Ionuț Culea, românul decedat în accidentul feroviar de lângă Larissa, era stabilit de patru ani în Grecia şi lucra la Salonic. Când a avut loc tragedia, se întorcea de la Atena, unde dăduse exemen pentru permisul de conducere, potrivit ObservatorNews. Gina Tudor, mătușa care l-a crescut, a declarat, pentru Știrile PRO TV, că Ionuț ar fi trebuit să urce în alt tren, dar n-a mai găsit bilete.
După trei zile de incertitudini, dar şi speranţă pentru familia românului, vestea oficială a venit sâmbătă 4 martie: Ionuţ se află printre victimele accidentului feroviar.
„În ziua accidentului, tragicul accident, fusese la Atena să dea examen de permis. Mi-a trimis mesaj, Mama, am luat sala. L-am sunat și am vorbit cu el, era fericit. Luase 30 din 30 de puncte. Era deștept”, a explicat Gina Tudor, mătușa lui Ionuț. Femeia e din Brăila, dar acum lucrează în Germania.
Înainte de trenul ăsta mai era un tren și nu găsise loc. S-a dus în gară să cumpere bilet și nu mai erau locuri în trenul ăla, înainte de ăsta.
Mătușa a dezvăluit că a primit de la Ionuț o fotografie, la 19.54, după ce s-a urcat în tren.
„Un copil cu bun simț, cu bucurie. El lucra în construcții. Vorbea cu o fată din Hațeg. Urma, de Paște, să vină cu mașina în România și mai avea de gând să mai stea anul ăsta în Grecia, să se retragă către România, să-și formeze o familie”, a mai spus Gina Tudor.
Nu vă pot spune durerea pe care o simt acum. Că pierzi un părinte, că pierzi, nu ştiu... nu e aceeaşi durere.
Mătuşa lui Ionuţ este cea care l-a crescut de când avea doar două săptămâni.
Ministerul Afacerilor Externe de la București a anunțat că, după ce autoritățile elene vor încheia procedurile, trupul vă fi repatriat pentru înmormântare.