Preşedintele României şi soţia sa își petrec prima zi de Paște în Afganistan, unde îi vizitează pe militarii români.
Preşedintele Klaus Iohannis se află în prima zi de Paşte, în Afganistan, unde se va întâlniri cu militarii români aflaţi în misiune. "Preşedintele României, Klaus Iohannis, se află astăzi (duminică - n.r.), împreună cu Carmen Iohannis, în teatrul de operaţii din Afganistan, unde se întâlneşte cu militarii români aflaţi în misiune în această ţară", informează Administraţia Prezidenţială.
„Astăzi, de Sfintele Paști, le-am făcut o vizită militarilor români aflați în misiune în Afganistan. Am stat de vorbă cu cei care ne reprezintă cu cinste și onoare în afara granițelor, am aflat cum sunt și le-am mulțumit pentru dăruirea de care dau dovadă și pentru faptul că fac din România un stat respectat în cadrul NATO”, a scris președintele Iohannis, pe Facebook.
Este prima vizită pe care Klaus Iohannis o desfăşoară în Afganistan, de la preluarea mandatului.