Preşedintele american Joe Biden nu intenționează să aibă o întâlnire bilaterală cu omologul său rus Vladimir Putin, atunci când va participa la summitul G20 care va avea loc în noiembrie în Bali, transmite CNN.
Biden „nu are nicio intenţie să se aşeze (la discuţie) cu Vladimir Putin”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, într-o conferință de presă.
Liderul american anunţase deja la începutul acestei luni că nu are de gând să se întâlnească cu Putin la G20, dar a spus că ar exista totuși o circumstanță în care ar putea lua în considerare acest lucru.
„Uite, nu am de gând să mă întâlnesc cu el. Dar, dacă ar veni la mine la G20 și ar spune: «Vreau să vorbesc despre eliberarea lui Griner», m-aș întâlni cu el”, a spus anterior Biden, într-un interviu pentru CNN.
Biden a făcut referire la baschetbalista americană Brittney Griner, condamnată la 9 ani de închisoare în Rusia pentru trafic de droguri, pentru a cărei eliberare SUA au propus un schimb de prizonieri cu Rusia.
Deocamdată, nu e clar dacă Vladimir Putin va fi prezent la G20. Kremlinul nu a confirmat încă participarea sa. De asemenea, Putin a declarat pe 14 octombrie că încă nu s-a decis dacă va merge sau nu, potrivit Reuters.
Jumbo 28.10.2022, 19:30
Dar cine dracu vrea sa vorbeasca cu senilul adta care i deja pe făraș??? Baga si el capu n poza, ca Lache ???