Joe Biden va semna azi legea prin care se evită incapacitatea de plată "catastrofală" pentru Statele Unite 

 1 comentariu

Preşedintele Joe Biden a salutat vineri evitarea unei incapacităţi de plată "catastrofale" pentru Statele Unite şi a lăudat virtuţile compromisului politic, transmite AFP.

"Nimic nu ar fi fost mai iresponsabil, nimic nu ar fi fost mai catastrofal" decât un faliment al primei puteri mondiale, a spus preşedintele american, anunţând că va semna sâmbătă o lege care să facă posibilă amânarea până în ianuarie 2025 a acestei perspective periculoase.

Congresul american a adoptat în această săptămână textul care face posibilă suspendarea timp de aproape doi ani a plafonului îndatorării publice a SUA şi care fixează, de asemenea, anumite obiective bugetare. Fără acest text, ţara risca să intre în incapacitate de plată de luni, 5 iunie.

Aşezat la biroul din celebrul Birou Oval, democratul în vârstă de 80 de ani, candidat la realegere în 2024, s-a exprimat pe un ton aşezat şi liniştitor."Este dificil să obţii un consens dincolo de diviziunile partizane. Unitatea este dificilă. Dar nu trebuie să încetăm niciodată să încercăm", a spus el.

După câteva săptămâni de negocieri foarte dificile cu opoziţia republicană, preşedintele american a reluat mesajul de reconciliere transmis cu prilejul învestirii sale în ianuarie 2021."Fără unitate nu există pace", a spus Joe Biden.

Într-un discurs în care şi-a propus să întărească contrastul cu republicanul Donald Trump, aflat la rândul său în cursa pentru alegerile prezidenţiale din 2024, preşedintele Biden a declarat că ar trebui să nu se mai ţipe şi să se coboare temperatura.

"Ambele părţi au negociat cu bună-credinţă. Ambele părţi s-au ţinut de cuvânt", a salutat, de asemenea, Joe Biden, care nu pierde nicio ocazie de a se lăuda cu simţul său de compromis politic. Chiar dacă intenţionează să îşi asume meritul politic, preşedintele democrat nu îşi revendică deschis victoria la finalul negocierilor bugetare cu opoziţia: "Nimeni nu a primit tot ce şi-a dorit. Dar americanii au primit ceea ce aveau nevoie".

Dând asigurări că a evitat reducerile drastice ale beneficiilor sociale şi ale proiectelor sale majore de investiţii, Joe Biden a căutat să se proiecteze în viitor, deşi mulţi americani îl consideră prea bătrân pentru a rămâne la Casa Albă. Referindu-se la dorinţa sa de a impozita mai mult pe cei mai bogaţi, el le-a spus concetăţenilor săi: "Voi reveni la conducere şi, cu ajutorul vostru, voi câştiga".

La fel ca aproape toate economiile dezvoltate, Statele Unite trăiesc pe credit şi au, de altfel, cea mai mare datorie din lume în termeni absoluţi. Dar nicio altă ţară industrializată nu se confruntă cu un plafon rigid al datoriei, pe care Congresul trebuie să îl ridice în mod regulat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    vudejea 04.06.2023, 16:47

    Cum domne, "cea mai bogata tara din lume" vorbeste despre incapacitate de plata? Pai bogati din astia stiu si eu o gramada, datori vanduti...O familie cu 3 membri care ramane cu 10 dolari pe plus intr-o luna e mai bogata decat Sua? Ce va tot spune Jean demult, ca economia e o stiinta ! Felul Sua de a tiparii banii fara acoperire in bunuri si servicii bazandu-se pe pielea ursului din padure ajunge pe oricine din urma. China a gasit se pare calea de a impiedica obtinerea ursului din padure asa ca toata sandramaua se duce naiba

