Ion Rădoi, liderul sindicatului de la metrou, plasat recent sub control judiciar de către procurorii DNA într-un dosar de corupție, a cerut, joi, revocarea măsurii preventive stabilite de anchetatori. Rădoi a spus în cadrul unei declarații de presă transmisă de Digi24 că nu l-a întâlnit pe Cătălin Drulă, ministrul transporturilor, și că nu și-a depus actele de pensionare.
„În momentul în care ești acuzat pentru orice... șantaj. Păi, nu știu, că nu am aflat. L-am întâlnit vreodată? Nici nu l-am văzut pe ministrul transporturilor. Avem 21 de adrese făcute către Ministerul Transporturilor și nu a răspuns la niciuna”, a explicat Ion Rădoi, joi, în fața jurnaliștilor aflați la Tribunalul București.
Liderul sindicatului de la metrou a contestat măsura controlului judiciar, iar instanța este în pronunțare. Legat de pensionare, Rădoi a spus că nu a început demersurile în acest sens.
„Nu. Pot să am de gând să fac o evaluare. Nu pentru că le-aș da prea mare satisfacție”, a mai precizat liderul de sindicat în declarația de presă transmisă de Digi24.
Liderul de sindicat de la metrou Ion Rădoi a fost inculpat de DNA pentru folosirea influenței de lider sindical și pentru șantajarea ministrului transporturilor Cătălin Drulă și a directorului Metrorex Ștefan Paraschiv.
Pe 13 iulie, DNA l-a pus sub control judiciar pe liderul sindical, după ce l-a audiat, la capătul a șapte ore de percheziții în 16 locații, printre care sediul USLM și locuința lui Rădoi.
Între acuzațiile DNA se numără faptul că Rădoi și-a folosit influența pe care o deține pentru a obține venituri ilegale prin administrarea spațiilor comerciale de la metrou.
Potrivit procurorilor anticorupție, când unul din contractele încheiate la Metrorex a încetat, liderul sindical a organizat proteste pentru a șantaja decidenții și a obține o decizie în favoarea sa.