„Veritabila moştenire a modelului de castă: şase argentinieni din zece sunt săraci. Distrugerea (economiei) în ultimii o sută de ani nu are echivalent în istoria Occidentului”, a afirmat sâmbătă, într-un mesaj publicat pe reţeaua de socializare X, şeful statului argentinian, un ultraliberal care a preluat preşedinţia în decembrie.
Milei a făcut această declaraţie după ce i-au fost aduse la cunoştinţă cifrele asupra sărăciei furnizate de Observatorul datoriei sociale din cadrul Universităţii Catolice Argentiniene (UCA).
26 de milioane de argentinieni trăiesc sub pragul sărăciei, arată cifrele
Studiul, apărut iniţial în publicaţia Ambito Financiero, evaluează la 57,4% procentul de argentinieni care trăiesc sub pragul de sărăcie, adică peste 26 de milioane de persoane.
În declaraţii făcute duminică pentru cotidianul La Nation, directorul Observatorului, Augustin Salvia, a explicat însă că acest raport este „o simplă simulare statistică” ce se bazează pe datele „celui de-al treilea trimestru” din 2023. Însă „eu nu cred că suntem foarte departe de realitatea” actuală, a adăugat el.
În ianuarie, potrivit acestui studiu, 15% din populaţia Argentinei trăia în sărăcie extremă, adică aproape şapte milioane de persoane, potrivit declaraţiilor acestui specialist publicate în Ambito Financiero.
Aceste statistici arată un salt în timpul primei luni complete de când Milei este preşedinte, dacă ele sunt comparate cu cele 49 de procente de oameni săraci şi 14 procente de persoane aflate în sărăcie extremă, înregistrate în decembrie de UCA, pe fondul unor importante ajustări bugetare întreprinse de executiv.
De asemenea, aceasta este cifra cea mai ridicată din ultimii 22 de ani, înregistrată de acest organism privat.
După o devalorizare cu 50% a monedei naţionale, peso, liberalizarea preţurilor şi puternica lor creştere, inflaţia în ianuarie în Argentina a atins 20,6% şi, pe 12 luni, a fost de 254,2%.
Foto: Profimedia Images