Klaus Iohannis demisionează din funcția de președinte al României pe 12 februarie

 19 comentarii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, 10 februarie, după ce Parlamentul a votat începerea procedurii de suspendare, că este un demers inutil, pentru că el nu a încălcat Constituția, dar că își dă demisia și va pleca din funcție miercuri, 12 februarie, „pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză”. „Dumnezeu să binecuvânteze România”, a conchis șeful statului.

Iohannis: Demisionez din funcția de președinte al României

Șeful statului a spus mai întâi că demersul de suspendare este inutil pentru că oricum va pleca din funcție „Este un demers inutil pentru că, oricum, peste puține luni plec din funcție după alegerea noului președinte. Este un demers nefondat, pentru că niciodată, repet, niciodată n-am încălcat Constituția. Și este un demers păgubos, pentru că de aici toată lumea pierde, nimeni nu câștigă”, a afirmat Klaus Iohannis în discursul de la Palatul Cotroceni,

Și a continuat: „Peste puține zile, în Parlamentul României se va vota suspendarea mea și România va intra în criză. România va intra în criză pentru că se declanșează referendumul de demitere a președintelui”.

Apoi a precizat că acest demers va avea efecte în plan intern și extern și că „întreaga societate va fi bulversată”, iar „efectele vor fi de durată și foarte negative”, pentru că „nu va înțelege absolut nimeni dintre partenerii noștri de ce România își demite președintele după ce, de fapt, a început deja procedura pentru alegerea noului președinte”.

După care a făcut anunțul că își dă demisia.

„Pentru a scuti România și pe cetățenii români de această criză, de această evoluție inutilă și negativă, demisionez din funcția de președinte al României. Voi pleca din funcție poimâine, pe 12 februarie. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, și-a încheiat discursul șeful statului.

Ce prevede Constituția

Constituţia României prevede că, dacă funcţia de preşedinte devine vacantă, interimatul este asigurat în ordine de preşedintele Senatului, urmat de cel al Camerei Deputaților.

Articolul 98 din Constituție prevede: „Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor”.

În aceste condiții, președintele Senatului și al doilea om în stat, Ilie Bolojan, va prelua funcția de președinte interimar al României până la alegerile din luna mai.

Iohannis voia să rămână președinte până în mai, dar Parlamentul urma să dezbată cererea de suspendare

În ciuda unui val imens de antipatie populară, Klaus Iohannis a anunțat încă din decembrie 2024 că rămâne președintele României până când se vor organiza noi alegeri prezidențiale, deși mandatul său a expirat pe 21 decembrie 2024, după anularea de către CCR a primului tur al alegerilor prezidențiale câștigat surprinzător de Călin Georgescu.

Parlamentul urma însă să dezbată, marţi, 11 februarie, de la ora 10.00, cererea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, depusă de POT, AUR și SOS. După ce solicitarea Opoziţiei a fost respinsă de două ori, de data aceasta POT, AUR, SOS şi USR au strâns 178 de semnături.

Alegerile prezidenţiale sunt programate pentru 4 şi 18 mai. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor este 15 martie.

Cum poate trece de Parlament un demers de suspendare a președintelui

Propunerea de suspendare din funcție a președintelui României poate fi inițiată dacă se strâng măcar 155 de parlamentari care să voteze, adică o treime din numărul deputaților și senatorilor. Dar, pentru ca propunerea să treacă de Parlament, trebuie 234 de voturi.

Câți parlamentari are fiecare partid:

  • PSD – 122 de mandate (36 la Senat şi 86 la Camera Deputaţilor) – 93 de bărbaţi şi 29 de femei
  • AUR – 91 de mandate (28 la Senat şi 63 la Camera Deputaţilor) – 71 de bărbaţi şi 20 de femei
  • PNL – 71 de mandate (22 la Senat şi 49 la Camera Deputaţilor) – 62 de bărbaţi şi 9 femei
  • USR – 59 de mandate (19 la Senat şi 40 la Camera Deputaţilor) – 45 de bărbaţi şi 14 femei
  • SOS România – 40 de mandate (12 la Senat şi 28 la Camera Deputaţilor) – 27 de bărbaţi şi 13 femei
  • UDMR – 32 de mandate (10 la Senat şi 22 la Camera Deputaţilor) – 27 de bărbaţi şi 5 femei
  • POT – 31 de mandate (7 la Senat şi 24 la Camera Deputaţilor) – 21 de bărbaţi şi 10 femei
  • Minoritățile naționale – 19 mandate la Camera Deputaţilor, dintre care 18 bărbaţi şi o femeie

În acest caz, POT, AUR, SOS şi USR au strâns 178 de semnături.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (19)
  • Avatar comentarii

    dinamo_forever_77 10.02.2025, 16:26

    Lucru pe care putea sa-l faca inca de la bun inceput. Dar toata aceasta mascarada este facuta in incercarea disperata de a crea un culoar favorabil lui antonescu sau ponta......dar surpriza, romanii s-au saturat de psd si pnl!!!!!

  • Avatar comentarii

    Abel1974 10.02.2025, 16:28

    Dute învârtindu-te,să nu te mai găsească nimeni,este mai bine pentru tine.

  • Avatar comentarii

    Mihaela19800 10.02.2025, 16:52

    Aleluia! In sfarsit! O veste nemaipomenita!!!!

  • Avatar comentarii

    Mihai111 10.02.2025, 17:05

    …ne pricopsim cu Ilie Bolojan președinte de țară? Nici eu nu înțeleg de ce parlamentul a vrut să-l demită pe Iohannis acum? Oricum pleca peste 3 luni. După ce că ne merge prost și din ce în ce mai prost, psd și pnl își bat joc în continuare! Ce am rezolvat cu demisia lui Iohannis în 12 Februarie când noul președinte va fi ales la 5 Mai? Și ce vrea să facă Bolojan în 2 luni și 20 de zile? Iohannis a făcut bine că a demisionat. Să ne spălăm pe cap cu Bolojan și Ciolacul… psd și pnl ne vor duce direct în gard!

  • Avatar comentarii

    ionels 10.02.2025, 17:58

    Nu a fost presedinte, a fost definitia nenorocirii. A distrus tara! Este un deseu politic! Il ia si pe Ciolacu cu el? Macar o fapta buna sa faca si el.

ALTE ȘTIRI
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
20:50
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
20:06
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
18:41
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
17:52
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
21:29
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Kelemen Hunor conduce UDMR din 2011. Foto: Hepta
17:35
Un lider UDMR anunță că partidul lui Kelemen Hunor poate vota Guvernul Luca Niculescu chiar dacă nu va face parte din el
Ultimele știri
21:41
Primul lift exterior din București care va fi montat la un bloc vechi din Sectorul 2. Ce prevede legea „Lift pentru viață” și cum pot beneficia asociațiile de proprietari
21:19
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
21:06
Zimbru de 800 de kilograme, găsit mort și decapitat la Măgura Ilvei. Poliția și DSVSA au deschis o anchetă
20:46
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
20:02
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
18:48
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
18:44
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește