Mihai a devenit Annemarie. Confesiunile unui transsexual. "A fost propria revoltă față de băiatul din oglindă pe care nu-l plăceam și nu doream să existe!"

Comentează
Arhiva foto

A avut curajul să privească dincolo de prejudecățile celor din jurul lui. A trecut, nu cu ușurință, peste dorințele și așteptările părinților care, în anii copilăriei, îi desenaseră, cu grijă firească, viitorul. A renunțat la chipul, la înfățișarea de băiat primită la naștere și a decis să se transforme într-una dintre urmașele Evei și să-și croiască un alt destin. L-a "ucis" pe Mihai, puștiul subțirel cu păr castaniu pe care nu l-a plăcut niciodată, și a zămislit-o pe Annemarie, femeia în strălucirea căreia a vrut, parcă dintotdeauna, să se piardă. Despre toate acestea, despre povestea vieții lui, transsexualul a vorbit deschis într-un interviu acordat ziarului Libertatea.

Întâlnirea cu personajul care acum e model de videochat la un studio din Capitală a avut loc după o perioadă de așteptare de câteva săptămâni de la momentul propunerii interviului. Ideea de a apărea în paginile ziarului Libertatea, de a face tuturor cunoscută povestea vieții, o speria puțin. Când însă aveam să ne așezăm pe fotoliile din atelierul foto, în fața unei măsuțe, lucrurile nu au mai părut atât de complicate pentru "ea".

"Annemarie", mi-a spus cu un zâmbet prins în colțul gurii, privindu-mă prin lentilele ochelarilor de vedere cu ramă neagră. Apoi, cu un gest larg, și-a trecut cu mâna prin păr și s-a așezat picior peste picior, semn că discuția putea începe.

[gallery columns="2" size="full" ids="2390454,2390455"]

"Nici nu știu câți ani aveam când am descoperit că vreau să trăiesc într-un corp de femeie"

"Când? Sau mai degrabă de ce?", am întrebat încercând să aflu ce resorturi interne atât de puternice au transformat un băiat care abia trecuse pragul școlii într-o fată. Cel puțin din punct de vedere al comportamentului afișat.

"Nu m-am jucat niciodată cu mașinuțele, nu m-au atras niciodată jocurile pentru băieți. Tot timpul m-am jucat ca o fetiță, cu păpuși. Nici nu știu câți ani aveam când am descoperit că vreau să trăiesc într-un corp de femeie...Parcă a fost dintotdeauna...Nu-mi plăcea ce văd în oglindă. Mă uitam și vedeam că nu sunt eu. Acel eu pe care îl doream. A fost propria revoltă față de băiatul din oglindă pe care nu-l plăceam și nu doream să existe! Dar m-am ascuns mulți ani pentru că eram prea mic ca să pot să fac ceva", începe Annemarie povestea de viață a celor personaje care, deodată, s-au cuibărit în mintea și în trupul său.

Îngrijorați, părinții și-au dus la mai mulți psihologi băiatul care-și dorea să fie fată

Povestea băiatului care și-a refuzat locul în această lume primit la naștere a fost, la un moment dat, subiect de discuție cu psihologi, specialiști cărora părinții săi le-au cerut sprijinul. Ba chiar ajutorul. Oamenii vedeau aceste schimbări majore de comportament ale fiului lor ca pe ceva de neconceput. Însă, experții i-ar fi sfătuit să lase lucrurile să-și urmeze noul curs, spune acum Annemarie.

"Eram copil când tata și mama m-au dus la mai mulți psihologi. Schimbările din comportamentul meu i-au îngrijorat și, pentru că au văzut că nu renunț, nu m-au bătut, nu m-au forțat în nici un fel, dar m-au dus pe la doctori. Au primit însă răspunsuri care i-au făcut să lase lucrurile în voia sorții. Chiar dacă nu le convenea...Doctorii le-au zis alor mei să mă lase să-mi aleg calea pentru că poate sunt victima unui accident biologic", amintește personajul din fața mea un capitol important din viața lui ce avea să-i marcheze noua sa existență.

Pe la 14 ani, l-a "ucis" pe Mihai. Atunci s-a "născut", cu adevărat, Annemarie

Perioada în care a fost nevoit să se macheze pe ascuns, să probeze rochițe în fața oglinzii sau să-și controleze gesturile efeminate, studiate, avea să se încheie pe la 14 ani. Chiar dacă în buletin purta nume de băiat, Mihai a încetat să mai existe vreo clipă. Acel Mihai a ieșit din scenă, a fost ”ucis” de dorința uriașă a băiatului care și-a dorit să trăiască într-un trup de femeie. Chiar și cu prețul celor doi ani în care mama lui nu a mai vorbit un cuvânt cu el.

"Știi cum s-a întâmplat până la urmă? Nu m-am mai ferit, nu m-am mai ascuns. Am luat decizia să mă transform radical. Trăiam într-un corp care nu era al meu, care nu mi se potrivea cu sufletul. Într-un an am plecat în vacanță de școală băiat și m-am întors...fată. Colegii, care cam bănuiau ceva, au rămas muți. Unii s-au purtat mai urât cu mine, nu m-au înțeles...La fel și profesorul de religie care era preot...În schimb ceilalți profesori mi-au fost alături, au discutat cu mine"

"Când a plecat din lumea asta, mama nu a plecat supărată pe mine..."

