Reeves a dat din nou curs zvonurilor potrivit cărora el și Winona Ryder ar fi căsătoriți, mulțumită filmării unei scene de căsătorie, oficiată de un preot, în 1992, în România. „Winona spune că suntem căsătoriți. Coppola spune la fel. Deci presupun că suntem căsătoriți... sub ochii lui Dumnezeu”, a spus starul din Matrix, potrivit CNN.
Keanu Reeves și Winona Ryder ar putea avea una dintre cele mai longevive „căsnicii” de la Hollywood.
„Am avut o întreagă scenă de căsătorie cu preoți adevărați”, a declarat acesta, intervievat de Esquire, potrivit CNN.
În 2018, cei doi actori au vorbit pentru Entertainment Weekly, în timp ce își promovau comedia romantică „Destination Wedding”, iar atunci, Ryder a declarat că ea crede că este căsătorită cu Keanu Reeves.
„În acea scenă, Francis (Ford Coppola) a folosit un preot român adevărat. Am filmat secvența, iar el a făcut totul. Așadar, cred că suntem căsătoriți”, declara, la acea vreme, Winona Ryder.
Actrița a trebuit să-i aducă aminte lui Keanu Reeves că au dus la capăt întreaga ceremonie și că au spus inclusiv „Da”.
„Nu-ți mai aduci aminte? Era de Valentine’s Day”, i-a adus aminte aceasta, făcându-l pe Reeves să exclame „O Doamne, suntem căsătoriți”.
Pelicula „Dracula”, inspirată din opera lui Bram Stoker și regizată de cunoscutul regizor Francis Ford Coppola, a avut și secvențe turnate în România, cu o distribuție care-i aducea împreună pe Gary Oldman, Keanu Reeves, Winona Ryder și Anthony Hopkins.
Filmul a fost premiat cu Oscar pentru cel mai bun machiaj.