De sâmbătă, adulţii vaccinaţi cu a doua doză cu mai mult de şapte luni în urmă au nevoie şi de a treia doză pentru ca permisul lor sanitar să-şi păstreze valabilitatea.

Afectați de noile reguli sunt 560.000 de persoane, conform cifrelor indicate vineri seara de Ministerul Sănătăţii, dar cifra reală e greu de stabilit.

La 15 februarie, intervalul pentru booster va scădea de la şapte la patru luni de la injecţia precedentă.

Senatul Franţei a aprobat în noaptea de miercuri spre joi înăsprirea restricţiilor pentru nevaccinați, inclusiv introducerea certificatului de vaccinare, care înlătură opţiunea de a prezenta un test negativ pentru a accesa anumite locații și evenimente.

Potrivit noilor prevederi, francezii de 18 ani și peste nevaccinați nu mai au acces în restaurante, spaţii culturale, trenuri pe distanţe lungi şi curse aeriene. Până acum, nevaccinaţii aveau acces la toate acestea dacă prezentau un test negativ la coronavirus.

Călătoriile pe distanţe lungi vor fi permise, fără test şi fără dovada de vaccinare, numai pentru motive excepționale. Iar cei care şi-au făcut programare pentru a se imuniza vor primi acces temporar, dacă prezintă un test negativ.

Senatul a decis ca noile restricții să se aplice dacă numărul pacienţilor cu COVID în spitalele din Franţa depăşeşte 10.000. În acest moment, sunt internaţi în jur de 24.000 de bolnavi infectaţi cu coronavirus.

DOCUMENTE. Politizarea primăriilor în lumina reflectoarelor: rețeaua PNL, implicată în organizarea concertului lui Robbie Williams din București
Recomandări
DOCUMENTE. Politizarea primăriilor în lumina reflectoarelor: rețeaua PNL, implicată în organizarea concertului lui Robbie Williams din București

La fel ca weekendul trecut, sâmbătă se anunţă noi manifestaţii antipermis în Franţa. De altfel, furia francezilor a fost stârnită mai ales după ce președintele francez Emmanuel Macron a avertizat că le va da „bătăi de cap” cetățenilor care refuză să se vaccineze.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Gabriela Cristea a apărut băută la TV? Acuzații șocante: 'Stare vizibilă de incoerență'
Playtech.ro
Gabriela Cristea a apărut băută la TV? Acuzații șocante: 'Stare vizibilă de incoerență'
Cum arată acum Gogoașă din Trăsniții. Cu ce se ocupă în prezent, după ce s-a operat de cancer: 'Pentru bani...'
Viva.ro
Cum arată acum Gogoașă din Trăsniții. Cu ce se ocupă în prezent, după ce s-a operat de cancer: 'Pentru bani...'
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Irinel Columbeanu se întoarce în afaceri și dezvăluie cum a falimentat: ”A dus la tocarea întregii averi”! Exclusiv
FANATIK.RO
Irinel Columbeanu se întoarce în afaceri și dezvăluie cum a falimentat: ”A dus la tocarea întregii averi”! Exclusiv
Emilia Ghinescu, transformare incredibilă. Cum a reușit să slăbească 50 de kilograme. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
Emilia Ghinescu, transformare incredibilă. Cum a reușit să slăbească 50 de kilograme. GALERIE FOTO
Şi-a comandat haine de peste 600 de lei, dar când a deschis coletul şi a văzut ce a primit a sunat imediat la poliţie
Observatornews.ro
Şi-a comandat haine de peste 600 de lei, dar când a deschis coletul şi a văzut ce a primit a sunat imediat la poliţie
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Unica.ro
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Horoscop 31 mai 2023. Racii au nevoie de o atmosferă agreabilă în casă, în mediul intim, numai că nimeni nu e dispus să o creeze pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 31 mai 2023. Racii au nevoie de o atmosferă agreabilă în casă, în mediul intim, numai că nimeni nu e dispus să o creeze pentru ei