Interpretul de manele Culiţă Sterp va fi cercetat sub control judiciar pentru părăsirea locului accidentului, a anunţat, vineri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, potrivit News. Procurorii au transmis că bărbatul rănit în evenimentul rutier în care a fost implicat Culiţă Sterp are nevoie de două-trei zile de îngrijiri medicale.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că a fost începută urmărirea penală faţă de Culiţă Sterp, cercetat pentru părăsirea locului accidentului.
„În fapt, s-a reţinut că în data de 17.11.2022, în jurul orei 02:03, a condus autoturismul marca Mercedes-Benz pe strada Eroilor din Cluj-Napoca, cu direcţia spre strada Dorobanţilor, şi la intersecţia cu Piaţa Avram Iancu a intrat pe culoarea roşie a semaforului, intrând în coliziune cu autoturismul marca Dacia, condus de către numitul R.M.B., fiind cauzate numitului R.M.B. leziuni traumatice apreciate ca necesitând un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale, iar ulterior inculpatul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor în drept”, a anunţat Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
El a fost prezentat procurorilor care au decis cercetarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile pentru părăsirea locului accidentului.
Inițial, Poliţiştii Biroului Rutier au dispus reţinerea pentru 24 de ore a cântărețului de 30 de ani.
Cântărețul de muzică de petrecere a fost surprins de aparatul radar cu viteză mai mare decât cea permisă, dar nu a oprit la semnalul agenţilor și a intrat într-o intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, lovind în plin un autoturism.
Crisiana 20.11.2022, 23:10
Zau? Culita a parasit locul accidentului fara incuviintarea autoritatilor? Ce fel de judecator poate spune aceasta? Culita a fugit ca un las de la locul accidentului fara sa-i pese de victima lui.Si aceasta dupa ce anterior pentru ca DL Culita conducea cu viteza mare Politia a incercat sa-l opreasca.In alte tari in SUA de exemplu dupa ce l-au prins in WC unde se ascundea Culita era incatusat si dus in arest.Judecat. Culita din simplu om a ajuns influentzar.Acum are milioane de urmaritori tineri pentru care este un model. Desigur ca pentru cat castiga din cantari 5-10000 Eu si ca influentzar plateste si impozit la stat.Nimeni nu contesta ca a muncit pentru ceea ce are acum. Totusi chiar daca ai muncit si te-ai ridicat din conditia de om de rand nu inseamna ca ai dreptul sa sfidezi legea. Ai gresit,este omenesc, dar fi uman, recunoaste-ti greseala si ajuta-l pe acela pe care l-ai accidentat. Se pare insa ca aceasta educatie nu o are Culitza. Nici el si nici fratele lui care-si permite sa-i faca prosti pe aceia care nu inteleg ca nu trebuie sa-l condamne pe Culita pentru lasitatea lui. Si-i instiga pe fani prin vorbele lui impotriva guvernantilor.Logodinca lui Culita, genul de obraznica aceea care s-a vazut cu o situatie materiala peste nivelul dinainte de a fi logodnica! Ambii se cred indreptatiti sa iasa public desi nimeni nu le-a cerut-o.Precum sotia si frateleunui VIP adevarat din tarile lumii.Daca Culita este VIP atunci marii artisti recunoscuti pe plan mondial ce sunt?