Pompierii români continuă să lupte împotriva incendiilor de vegetație din Franța, fiind mobilizați în zona Trévillach - Montalba-le-Château, unde riscul extinderii flăcărilor către gospodării a impus măsuri rapide. Potrivit unui anunț oficial pe Facebook al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), echipele au acționat alături de autoritățile franceze pentru protejarea locuințelor și limitarea propagării incendiului.
„Modulul național specializat pentru stingerea incendiilor de pădure, pre-poziționat în Republica Franceză prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene, își continuă misiunea și în cursul acestei zile, sub coordonarea autorităților franceze”, a transmis IGSU.
Operațiunile s-au desfășurat în condiții extrem de dificile, amplificate de vântul puternic și vegetația uscată. Apariția unor noi focare și viteza mare de extindere a flăcărilor au necesitat o adaptare constantă a strategiei de intervenție.
În prezent, modulul românesc așteaptă alocarea unui nou sector de intervenție, iar în cursul zilei de astăzi se va realiza rotirea efectivelor pentru menținerea capacității operaționale. Această misiune subliniază solidaritatea europeană în fața dezastrelor naturale.
Pe 2 iulie, peste 20 de pompieri români au intervenit pentru a sprijini autoritățile franceze în limitarea efectelor unui incendiu de vegetație care a cuprins un camping. Flăcările au afectat o suprafață de mai multe hectare.