Președintele Klaus Iohannis a mers în vizita oficială din Japonia la bordul unui avion privat care a fost închiriat de la compania luxemburgheză Global Jet, scrie Boarding Pass, un site specializat în domeniul aviației.
„Cu acest avion, președintele țării a călătorit pe ruta București - Sibiu - Tokyo Haneda în 4-5 martie 2023”, scrie publicația Boarding Pass, care publică mai multe imagini cu aeronava.
Avionul a zburat sâmbătă seară, 4 martie, din București până Sibiu. De acolo, a plecat spre Japonia, însă a oprit în Baku, capitala Azerbaidjanului, pentru realimentare, „deoarece autonomia avionului este insuficientă pentru un zbor fără escală din Sibiu până în capitala Japoniei”, notează sursa citată.
Site-ul FlightRadar arată mai multe detalii despre traseul președintelui.
Potrivit Boarding Pass, avionul este un Boeing 737-900ER în configurație Boeing Business Jet. A fost închiriat de la compania luxemburgheză Global Jet.
Pe site-ul companiei Global Jet este un singur avion care arată la fel precum cel cu care Iohannis a aterizat la Tokyo. Este vorba despre Boeing BBJ3. Acesta este încadrat la categoria VIP și poate găzdui 19 pasageri. „Cabina acestui uimitor avion VIP are un spațiu amplu, intimitate și posibilitatea de a te bucura de fiecare moment, de la relaxare în lounge-ul VIP, până la vizionare de filme în sala cinema și la o cină de cinci stele”, potrivit descrierii site-ului.
Libertatea a întrebat Administrația Prezidențială care au fost costurile închirierii aeronavei Boeing 737-900ER aparținând companiei luxemburgheze Global Jet și care a fost motivul pentru care aeronava, care a decolat sâmbătă seara, 4 martie, de pe Otopeni, a făcut o escală la Sibiu în aceeași seară.
Libertatea va publica răspunsurile imediat ce le vom primi.
În trecut, Administrația Prezidențială în mandatul lui Klaus Iohannis a refuzat să facă publice costurile deplasării în Statele Unite din toamna lui 2022, invocând, în fața cererii Libertatea, că acestea sunt secret de stat. În schimb, pe vremea președintelui Băsescu, Cotroceniul a făcut publice costurile unora dintre deplasările șefului statului.
Vizita oficială a lui Iohannis a început luni, 6 martie. Marți dimineață, 7 martie, acesta s-a întâlnit cu împăratul Japoniei, Naruhito, şi împărăteasa Japoniei, Masako. Ulterior, Iohannis s-a întâlnit şi cu premierul nipon, Fumio Kishida, anunțând la final că între cele două țări a fost încheiat un parteneriat strategic de colaborare.
Foto: Global Jet
rhadoo87 08.03.2023, 00:16
Probabil ca va intrebati de ce ruta a fost București-Sibiu. Raspunsul este simplu: pentru ca Japonia este o tara dezvoltata cu preturi Mari, Johannis a trebuit sa opreasca la Sibiu ca sa incaseze chiriile in avans ?
vudejea 08.03.2023, 06:28
Nu chiriile, man...S-a dus sa-si viziteze o matusa-era ziua ei...Libertatea ar trebui sa insiste pe motivele dus-intors Bucuresti-Sibiu-Baku cu avion VIP platit pe banii romanilor. Baku era exact in partea cealalta fata de Bucuresti si daca treburile prezidentiale de la Sibiu nu privesc interesul public or secret al statului roman ci interesul personal, sa se faca demersurile pentru restituirea sumei respective, tone de combustibil, asistenta radar si costurile de aeroport....Pe de alta parte e un deceniu de cand scuipa pe noi asa ca ce ati sarit asa in sus acuma?
dabaca2020 08.03.2023, 11:59
Cat , de rautociosi ,pot sa fie unii , oameni ? Un Presedinte de Stat , nu poate sa circule asa cum circula oricine ! Dar mai important a fost faptul ca ,Domnul Presedinte le-a vorbit liber in L Engleza , si nu cum au facut restul de presedinti ,iliescu ,basescu , cu romengleza de ,,balta,, Dar cine intelege ,apreciaza ,iar restul jignesc ,ca la asta suntem tare priceputi ,mai ales ,,celebrul dragos patraru ,,!
Daniel1 08.03.2023, 14:11
Eu am crezut ca esti ironic,dar nu,tu esti... nu mai scriu nimic,caci oricum vor sterge astia cuvintele!
vudejea 08.03.2023, 16:48
Asta te incanta pe tine, ca vorbeste engleza? Pe mine ma dezgusta ca vorbeste tot engleza si cu noi romanii !!! Munceste pentru interesele altora, contrare cu ale noastre!!! Voi astia lipitorile ce papati banii publici pe avioane la propriu, nu mai aveti absolut niciun argument pro johe in afara ca vb engleza?? Va mai dau eu unul, e inalt ! In rest , alt motiv pro chiar nu mai pot sa scornesc nici eu....Contra? Suuuuuute