SUA vor retrage statutul de „națiunea cea mai favorizată” pentru Rusia. Noile sancțiuni anunțate de Joe Biden

Comentează
Arhiva foto

Președintele american Joe Biden a anunțat, vineri, că SUA, împreună cu G7 și Uniunea Europeană, vor cere revocarea statutului de „națiunea cea mai favorizată” pentru țara condusă de Vladimir Putin, adăugând că prin luarea acestei măsuri, Rusiei îi va fi mai greu să facă comerț și va suferi astfel o lovitură economică severă, potrivit CNN.

„Astăzi, împreună cu colegii din G7 – Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și UE – vom anunța noi pași pentru a pune presiune asupra lui Vladimir Putin. În primul rând, fiecare națiune va face pași pentru a retrage Rusiei statutul de națiune cea mai favorizată. Dacă vom retrage acest statut, Rusiei îi va fi mai greu să facă comerț cu Statele Unite. Și dacă o vom face unitar cu alte națiuni, care reunesc jumătate din economia mondială, va fi o lovitură severă pentru economia rusă, care deja suferă în urma sancțiunilor noastre”, a anunțat Joe Biden, vineri, într-o conferință de presă.

Congresul trebuie să aprobe măsura, dar este de așteptat să facă acest lucru după anunțul lui Biden, scrie CNN.

Clauza națiunii celei mai favorizate înseamnă cel mai favorabil statut în relațiile comerciale. Acest principiu se aplică atât la importul mărfurilor, cât și la exportul lor și se referă la taxe vamale, alte taxe la frontieră, regimul de import-export, formalitățile vamale, reglementările privind comerțul internațional.

În aceeași conferință de presă, Joe Biden a anunțat și împiedicarea posibilității ca Moscova să contracteze împrumuturi de la FMI și Banca Mondială.

„G7 mărește presiunea asupra oligarhilor corupți. Vom crește aceste presiuni. Ei îl sprijină pe Putin, fură de la ruși și își ascund bunurile în țările noastre. Fac parte din cleptocrația de la Moscova, trebuie să suporte sancțiunile. Nu sunt singurele măsuri, îl vom lovi puternic pe Putin”, a mai anunțat liderul american.

SUA vor interzice importurile de alcool și fructe de mare din Rusia

Președintele american a mai anunțat că Statele Unite vor interzice importurile de alcool și fructe de mare (vodcă și caviar) din Rusia.

„Nu vom mai exporta bunuri de lux spre Rusia și vom lua și alte măsuri. Nu sunt ultimele măsuri”, a mai spus liderul de la Casa Albă.

Interdicția Statelor Unite de a exporta bunuri de lux în Rusia, la care Biden a făcut referire în discursul său, va include și articole precum tutun, îmbrăcăminte, bijuterii, mașini și antichități.

El a spus că, „în timp ce Putin își continuă atacul fără milă", Statele Unite și aliații săi continuă să lucreze pentru a intensifica presiunile economice asupra lui Vladimir Putin și pentru a izola și mai mult Rusia.

„Vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO. Nu vrem să ne luptăm cu Rusia în Ucraina, ar fi al treilea război mondial, dar acțiunea lui Putin în Ucraina nu va fi o victorie”, a mai precizat Biden.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
20:23
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
20:15
Un bărbat din Iași a murit pe E85 după ce a intrat intenționat pe contrasens și s-a izbit de un mastodont de 43 de tone
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
19:41
Gardienii Revoluției impun noi restricții maritime după distrugerea a cinci petroliere iraniene de către SUA
TRENDING
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
11:21
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul Apple din această seară: câte iPhone-uri se lansează și cum să urmărești live prezentarea
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală