Ionuţ Luţu: «Bianca e “surioara” mea»

Comentează
Arhiva foto
Arhiva foto

Ionuţ Luţu (34 de ani) are planuri pentru viitorul apropiat: să promoveze cu Jiul în Liga I şi să-şi găsească o prietenă în Petroşani. Luţu ne-a dezvăluit că Bianca Drăguşanu, iubita lui Cătălin Botezatu, îi este amică de multă vreme, ea fiind fiica maseurului de la echipa din Petroşani.

Originară din Petroşani, Bianca Drăguşanu, iubita designerului Cătălin Botezatu, este una dintre prietenele bune ale lui Ionuţ Luţu, după cum ne-a mărturisit chiar fotbalistul. “Bianca e «surioara » mea, doar e fiica maseurului de la Jiul, nea Jimmy.

Eu şi Bianca suntem prieteni de multă vreme”, a comentat mijlocaşul Jiului. Abia transferat la echipa din Petroşani, Ionuţ Luţu şi-a stabilit două obiective clare pentru acest sezon. Primul dintre ele e promovarea în Liga I cu echipa “minerilor”.

Îşi caută iubită la Petroşani

Arhiva foto

“Nu regret că am ajuns la Jiul. Dimpotrivă, dacă vom reuşi să promovăm, voi putea spune că a fost un

Arhiva foto

pas înainte în cariera mea”, a declarat cel alintat de suporteri “Hagi-Luţu”. Ajuns la 34 de ani, mijlocaşul mingicar nu are de gând să renunţe prea curând la fotbal.

“Vreau să-l întrec pe Damian Militaru, care a jucat pentru Jiul până la 40 de ani. Pentru asta, sunt hotărât să mai slăbesc vreo două kilograme, ca să fiu în formă maximă”, a explicat Luţu. Al doilea obiectiv are legătură cu viaţa privată a fotbalistului. Ionuţ Luţu ar vrea să-şi găsească o prietenă în Valea Jiului, numai că întâmpină dificultăţi. Femeile din această zonă nu prea sunt pe gustul mijlocaşului “minerilor”. “Deocamdată, eu n-am văzut nimic care să-mi trezească interesul. Numai figurante am văzut în Vale, dar cine ştie? Poate îmi voi găsi pe cineva”, a spus Luţu.

Refuzat de Laura Andreşan

Arhiva foto

În cartea lansată în martie, “Bărbaţii la feminin”, Laura Andreşan povesteşte de ce a refuzat avansurile lui Ionuţ Luţu: “Eram cu Diana Cordeanu şi cu Luţu într-un restaurant din Craiova. Ameţiţi de la whisky, am început să spunem bancuri cu blonde, iar amicul nostru Luţu devenea tot mai excitat. La un moment dat, Ionuţ se ridică şi ne spune că are neapărat nevoie de o femeie, că nu mai poate şi trebuie să rezolve situaţia cumva. Se fâţâia de colo, colo prin restaurant, cu penisul în mână, încercând să se masturbeze în lipsa vreunei femei doritoare”.

Arhiva foto

Vrea să facă afaceri cu Şimota

Ionuţ Luţu deţine un club de distracţii pe litoral şi un magazin de corpuri de iluminat în Craiova. Fotbalistul intenţionează să se sfătuiască cu patronul Jiului, Alin Şimota (foto), în privinţa afacerilor. “Chiar am de gând să-i propun patronului nostru să facem afaceri împreună. Sper să colaborăm, să ne ajutăm reciproc”, a spus fotbalistul de 34 de ani.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
18:23
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
15:30
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
MONDEN
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
17:00
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
Ioana State, Horia Brenciu si Smiley la Vocea Romaniei. FOTO/ Pro TV
15:23
Ioana State a făcut spectacol la „Vocea României” 2026. Cine dintre jurați s-a luptat pentru ea. „Sunt foarte fericită să primesc validarea asta”
POLITIC
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Ultimele știri
21:27
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
21:00
Descoperire șocantă pe malul Dunării: o femeie a dat peste o anaconda de dimensiuni impresionante
20:41
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
20:22
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
17:30
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
19:08
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
17:22
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
15:36
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
15:11
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Doicești
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
Ilie Bolojan
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă