INTERVIU. O altă perspectivă asupra războiului din Ucraina. Renumit profesor belgian: „SUA fac totul pentru a prelungi conflictul”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Paul Delmotte, profesor belgian de politică internaţională, oferă pentru Libertatea o privire critică asupra crizei refugiaţilor şi a războiului de la graniţa României. „Cred că sunt riscuri serioase ca războiul din Ucraina să devină ceea ce se numeşte un conflict îngheţat, până la o reaşezare a raporturilor de forţe între marile puteri”.
Cuprins:
Timp de peste 25 de ani, Paul Delmotte a predat politică internaţională la Institut des Hautes Etudes des Communications Sociales din Bruxelles (IHECS).
Specializat în problemele lumii arabe, profesorul și-a făcut o carte de vizită în a exprima opinii nepopulare și, uneori, mustind de teoria conspirației, ca atunci când a numit „Primăvara arabă” ca fiind „doar o iluzie și o mașinație americană”.
În 2007, când jurnaliștii publicației „Charlie Hebdo” era audiați în procesul publicării caricaturilor cu profetul Mohamed, profesorul spunea: „Când analizăm problema caricaturilor, nu trebuie să ne concentrăm pe libertatea de expresie, pentru că dacă vedem totul prin prisma libertății de expresie, nu facem decât să ascultăm o singură parte, adică Vestul, care a văzut această criză doar prin prisma libertății de expresie.”
Într-un alt articol, acesta vorbește despre „imperialismul american” și spune fățiș că Occidentul ar promova imaginea că islamismul este terorism.
„Regimul sovietic nu l-aş numi regim comunist, cu riscul de a părea eretic”, insistă profesorul, la începutul discuţiei cu Libertatea. Cât despre regimul Putin, „prima şi cea mai importantă diferenţă faţă de regimul sovietic e că e un regim capitalist şi neoliberal din punct de vedere economic. Capitalismul nu rimează neapărat cu democraţia, fie ea şi parlamentară”.
„Nu cred că Putin e nebun”
Libertatea: Sănătatea mintală a liderului de la Kremlin este adesea invocată drept posibilă cauză a atacului rus asupra Ucrainei. Cum se face că nebunia conducătorilor rămâne o temă de actualitate în secolul XXI? Cum ar putea fi prevenite situaţiile când naţiunile cad pradă delirului unui personaj atotputernic?
Paul Delmotte: Mă îndoiesc de explicaţiile psihologizante, deci individuale, asupra războiului. Într-adevăr, nebunia a mai fost luată în considerare drept explicaţie pentru conflicte armate, cum s-a întâmplat în cazul lui Hitler, al lui Wilhelm al II-lea, împăratul Germaniei şi aşa mai departe. Dar în zilele noastre, există un factor care favorizează din plin acest tip de argument: ideologia neoliberală care pune în centru individul şi ocultează dimensiunile socio-economice. Ar trebui, iar cele mai multe dintre canalele noastre mass-media nu fac asta, să ne aplecăm asupra istoriei relaţiilor dintre Occident şi Rusia pe tema Ucrainei. Asta trebuia făcut încă din 1991 şi 2014!
Personal, nu cred că Putin e nebun. Până de curând, făcea figura unui om raţional şi dotat cu un anume bun-simţ. Iar dacă vorbim despre nebunia conducătorilor, să nu-l uităm pe Donald Trump.
- Cum credeţi că evolua situaţia în Ucraina, dacă Trump era acum la putere?
- Cu Trump şi egoul său gigantic la Casa Albă, riscul unui război nuclear ar fi fost mult mai mare. Cât despre posibilităţile de a ne pregăti din timp contra acestui fenomen al conducătorilor „bolnavi”, asta ar presupune să revizuim toate procedurile democraţiei parlamentare.
„Nu mai putem fi sută la sută siguri de nimic”
- Cum schimbă internetul comunicarea despre război?
- Dacă soldaţii din tranşeele de la Verdun ar fi avut telefoane mobile, istoria ar fi fost scrisă/povestită altfel, sunt convins. Internetul schimbă multe în relatările despre război şi schimbările astea nu sunt neapărat în beneficiul cetăţenilor. Gândiţi-vă la fake news şi la masa de informaţii în care suntem înecaţi zilnic. Nu mai putem fi sută la sută siguri de nimic. Multitudinea de informaţii ne înceţoşează percepţia, ne împiedică să gândim limpede. Dacă mai adăugăm la ploaia de informaţii emoţia şi frica...
- Cum vedeţi desfăşurarea de forţe la nivel retoric?
- Există un război al informaţiilor de ambele părţi şi miza ambelor părţi e să obţină susţinere. Partea rusă, de exemplu, evocă naziştii, să suscite amintirea Marelui Război Patriotic contra Germaniei, subiect încă foarte sensibil pentru ruşi. Partea ucraineană şi cea occidentală merg pe emoţie, pe imagini cu refugiaţi, prezentate în buclă la jurnalele TV.
„Au dispărut oligarhii şi neonaziştii ucraineni?”
