Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a anunțat, joi, că schimbările în ce privește doctrina nucleară a Rusiei sunt, în primul rând, un semnal pentru „țările neprietenoase”, relatează site-ul cotidianului rusesc Kommersant.
Vladimir Putin a amenințat, miercuri, cu armele nucleare și a redefinit ce înseamnă pentru Rusia o agresiune a Occidentului. Reacțiile după afirmațiile liderului de la Kremlin nu au întârziat să apară, iar Dmitri Peskov a venit, în jurul prânzului, cu mai multe lămuriri.
„A fost un semnal de avertizare către Occident, în cazul unui atac asupra Rusiei prin diferite mijloace, și nu neapărat nucleare. Modificările anunțate în cadrul doctrinei nucleare ar trebui să fie considerate un anumit semnal pentru țările neprietenoase”, a spus Peskov.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului și-a mai exprimat încrederea că „întreaga lume este conștientă de puterea nucleară a Rusiei” și salută faptul că „politicienii raționali din Occident au luat în serios declarațiile lui Putin privind descurajarea nucleară”.
popav 26.09.2024, 23:08
Doar n-o să stea toată omenirea la cheremul rușilor, să-i lase să anexeze pe cine au chef, când vor ei. Dacă nu se pot mulțumi cu colosul lor de țară, război nuclear sa fie, ce mai contează că e mâine ori peste câțiva ani, când se vor arata ei ofuscați din cine știe ce alt motiv? Niste imbecili care au impresia că doar ei au dreptul să aibă interese și că muritori sunt doar ceilalți.
CristianCrisan 27.09.2024, 00:01
Intr-adevar Rusia n-are dreptul sa anexeze o tara la fel cum USA n-are dreptul sa protejeze o tara care nu e nici membra UE si nici membra NATO..Si argumentul meu anuleaza argumentul tau...
XhX13 27.09.2024, 01:54
Dar de riscul unul război mondial știm demult!
XhX13 27.09.2024, 01:56
De riscul unui război nuclear știm demult!O dai sucită acum?Mai mult dacă nu ne arde focul ne ia apa!
popav 27.09.2024, 03:37
Trolii ruși au fost reactivați... trebuie neapărat să ne înspăimânte cu puterea nucleară a Rusiei. Măi tovarăși, dacă va mănâncă în dos o să muriți și voi, nu numai noi. Decât slugi la ruși preferăm moartea, știm că oricum nu suntem nemuritori. Toți cei care au mai fost sub cizmă rusească nu pot uita "binefacerile" ocupației voastre.
vudejea 27.09.2024, 08:38
popapupapopoae, nu ti-e mai rusine cu minciuni din astea pentru retarzi ce nu stiu istorie, geografie,politica, nu stiu nik decat sa stea cu mana intinsa dupa pensie...Rusia si-a anexat propriul teritoriu istoric, cel de mii de ani cand Romania nu exista! Teritoriu populat cu 98% rusi..Unde in Romania sunt 98% romani? Occidentul a intervenit si i-a gasit pe banderisti sa zgarie Rusia, doar Maidan a costat miliarde...In fine, Putin e deplin responsabil, dar pentru poporul rus! Pentru rusii din fosta Ucraina care urlau sa vina sa-i apere de atrocitatile ucrainenilor! Putin e cel ce raspunde pt poporul rus si-s sigur ca o sa faca asta si nuclear, impotriva oricui!
Sfantul__Cuvios_Pafnutie 27.09.2024, 23:42
I-auzi la el, Rusia exista de mii de ani? Nu mai bine Rusia exista dinainte e inventarea timpului? Liderul Suprem Putin a inventat existența, apoi Lumea Rusească, apoi pe Dumnezeu și la urmă universul. Tot așa o să fie și cu Basarabia, nu? Că doar acolo sunt ruși, deci e teritoriu rusesc. Poate ne spui și cum au ajuns rușii ăia acolo, ce zici?
VolodimirZelenski 27.09.2024, 11:45
Doar 98%?? Slabut! Acolo sunt 150% pe putin! Fiecare soarece latra in ruza. Iar cu ajutorul... am vazut. In loc sa ii ajute, Vladimir Vladimirovici ii distruge. Halal conducator!
vudejea 27.09.2024, 08:40
Aha, latrailor, scherlaiti degeaba ca va cocoseaza rusii :))
dinamo_forever_77 27.09.2024, 12:28
Vedem asta de peste 2 ani si jumatate. Stii cum o sa se cheme razboiul acesta peste ani? Razboiul de 3 zile care a durat 3 ani :)))) STati flex, ca nu veti castiga acest razboi. Nu aveti cum!!! Unii isi apara familia, viata, pamantul, tara.....iar betivii vostri lupta pentru bani. Nu aveti motivatie flacau. Apoi....nu aveti armata, tehnologie, economie.....prcatic nimic! Sunteti doar multi si pro...i!!!!
Sfantul__Cuvios_Pafnutie 27.09.2024, 22:20
Da, da, tremură pantalonii pe NATO de teama invincibilei armate roșii. Ajungeați la Atlantic în două săptămâni dacă nu vă rătăceați prin estul Ucrainei. V-au schimbat ăia semnele de circulație cu din alea cu litere latine sataniste, de aia, nu?
VolodimirZelenski 27.09.2024, 11:43
Asta e in visele tale, poate.
Sfantul__Cuvios_Pafnutie 27.09.2024, 23:51
Pentru curioși (cu dedicație pentru tov. Vudejea). Cum a apărut Rusia actuală, pe scurt. Din Moscova, care când principatul Moldovei exista deja de vreo generație, era doar un prăpădit de orășel pierdut la granițele nordice ale principatului Vladimir-Suzdal (Rusia eternă și milenară, da?). S-a dezvoltat în timpul dominației Hoardei de Aur, când moscoviții s-au făcut remarcați prin zelul deosebit cu care-și slujeau stăpânii tătari. În 1327, unul dintre cele mai importante orașe rusești nordice, Tver, s-a revoltat contra tătarilor. Principala contribuție la distrugerea lui a fost adusă de... moscoviți, care au luptat cu mare ardoare alături de tătari. Așa devine Moscova cel mai important oraș nordic. În toată perioada asta, moscoviții au fost cei mai loiali și zeloși supuși ai tătarilor, care apreceiau cu cât sârg strângeau moscoviții birurile de la ceilalți ruși. Firește, de îndată ce puterea lor a început să slăbească, moscoviții i-au trădat și s-au "eliberat". Asta e eroica Moscovă.