O bandă de hoţi a spart una dintre cele mai cunoscute pizzerii din Oradea, judeţul Bihor, duminică seară. Tâlharii au reuşit să fure câteva pachete de ţigări şi un monitor de la casa de marcat digitală, apoi s-au făcut nevăzuţi. Hoţii nu au fost filmaţi deoarece sistemul de supraveghere al pizzeriei fusese oprit la încheierea programului chiar de patronii restaurantului. Poliţiştii încearcă să identifice făptaşii pe baza amprentelor şi a urmelor de încălţăminte lăsate.