Klaus Iohannis, acuzat de lașitate din PSD după demisie: „Trei luni mai trebuia să lupte cu șarlatani precum Georgescu”

 2 comentarii
Alfred Simonis și Marcel Ciolacu

Alfred Simonis, unul dintre liderii PSD și președinte al CJ Timiș, l-a acuzat pe Klaus Iohannis că „a trântit paltonul peste țară și a plecat ca un laș, în singurul moment în care mai era nevoie de el”, în lupta contra „unor dezaxați care își regizează scenete ieftine prin piețe sau urlă nevolnic prin Parlament”.

„Trei luni mai trebuia să reziste, să lupte alături de liderii coaliției și de partidele pro-europene pentru a ține România pe drumul stabilității. În loc să fie un debușeu pentru furia socială, fuga rușinoasă a președintelui din Palat a declanșat doar o și mai mare presiune urlătoare din partea unor conserve securiste care înfășurate ipocrit în steag și cu «poporul» în gură toată ziua vor o restaurație a României la dictatură”, a transmis Alfred Simonis.

Fostul președinte al Camerei Deputaților a adăugat că „instituțiile fundamentale ale democrației sunt sub asalt”, după ce „Președinția a căzut deja în uralele celor care vântură cuțite la cingătoare prin Piața Victoriei”.

În opinia liderului partidului condus de Marcel Ciolacu, România trebuie să își revină și să lupte „cu o gașcă de nebuni care vor să ne stingă lumina”. „Adevărul este că ne-am speriat toți de niște șarlatani precum Georgescu sau Simion și de interlopii și de bodiguarzii lor dansatori de hore. Tot statul român a ajuns să tremure din cauza unor dezaxați care își regizează scenete ieftine prin piețe sau urlă nevolnic prin Parlament”, a mai scris Simonis.

El a precizat că USR nu este partenerul partidelor de guvernământ PSD-PNL-UDMR, ci „au ales din nou să fie de partea neagră a istoriei și să se alieze cu cei care vor să distrugă România”.

Klaus Iohannis și-a anunțat demisia după ce Parlamentul a votat începerea suspendării

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat luni, 10 februarie, după ce Parlamentul a votat începerea procedurii de suspendare, că demisionează și va pleca din funcție miercuri, 12 februarie, „pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză”.

Mai întâi însă, cererea de demisie a fost înregistrată la Administrația Prezidențială și apoi a fost trimisă la Parlament. „Eu, Klaus Werner lohannis, Președintele României, demisionez din funcția de Președinte al României începând cu data de 12 februarie 2025”, scrie în documentul prin care Iohannis și-a anunțat demisia.

[pdf-embedder url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/02/document-klaus-iohannis-demisie-parlament-ccr.pdf" title="document-Klaus-Iohannis-demisie-parlament-ccr"]

În aceste condiții, conform Constituției, președintele Senatului și al doilea om în stat, Ilie Bolojan, va prelua funcția de președinte interimar al României până la alegerile din luna mai. În aceste condiții, Bolojan se va suspenda din funcția de președinte al PNL și din calitatea de membru al partidului. În locul său, președinte interimar al PNL va fi Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte și ministru de Interne.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    ClaraM 11.02.2025, 17:06

    Da, da, asa cum au rezistat si ei, vitejii psd-ului. Doar ca ei nu de lupta cu "o gasca de nebuni" ei se lupta cu tot poporul, pe care il sfideaza ramanand inca in functii dupa alegeri si mai nou dupa scandalul Nordis. Ei fac sa para aceasta gasca (de nebuni - sunt , nimic de comentat dar asta e un alt discurs) o alternativa mai buna la nesimtirea lor. Scarba totala.

  • Avatar comentarii

    Constantean08 12.02.2025, 11:55

    Hoțul strigă hoții! După 30 de ani, nu știu cine este șarlatan? Georgescu sau ei, cei 500 de speciali? Să nu uit. Plus magistrații. Plus Enache.

ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
Analiză
18:00
Eterni în funcții publice. Președinții și premierii pleacă, ei rămân pe poziții
21:13
Petrolul Brent se vinde cu peste 106 dolari barilul, cea mai mare creștere de preț din luna mai. Și petrolul WTI s-a scumpit
21:12
Ilie Bolojan vorbește despre varianta ca Luca Niculescu să fie premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
20:45
Cum a ajutat o mașină europeană la nașterea gigantului auto chinez Chery. Primul exemplar e bazat pe un Seat Toledo
TRENDING
13:57
Grindină uriașă de 10 cm, rafale de vânt de 120 de km și ploi abundente: se anunță furtuni extreme în Balcani
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate