Kremlinul e de acord cu o zonă demilitarizată în Donbas: „Să nu fie trupe acolo, rusești sau ucrainene, dar va exista Garda Națională Rusă, poliția noastră”

 1 comentariu
Doi militari ruși se antrenează pe un teren din apropierea frontului din Donbas, mai 2025

Consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov a sugerat posibilitatea creării unei „zone demilitarizate” în Donbas, unde nu s-ar afla nici trupe rusești, nici ucrainene, dar ar opera Garda Națională și poliția rusă, relatează site-ul rus independent Meduza.

Declarația a fost făcută într-o discuție cu jurnalistul Kommersant Andrei Kolesnikov, care l-a întrebat despre informațiile din presa occidentală potrivit cărora Ucraina ar fi dispusă să își retragă forțele din Donbas dacă Rusia nu ar intra în zonă și dacă teritoriul ar fi pus sub controlul unor forțe internaționale de pace.

„Este foarte posibil să nu fie trupe acolo, nici rusești, nici ucrainene. Da, dar va exista Garda Națională Rusă, poliția noastră, tot ce este necesar pentru a menține ordinea și a organiza viața”, a afirmat Ușakov.

El a reiterat că Rusia consideră Donbasul parte a teritoriului său, aflat sub administrație rusă. „Dacă nu prin negocieri, atunci Rusia va prelua controlul militar total asupra acestui teritoriu. Totul depinde de asta. Cu alte cuvinte, un armistițiu este posibil doar după retragerea trupelor ucrainene”, a adăugat acesta.

Adjunctul ministrului ucrainean de Externe, Serhii Kisliția, a comentat pe platforma X că termenul „absurd” poate fi prea slab pentru a descrie ideea unei „zone demilitarizate” în care ar acționa totuși forțe ruse. El a sugerat și că declarațiile lui Ușakov ar putea fi interpretate drept o respingere a propunerilor americane.

Retragerea trupelor ucrainene din zonele pe care le controlează în Donbas a fost un element central al planului de pace elaborat de administrația americană, plan pe care Ucraina l-a refuzat.

Pe 11 decembrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că se discută un posibil compromis: retragerea parțială a forțelor ucrainene din Donbas, în timp ce trupele ruse ar rămâne pe teren. Zelenski a subliniat însă că persistă numeroase probleme, inclusiv cine ar controla efectiv zona.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Rahan5 12.12.2025, 22:09

    Articol: ,,dar va exista Garda Națională Rusă, poliția noastră, tot ce este necesar pentru a menține ordinea și a organiza viața``, a afirmat Ușakov._ Mincinoasa afirmatie !. Este vorba de Garda Nationala ,,Sovietica`` si nu ,,Rusa``. _ Asa zisa denumire: Poporul ,,rus `` apartine spatiului etnic norvegiano- danezo-suedez. Mai precis radacina poporului ,,rus`` era in zona Stockholm in jurul anilor 1000 e.n. Denumirea actuala este o denumire furata de sovietici._ Proverbul vechi: ,,Cine a furat pe la anii 1300 e.n. un ou (denumirea de popor rus) astazi (in 2014-2025) fura un bou (Donbasul si Crimea)`` !.

ALTE ȘTIRI
Primul avion nou TAROM din ultimii 20 de ani. Când va zbura „Mircea Lucescu” și care este prima destinație
Reportaj
12 sept.
Primul avion nou din flota TAROM din ultimii 20 de ani: când zboară prima dată aeronava Boeing 737 MAX botezată „Mircea Lucescu”
Locuitorii din Botoșani au primit sâmbătă după-amiază un mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone. Foto: Getty Images
12 sept.
Dronă prăbușită în județul Suceava, după o alertă de incursiune aeriană în Botoșani. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
MONDEN
Daniel Buzdugan, mesaj plin de durere după pierderea mamei sale. Sursă foto: Facebook /Daniel Buzdugan.
12 sept.
Mesajul emoționant transmis de Daniel Buzdugan după moartea mamei sale: „Ne-am luat rămas-bun de cinci, șase ori...”
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Foto/ Facebook
12 sept.
Cristina Spătar a reacționat după ce s-a spus că divorțează de Vicențiu Mocanu. „Există discuții. Deocamdată suntem împreună”
POLITIC
Ilie Bolojan a devenit premier în iunie 2025 și a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026
12 sept.
Ilie Bolojan anunță că nu demisionează: „Nu voi abandona țara”. Ce tip de guvern spune că ar vota PNL
Ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, se căsătorește astăzi, 12 septembrie 2026
12 sept.
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România s-a căsătorit azi
Ultimele știri
12 sept.
Adolescent de 15 ani, salvat după ce a plutit zile întregi în apele înghețate din Alaska. Fratele și vărul său au murit
12 sept.
Superliga: Rapid, victorie pe final în Giulești: 2-1 cu FC Voluntari, golul decisiv venit în minutul 86
12 sept.
Filmul „Femeie necunoscută” de May el-Toukhy a câștigat marele premiu la Festivalul de Film de la Veneția
12 sept.
La Sankt Petersburg, litrul de benzină a depășit 7 euro. O rusoaică descrie calvarul de la cozi: „În față mai sunt 60 de mașini”
TRENDING
12 sept.
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
12 sept.
Generalul Marin Lungu a fost înmormântat cu onoruri militare în București. Povestea copilului care a luptat pe front la doar 9 ani
12 sept.
Horoscop 13 septembrie 2026. Peștii au de rezolvat probleme practice, de clarificat multe aspecte legate de cheltuieli sau economii
Un brutar celebru vinde o pâine cu 60 de dolari( aproximativ 51 de euro) în Manhattan. Sursă foto: Facebook /Martin Auer.
12 sept.
Prețul „obscen” cu care se vinde o pâine cu secară în inima cartierului de lux Manhattan. Și totuși, clienții stau la coadă
Șampania din Franța devine mai tare din cauza căldurii. Sursă foto: Profimedia.
12 sept.
Valurile de căldură extremă schimbă șampania din Franța: limita maximă de alcool a fost majorată
Primarul unei comune din Italia dirijează circulația, după ce singurul polițist din localitate a demisionat. Sursă foto: La Tribuna di Treviso.
12 sept.
Un primar dintr-o comună din Italia a ajuns să dirijeze traficul după ce singurul polițist local a demisionat: „Nu mă așteptam”
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat timp de 22 de ani. Sursă foto: greekradiofl.com.
12 sept.
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
12 sept.
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Cele două turnuri gemene ard în flăcări după ce au fost atacate de teroriști
Analiză
12 sept.
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
Doicești
12 sept.
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
12 sept.
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
12 sept.
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă