Momentul în care iranienii încearcă să captureze o dronă americană în Golful Arabiei. Cum s-a terminat incidentul

Comentează
Arhiva foto

Marina SUA a împiedicat o navă iraniană să captureze o dronă maritimă americană în Golful Arabiei în noaptea de luni spre marți, în ceea ce un comandant american de rang înalt a numit un incident „flagrant" și „nejustificat", relatează CNN.

În timp ce forțele americane din regiune tranzitau apele internaționale luni, în jurul orei locale 23.00, au văzut nava de sprijin Shahid Baziar aparținând Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran, care tracta o dronă Saildrone Explorer (o navă de suprafață fără pilot) operată de SUA, a anunțat Comandamentul Central al Forțelor Navale ale SUA, într-un comunicat de presă.

O navă de patrulare de coastă a marinei americane, USS Thunderbolt, „opera în apropiere și a răspuns imediat", a precizat Marina. După ce iranienii au atașat un cablu de dronă, forțele americane din zonă au comunicat direct cu iranienii pentru a le transmite că vor drona înapoi, a declarat un oficial american din domeniul apărării.

Nava de patrulare a Marinei americane s-a apropiat apoi de dronă, iar Flota a 5-a americană a lansat un elicopter MH-60S Sea Hawk din Bahrain și l-a poziționat deasupra aparatului.

După ce forțele SUA au răspuns atât cu nava de coastă, cât și cu elicopterul Sea Hawk, nava iraniană a deconectat cablul de remorcare de la drona americană și a părăsit zona patru ore mai târziu, precizează comunicatul Marinei.

Marina americană și-a reluat apoi operațiunile „fără incidente".

Incidentul vine într-un moment critic în relațiile dintre Iran și SUA. Negocierile pentru relansarea acordului nuclear iranian se află într-un stadiu sensibil, iar oficialii americani au exprimat un oarecare optimism în legătură cu ultimele eforturi. Cu toate acestea, ei au subliniat că există în continuare decalaje între cele două părți.

Viceamiralul Brad Cooper, șeful Comandamentului Central al Forțelor Navale ale SUA, al Flotei a 5-a a SUA și al Forțelor Maritime Combinate, a calificat, într-o declarație despre incident, acțiunile Corpului Gardienilor Revoluției Islamice din Iran drept „flagrante, nejustificate și neconforme cu comportamentul unei forțe maritime profesioniste".

„Forțele navale americane rămân vigilente și vor continua să zboare, să navigheze și să opereze oriunde permite dreptul internațional, promovând, în același timp, în întreaga regiune, ordinea internațională bazată pe reguli”, a spus Brad Cooper.

Generalul Michael „Erik” Kurilla, șeful Comandamentului Central al SUA, care supraveghează prezența militară americană în Orientul Mijlociu, a reacționat ferm, afirmând că acțiunile Iranului sunt ilegale.

„Profesionalismul și competența echipajului de pe USS Thunderbolt au oprit Iranul de la această acțiune ilegală”, a afirmat Kurilla, într-un comunicat. „Acest incident demonstrează încă o dată activitatea continuă, destabilizatoare, ilegală și neprofesionistă a Iranului în Orientul Mijlociu”, a precizat generalul american.

Drona pe care Corpul Gardienilor a încercat să pună mâna este „proprietatea guvernului american și este echipată cu senzori, radare și camere pentru navigație și colectare de date" și „nu stochează informații sensibile sau secrete", a adăugat comunicatul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
22:23
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
22:12
În ce mai merită să investești în 2026? Opțiuni chiar și pentru un buget mic
21:53
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
21:43
iPhone Duo, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate pentru primul iPhone pliabil
TRENDING
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
21:50
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
21:21
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală