De Valentina Postelnicu,

„Este atât de jalnic şi denotă o atitudine de dispreţ atât de profund al celor de la PSD-ALDE faţă de voinţa românilor încât mi-e greu să găsesc o clasificare pentru votul din Senat”, a spus preşedintele.

Klaus Iohannis a afirmat că, practic, PSD-ALDE, „prin acest vot, şi-au dat arama pe faţă”.

„Nu au înţeles, în fond, nimic din ce le-au spus românii, la vot. Au mers mai departe, aşa cum au fost obişnuiţi şi au făcut zid în jurul lui Tăriceanu, ca nu cumva marea valoare a politicii româneşti să fie atins de procurori. Jalnic, jalnic, ruşinos!”, a mai comentat preşedintele.

Senatul a respins, luni, solicitarea DNA de încuviinţare a începerii urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei superioare, Călin Popescu-Tăriceanu, care îşi păstrează imunitatea, în dosarul în care este acuzat că a luat mită 800.000 de dolari.

Preşedintele Senatului a afirmat, în faţa colegilor, că există indicii privind existenţa unei „unui caz de răzbunare politică” şi că se încearcă atât discreditarea sa cât şi afectarea gravă a credibilităţii şi legitimităţii Parlamentului.