Locuitorii unui oraș elvețian au avut un șoc când a început să ningă cu particule dintr-o pudră fină de cacao, după ce sistemul de ventilație de la o fabrică de ciocolată din apropiere s-a stricat, scrie independent.co.uk
Compania Lindt & Sprungli a confirmat marți rapoartele locale că a existat un defect minor în sistemul de ventilație de la o linie producție de prăjituri cu cacao în fabrica sa din Olten, situată între Zurich și Basel.
Praful de cacao este principalul ingredient folosit pentru a produce respectivele prăjiturele. Purtată de vânt, pulberea s-a răspândit în imediata apropiere a fabricii, lăsând dâre fine de praf de cacao peste localitate.
Cel mai mult a avut de ”suferit” un localnic a cărui mașină a fost acoperită în totalitate de praful de cacao.
Compania s-a oferit să plătească pentru orice curățare necesară.
Conducerea Lindt & Sprungli a declarat că procesul de producție din fabrică nu a fost afectat și că particulele au fost complet inofensive pentru oameni sau mediul înconjurător. Sistemul de ventilație a fost între timp reparat.