„Nu trebuie să facem greşeala de a subestima Rusia. Forţele armate ruse păstrează capacităţi importante precum şi un mare număr de soldaţi şi Rusia şi-a demonstrat voinţa de a-şi asuma pierderi importante”, a declarat Stoltenberg în timpul unei conferințe de presă comune cu oficiali guvernamentali olandezi la Haga.

Forțele ruse au lansat mai multe lovituri aeriene cu rachete şi drone kamikaze asupra infrastructurilor ucrainene, în special asupra reţelelor energetice, lăsând fără curent milioane de oameni.

În acest contextul, șeful NATO a avertizat că „lunile următoare vor fi dificile”.

„Obiectivul lui Putin este să lase Ucraina în frig şi în întuneric în această iarnă”, a mai spus Stoltenberg.

Reluând comentariile secretarului de stat american Antony Blinken din weekend, Stoltenberg a spus că este la latitudinea Ucrainei să decidă când și cum vrea să negocieze cu Rusia pentru a pune capăt războiului.

Afirmațiile șefului NATO vin în contextul în care Ucraina sărbătorește eliberarea Herson. Retragerea trupelor ruse, ordonată miercuri, a venit în faţa presiunii contraofensivei ucrainene lansate în septembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.