- Porţile Uniunii Europene s-au deschis brusc pentru Ucraina. Cum vedeţi procesul de integrare a acestei ţări care încă nu s-a emancipat de oligarhi şi de relaţiile economice strânse cu Rusia?
- E clar că, în mesajele sonore de susţinere a Ucrainei emise de către UE, nu s-a mai vorbit despre oligarhi. Au dispărut oligarhii din Ucraina? Nu s-a mai vorbit nici despre organizaţiile neonaziste, despre care oricum se vorbea foarte puţin. Această susţinere febrilă te poate duce cu gândul că aderarea Ucrainei la UE e următorul pas logic. Dar problema oligarhilor şi problema extremiştilor rămân prezente. Iar europenii continuă să primească gaz rusesc. UE ar trebui să mişte decisiv, să se răsucească la 180 de grade, nu să valseze ezitant pe lângă decizie. În perioada actuală, cred că nu e potrivită integrarea Ucrainei nici în UE, nici în NATO. Nu câtă vreme politica UE persistă la nivelul unei subordonări de tip feudal faţă de Statele Unite.
„Există riscul unui conflict îngheţat”
- Ce părere aveţi despre modul cum comunică administraţia de la Kiev şi despre transformarea lui Zelenski din preşedinte-actor de comedie în personaj-cheie dintr-o tragedie naţională?
- A devenit aproape o modă alegerea în fruntea statelor a unor actori sau artişti. Să ne amintim de Reagan. Sunt multe ţări care au avut sau au asemenea lideri. Lucrurile stau cam la fel ca în cazul liderilor despre care se spune că sunt „nebuni”. Sigur, nu cred că toţi artiştii şi actorii sunt nebuni, chiar dacă învaţă repede meseria şi intră în rol după ce ajung la putere. Cum au făcut-o Reagan şi Zelenski. Publicul are nevoie de poveşti drăguţe şi neoliberalismul adoră devenirile de tipul „self-made-man”.
Dar, artist sau nu, la modul ideal, un preşedinte ar trebui întâi şi întâi judecat pentru a fi pus în funcţie după ideologia sa personală şi după ideologia anturajului său.
- Cum vedeţi sfârşitul conflictului din Ucraina? O nouă ordine mondială sau doar o pauză până la următoarea cădere în barbarie?
- Mă feresc să fac profeţii. Sper doar că războiul acesta se va termina cât mai repede. Poate printr-o revoltă a ruşilor contra lui Putin, putem visa, de ce nu? Sau poate printr-o schimbare de atitudine a lui Zelenski, care să se sustragă anturajului său naţionalist radical şi presiunilor neonaziştilor care deja l-au ameninţat cu moartea, dacă negociază.
Ceea ce observ e că Statele Unite fac totul pentru a prelungi acest conflict. Pentru că războiul din Ucraina slăbeşte şi Rusia, şi Europa Occidentală, şi, privind mai departe de Rusia, China. Şi pentru că războiul întăreşte NATO. Cred că sunt riscuri serioase ca războiul din Ucraina să devină ceea ce se numeşte un conflict îngheţat, până la o reaşezare a raporturilor de forţe între marile puteri.
„Un război al albilor”
Întrebat de reporterul Libertatea despre criza refugiaților din Ucraina, peste 2,5 milioane de oameni plecând din țară în ultimele 20 de zile, profesorul Delmotte face trimitere către un articol al său publicat recent pe platforma Pour.Press.
Paul Delmotte face un proces de conştiinţă al europenilor care, „după ce le-au întors spatele refugiaţilor de culoare, i-au primit cu braţele deschise pe refugiaţii ucraineni”. Pentru că „războiul acesta este perceput ca un război al albilor, nu un conflict din îndepărtata lume a treia”.
Dublul standard pe care europenii îl aplică în cazul refugiaţilor ţine de un mecanism de identificare, crede profesorul Delmotte:
„Aceşti ucraineni ne seamănă mult, scria jurnalistul şi fostul deputat conservator Daniel Hannan în The Telegraph, precizând că «aspectul şocant legat de conflictul din Ucraina e că războiul nu e ceva ce li se întâmplă unor popoare sărace şi îndepărtate». O spune şi mai bine Hélène Sallon în Le Monde: refugiaţii din Ucraina «posedă abonamente la Netflix şi conturi de Instagram». Unii sunt oameni prosperi, din clasa de mijloc, care pleacă din ţară în maşini care seamănă cu ale noastre. Să remarcăm, de asemenea, nivelul bun al englezei vorbite de mulţi dintre refugiaţii intervievaţi de jurnalişti”.
„Să fie acest mecanism de identificare cauza pentru care această criză a refugiaţilor este prezentată pe larg în lungi reportaje, cu imagini şi afirmaţii patriotice ale unor tinere şi frumoase ucrainence sau ale unor mame în lacrimi, cu copiii în braţe?”, se întreabă profesorul belgian. „Nu-mi amintesc ca refugiaţii rwandezi, kurzi sau sirieni să fi fost intervievaţi atât de sistematic”.