"În familie, marea problemă nu a fost tata, cum credeam eu, ci mama. Biata de ea atât de tare s-a supărat încât nu a mai vorbit doi ani cu mine. Doi ani în care nu mi-a adresat nici un cuvânt. Atât de tare a suferit...Și eu sufeream, dar ea nu mă înțelegea. Mult mai târziu avea să mă înțeleagă și avea să ne împăcăm. Când a plecat din lumea asta nu a plecat supărată pe mine...", își continuă Annemarie impresionanta poveste de viață.

Operații cu laser pentru îndepărtarea părului de pe față și implanturi de silicoane

Împlinirea vârstei majoratului a fost marcată de Annemarie cu schimbări majore aduse trupului pe care și l-a visat întotdeauna a fi de femeie. Și-a făcut implanturi cu silicon piept, o mărime destul de generoasă, și-a extras cu laser rădăcinile părului care-i formau mustața și barba și a întrat în sesiuni de epilare generală și de îngrijire a pielii și a podoabei capilare.

"Primul lucru a fost să-mi pun silicoane, normal. Să arăt ca o femeie, așa cum mă simt în interiorul meu. Nu eram eu prea păroasă, dar am scos tot ce era pe față cu laserul. Îmi îngrijesc părul să nu chelesc și mă ocup de ten, de fapt de întregul corp. La fel cum fac femeile...", spune, cu o oarecare mândrie, transsexualul 

[gallery size="full" columns="2" ids="2390462,2390463"]

Timp de nouă ani, transsexualul Annemarie a fost escortă pentru bărbați, prin Europa

Tunată și aranjată, Annemarie a pornit-o spre lumea largă. A început cu Spania. A urmat Olanda, Anglia, Elveția, Germania...De fapt, mai toată Europa. Avea doar vreo 18 ani și intra în lumea escortelor pentru bărbați. Vreo nouă ani, transsexualul a cunoscut zeci, poate sute de indivizi cărora le-a fost fie partener pentru întâlniri amoroase consumate în camere de hotel sau în cele ale bordelurilor legale, fie doar din postura de  confident al unor personaje ce se simțeau părăsite de cei din jur. O perioadă tumultuoasă pe care pare să o fi trăit din plin, dar despre care transsexualul Annemarie nu prea vrea să vorbească. Cu cine s-a iubit în partide de amor tarifate? E secretul ei.

"Am trăit ambele orgasme pentru că sunt și activ, și pasiv"

 "Ar putea fi polițiști, judecători, avocați, directori de firme - unii dintre ei aflați în posturi sus-puse, cu familii și copii?”, o întreb. ”Dă-mi voie să nu-ți răspund. Nu are importanță cine au fost...A fost o perioadă în care am trăit intens. Am cunoscut oameni din toate categoriile sociale, am văzut locuri...Am cunoscut și plăcerile trupești pe care le simte un bărbat atunci când se culcă cu o femeie, dar și pe cele pe care le simte o femeie care se iubește cu un bărbat. Am trăit ambele orgasme pentru sunt și activ și pasiv. Și am făcut destui bani cât să-mi cumpăr două case", acceptă transsexualul Annemarie să dezvăluie o extrem de mică parte din viața nevăzută a unei escorte pentru bărbați.

"Viața m-a și lovit...Am fost la un pas să pierd prietenia mamei ca preț plătit pentru schimbarea mea..."

Acum, Annemarie a tras linie. S-a întors acasă, în țară, și a renunțat la a mai fi escortă pentru bărbați. Și-a găsit de lucru la un videochat unde ”prestează” ca model pentru plăcerea bărbaților care însă nu o ating. Doar plătesc pentru a o vedea goală pe canalele private ale studioului sau pentru a flirta pe internet.

"Operație de schimbare de sex? Mi-a trecut prin cap, dar nu se va întâmpla într-un viitor prea apropiat. Mă simt extrem de bine în pielea mea..Cine mă place, mă place e așa cum sunt. M-am regăsit...Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi fost să fiu bărbat! Nu mai am nici urmă de masculinitate în trup și în comportament, dar mai ales în mentalitate și în suflet. Cred că nici nu am avut vreodată. La un moment dat, toată povestea vieții mele putea să mă coste. Viața m-a și lovit...Am fost la un pas să pierd prietenia mamei ca preț plătit pentru schimbarea mea...", se confesează transsexualul Annemarie.

Transsexualii, victime ale accidentelor genetice?

"Până de curând, specialiștii în domeniu au considerat transsexualitatea ca fiind o tulburare de identitate de gen. Însă, anul acesta, manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale (DSM) cataloghează aceste persoane ca putând fi victime ale unor accidente genetice", ne-a explicat un specialist în psihologie care lucrează cu transsexualul Annemarie.

Citește și: 

VIDEO/ Make-up artist la Milano. Alina Bădicioiu aduce strălucire pe covorul roșu din capitala modei – FOTO

VIDEO / Prima zi de școală. La 10 kilometri de centrul Capitalei, o fată studioasă învață la lanternă!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!