. Iar pentru îmbrăcămintea călugărilor se trimitea ajutor de la domnie și de la alți buni creștini...”.
Însă venerabilul stareț, în puțină vreme, a refăcut iconomia mănăstirii, a făcut un mare metoc în satul Buești-Ilfov, a ridicat case și adăposturi pentru oameni și vite, a cultivat pământul cu tot felul de cereale, a plantat vii și păduri, încât se mirau toți de priceperea lui. Acolo creștea mănăstirea cirezi de vite și turme de oi pentru hrana și îmbrăcămintea călugărilor din lavră.
Fiind chemat și propus de câteva ori să fie mitropolit al Țării Românești, Sfântul Calinic, din marea lui smerenie, nu a primit. Dar un om vrăjmaș din preajma sa, îndemnat de zavistnici, i-a dat otravă. Pe când marele stareț zăcea pe patul de moarte, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, nu credeam și nu doream să mor otrăvit”. Atunci, în umbra nopții, un glas de taină i-a răspuns: „Nu vei muri de otravă! Scoală-te și fii sănătos, că nu după mult timp vei fi episcop la Râmnicu-Vâlcea, unde vei îndrepta Biserica și clerul care este în decădere”. În ceasul acela cuviosul s-a sculat sănătos din pat și s-a dus la Utrenie, că era miezul nopții.
Sfântul Calinic, episcop de Râmnicu-Vâlcea
Pentru blândețea și sfințenia vieții sale, atât de mulți călugări s-au strâns în jurul Sfântului Calinic, încât nu mai încăpeau în amândouă insulele. În anul 1850, când a plecat ca episcop la Râmnicu-Vâlcea a lăsat în Mănăstirea Cernica peste 350 de călugări cu viață aleasă.
Spuneau ucenicii Sfântului Calinic că faptele îi erau întocmai după graiul gurii și nu putea nimeni să-i găsească nici un cusur. Că după cum învăța, așa și lucra. Că zice și Mântuitorul: Să vă fie cuvântul așa, așa și nu, nu! (Matei 5, 37)
La 14 septembrie, 1850, cu sfat de obște, Sfântul Calinic a fost ales episcop la Râmnicu-Vâlcea, despărțindu-se cu multă durere și lacrimi de fiii săi, fiindcă „n-a putut strica hatârul iubitului său fiu duhovnicesc, Barbu Dimitrie Știrbei, domnul Țării Românești și s-a supus la voia obșteștii Adunări...”.
Sfântul Calinic a înființat o tipografie în anul 1861, la Râmnic. La acesta tipografie a tipărit cărți de cult și multe dintre lucrările sale. Pe la 1850-1880, tipărea așa de mult, încât mai tărziu Nicolae Iorga a numit Râmnicul "capitala tipografilor".
Aici aveau să vadă lumina tiparului imporatante cărţi bisericeşti: colecţia de Minee, Tipicul bisericesc, Manualul de pravilă bisericească, Evanghelia, Octoihul, Liturghierul, Acatistierul, Carte folositoare de suflet, Învăţătură pentru duhovnici şi Pravila mânăstirească, pravilă după care s-a condus obştea mânăstirii Cernica şi a schitului de la Frăsinei. Prin înfiinţarea acestei tipografii, Sfântul Calinic a continuat opera culturală şi artistică a înaintaşilor săi, episcopii Antim Ivireanul, Damaschin, Climent, Chesarie şi Filaret. Cu un an înainte de moarte, Calinic a donat tipografia cu tot inventarul şi cu cărţile aflate în depozit oraşului, punând însă condiţia ca jumate din veniturile viitoare să fie folosite pentru întreţinerea schitului Frăsinei, iar jumate pentru întreţinerea şcolilor din oraş, a elevilor săraci şi a Semninarului, se arată pe arhiepiscopiaramnicului.ro.
Pe 24 mai 1867, fără să aibă aprobarea oficială a guvernului, Calinic, bătrân şi bolnav, s-a retras la Mânăstirea Cernica. Din respect pentru marile sale realizări, lui Calinic nu i s-a retras titulatura, rămânând până la sfârşitul vieţii episcop titular al Râmnicului. A murit pe 11 aprilie 1868 şi a fost înmormântat două zile mai târziu în tinda ctitoriei sale, Biserica Sfântul Gheorghe, în prezenţa mitropolitului primat al României, Nifon, şi a unui numeros public.
Aceasta a fost nevoința și viața plină de sfințenie, precum și sfîrșitul minunat al Sfîntului Ierarh Calinic de la Cernica, făcătorul de minuni, care s-a mutat la cereștile locașuri, în ceata Sfinților Părinți purtători de Dumnezeu.
Canonizarea Sfântului Ierarh Calinic s-a făcut la 20 octombrie 1955, sub Patriarhul Justinian al României, iar prăznuirea lui se face la 11 aprilie. Cu ale cărui sfinte rugăciuni să ne miluiască și să ne miluiască Hristos Dumnezeu totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Troparul Sfântului Calinic de la Cernica
De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Calinic, povăţuitorule al călugărilor, podoaba cuvioșilor și lauda arhiereilor, ajutătorule al celor din nevoi și făcătorule de minuni, cu nevoințele tale chip de sfințenie te-ai arătat, iar acum cu îngerii în Ceruri te veselești; cu care roagă pe Milostivul Dumnezeu să ne dăruiască pace și mare mila.
Rugăciune către Sfântul Calinic de la Cernica
Ai ştiut că ne vin vremuri grele, o, Sfinte Părinte Calinic, şi vărsat-ai lacrimi pentru ele, ajutor să dai, oricât de mic. Tu ne-ai dăruit minune mare, prin sfintele moaşte de ierarh, pentru vremurile de-ncercare şi pentru nenorociri, hotar”. Picură-ne, dar, şi nouă lacrimi, din suflete, blânde ploi de har, căci avem păcate, multe patimi de care nici nu avem habar. În foamete şi în sărăcie nu ne lăsa azi, părinte drag, ţara noastră, dulcea Românie, îţi aşteaptă rugăciunea-n prag! De la mânăstirea din Cernica, Strălucirea ta ne-alungă frica”!
Blestemul Sfântului Calinic asupra mânăstirii Frăsinei
Blestemul Sfântului Calinic aruncat asupra unei mănăstiri, acum mai bine de 2 secole, este pomenit şi astăzi. Frăsinei este singurul lăcas de cult ortodox din România unde femeile nu au voie să intre şi să se roage. Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a interzis, în urmă cu mai bine de două secole, intrarea femeilor în mânăstirea Frăsinei printr-o hotărâre gravată pe o piatră. Sfântul ar fi luat această hotărâre în anul 1867 din cauza faptului că, în timpul unei vizite inopinate la mânăstire, i-ar fi găsit pe călugări chefuind cu femeile din sat. Şi astăzi, în acest loc oamenii păşesc cu frică, iar femeile care îndrăznesc să ajungă în mănăstire au parte de cele mai mari nenorociri.
Legenda spune că hotărârea a fost luată de episcopul Râmnicului, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica în 1867. În această mănăstire, cunoscută şi sub denumirea de Athosul românesc, regulamentul Sfântului Calinic, unic în felul lui, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodata femei şi de a se face slujba la miezul nopţii până dimineaţa, este păstrat cu stricteţe.
