07 Aug. 2018 14:47

Ce a discutat Tudorel Toader cu Anca Jurma. „Printre picături”, despre întâlnirea șefei DNA cu ambasadorul SUA

Distribuie

Procurorul-şef interimar al DNA, Anca Jurma, a declarat marţi, 7 august, că a discutat "printre picături" cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, în legătură cu întâlnirea pe care a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Hans Klemm.

Anca Jurma a participat astăzi, la Ministerul Justiţiei (MJ), la o întâlnire cu Tudorel Toader, alături de procurorul general Augustin Lazăr şi noul procuror-şef al DIICOT, Felix Bănilă.

La ieşirea de la MJ, Jurma a fost întrebată de jurnalişti dacă a discutat cu ministrul Toader despre întrevederea pe care a avut-o, în luna iulie, cu ambasadorul Klemm.

„Printre picături. Dar mă bucur că mi-aţi pus această întrebare, că iarăşi, din păcate, se vehiculează informaţii eronate în spaţiul public. Nu m-am deplasat la Ambasada SUA. Cine are curiozitatea să vadă în acea poză, pe care nu eu am făcut-o publică, se vede steagul DNA. Deci, întâlnirea a fost la sediul DNA. Nu m-am deplasat la Ambasada SUA”, a spus Anca Jurma, citată de Agerpres.

Pe 2 august, Tudorel Toader a anunţat că îi va chema pe procurorul general Augustin Lazăr şi procurorul-şef interimar al DNA, Anca Jurma, pentru a-i întreba despre întâlnirea cu ambasadorul Hans Klemm.

„Voi încerca să am o discuţie cu dânşii cât de curând, să îi invit la Ministerul Justiţiei, să întreb cât de normal este ca un procuror-şef să se ducă la o ambasadă că l-a chemat nu ştiu care ambasador, l-a invitat, mă rog, să-l felicite pentru faptul că a fost soare astăzi şi n-a plouat (…) Procurorul colaborează pe linie orizontală cu structurile aferente dintr-un stat: cu procurorii din America, din Franţa. Ambasadorii colaborează şi se coordonează cu ministrul de Externe, nu cu procurorii. Îi voi întreba: ‘aveţi reprezentativitatea aceasta a relaţiilor externe?’, Categoric că nu o au”, a spus, atunci, Tudorel Toader.

Afirmaţia lui Tudorel Toader venea după ce în presă a apărut informaţia că, pe data de 17 iulie, procurorul-şef al DNA, Anca Jurma, s-ar fi deplasat la Ambasada SUA.

Ulterior, DNA a dat publicităţii un comunicat de presă în care arăta că Anca Jurma s-a întâlnit pe 17 iulie cu ambasadorul Hans Klemm la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), la iniţiativa misiunii diplomatice a SUA, în scopul prezentării noului ataşat FBI la Bucureşti, David Varner.


Citește și: Petre Daea este ministru doar pentru porcii sănătoși. Pe cei bolnavi de pestă îi aruncă în curtea ANSVSA


 

Urmareste cel mai nou VIDEO incarcat pe libertatea.ro
Horoscop, miercuri, 26 septembrie 2018. Gemenii trebuie să-și repare greșelile
Loading...
Comentarii