ALTE ȘTIRI
Două aeronave de luptă F-16 în zbor
18:54
Două drone au fost doborâte deasupra Mării Negre de piloții români de F-16
Macheta noului spital de boli respiratorii din Iași
Analiză
16:11
Bolnavii împărțiți în patru clădiri, spitalul nou blocat. Proiectul de 100 de milioane de euro de la Iași are constructor de un an jumătate, dar și clauză suspensivă
MONDEN
Radu Ștefan Bănică
Exclusiv
17:03
Radu Ștefan Bănică, dezvăluiri despre sora lui, Violeta, studentă în America: „Îi face bine că se călește”
Radu Vâlcan
16:30
Insula iubirii, 17 octombrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în ambele vile. Imaginile vor șoca și vor aduce declarații incredibile
POLITIC
Ilie Bolojan alături de Mircea Abrudean și Gabriel Andronache, la sediul PNL din Modrogan. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
18:33
Stenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD: „Domnule președinte, e un reproș pe care vi-l fac direct”
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025 și președinte PNL cu puteri depline din iulie 2025. Foto: Hepta
17:06
Ilie Bolojan anunță cum poate depune PNL moțiune de cenzură împotriva Guvernului Luca Niculescu, majoritar PSD
Ultimele știri
21:05
Doi grăniceri ucraineni au traversat ilegal Nistrul cu o barcă în timp ce urmăreau un bărbat care încerca să treacă râul înot
20:53
Majorarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani, prioritățile lui Florin Manole, propus de PSD la Ministerul Muncii în Guvernul Luca Niculescu
20:12
Corpul de Control al Ministerului Transporturilor, trimis la CNAIR să verifice DN71 Bâldana - Târgoviște
Analiză
19:00
Vacanța de iarnă se reinventează: românii caută experiențe spectaculoase, dincolo de clasicele târguri de Crăciun
TRENDING
Analiză
07:18
Fostul șef DGIPI condamnat pentru favorizarea lui Puiu Popoviciu obține daune de 250.000 de lei, după achitare, din partea statului român
08:54
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
Șoricel mic pe un teren acoperit de mușchi verde
15:08
Un șobolan în curte nu apare întâmplător: ce semnale transmite despre gospodăria ta și cum poți interveni
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ - Sursă foto: Shutterstock
14:57
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ
Un părinte și doi copii se îndepărtează de cameră pe o stradă din oraș, mergând alături de un autobuz cu două etaje de un roșu aprins (1)
13:52
Turiștii vor plăti mai mult pentru transport în Londra. Biletele de autobuz urmează să se scumpească pentru prima dată în ultimii patru ani
Un Husky siberian și o pisică British Short Hair împreună pe un covor
13:00
Cât costă să ai un câine sau o pisică. Bugetul lunar de hrană, servicii veterinare și accesorii
ceas deșteptător roz, așezat pe un covor e frunze galbene și portocalii de toamnî
12:09
Dormim cu o oră mai mult: cum funcționează regula „2-3-2” la schimbarea orei de toamnă
horoscopul zilei de astăzi 17 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
16 oct.
Horoscop 17 octombrie 2026. Leii sunt tentați să își folosească întreaga autoritate pentru a-și impune părerea într-o problemă de serviciu
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Nicușor Dan și Emmanuel Macron, în discuție
15:58
Nicușor Dan și Emmanuel Macron au discutat la Bruxelles despre atacurile cu drone ale Rusiei asupra navelor din Marea Neagră
Mașină răsturnată A2
13:24
Autostrada Soarelui A2, parțial blocată, după un accident în urma căreia o mașină s-a răsturnat pe plafon
Caniculă. Imagine ilustrativă Shutterstock
Analiză
13:00
Căldura extremă ucide de două ori mai mulți români decât accidentele rutiere: 100 de decese în timpul verii, pentru fiecare grad în plus
Angajati VAT Romania foto VAT copy
Analiză
10:00
Cum a ajuns gigantul elvețian VAT să investească masiv în România. Valvele fabricate la Arad sunt folosite în industria semiconductorilor
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!