Kremlinul a afirmat joi, 29 iunie, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov, că speră că președintele american Joe Biden a vrut să spună Ucraina, și nu Irak, atunci când a făcut o nouă gafă, cu o zi înainte, scrie agenția de presă Reuters, preluată de ChannelNewsAsia.
Biden a spus miercuri că președintele rus Vladimir Putin „pierde războiul din Irak", când, de fapt, a vrut să se refere la Ucraina.
Rugat în cadrul unui briefing de presă să comenteze confuzia verbală a liderului de la Casa Albă, Dmitri Peskov a declarat: „Suntem interesați de acest lucru, monitorizăm situația cu mare atenție și sperăm că domnul președinte a avut în vedere Ucraina în timpul declarației de ieri".
Peskov a adăugat că nu poate comenta starea de sănătate a președintelui american, în vârstă de 80 de ani, un subiect de dezbateri în SUA în contextul în care Biden și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat la Casa Albă.
Vorbind cu reporterii la Washington, Biden a fost întrebat dacă Putin a fost slăbit de scurta rebeliune de sâmbăta trecută, condusă de șeful mercenarilor ruși, Evgheni Prigojin, ale cărui forțe au luptat în Ucraina și au fost vârful de lance în asaltul asupra orașului Bahmut din regiunea estică Donețk.
„Este greu de spus cu adevărat. Dar este clar că pierde războiul din Irak. Pierde războiul de acasă și a devenit un pic paria în întreaga lume”, spusese Biden.
Aceasta a fost cea de-a doua gafă a președintelui american în 24 de ore. Marți seară, Biden s-a corectat la un eveniment de strângere de fonduri pentru campanie - după ce s-a referit la China când voia să spună India, al cărei prim-ministru, Narendra Modi, a vizitat Casa Albă în urmă cu o săptămână.
Sondajele de opinie publică arată că majoritatea americanilor sunt îngrijorați de vârsta lui Biden. Medicul președintelui l-a declarat sănătos și „apt pentru serviciu" în luna februarie, după un examen fizic.
Biden, care a promis în mod regulat continuarea sprijinului militar, financiar și de altă natură al SUA pentru Ucraina în războiul acesteia cu Rusia, a spus luni că revolta din Rusia a grupului Wagner, oprită brusc când mercenarii lui Prigojin ajunseseră la aproximativ 200 de kilometri de Moscova, după ce preluaseră extrem de ușor controlul asupra orașului Rostov pe Don, face parte dintr-o luptă în cadrul sistemului intern rus și că Statele Unite și aliații lor nu au nicio implicare în aceasta.
Foto: Hepta.ro
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
vudejea 29.06.2023, 19:45
Uraaaa...Uraaaa...Sariti mah lingai americani, vedeti in spatele cui v-ati aliniat si ce popou pupaciti...Daca asta-i conducatorul lumii libere si democratice, reprezentantul vostru, vai de mama lui viitor cu China si alti rechini moniali la panda
cpt.ahab 29.06.2023, 20:52
Ăsta-i "cel mai puternic om al planetei". Și mai vrea un mandat! Voi chiar nu înțelegeți în ce absurditate trăiți?!
cobra 29.06.2023, 21:01
Are 82 de ani, are mari probleme de sănătate ..dar vrea sa mearga la alegerile prezidentiale pentru....INCĂ 2 MANDATE. Asa poate disparea lumea intr-un moment in care in loc sa apese butonul de la sonerie ..apasa pe cel din valiza...Incă nu-i târziu..dar maine poate fii..
Jumbo 29.06.2023, 21:14
In 2008 am vazut acolo, la ea acasa, societatea "democratica" ???. Si acum mi e sila si vomez. Putreziciune, lipsa oricaror valori si norme morale, prafuri si iarba peste tot, nu vrea sa mai munceasca nimeni, se bazeaza toti pe faptul ca politicienii lor pirnesc permanent razboaie de jaf si cotropire(ca n ucraina) ca sa aiba ei ce manca. RESTUL E PROPAGANDA
armand 29.06.2023, 21:24
Pacat ca nu a fost si un "fart" sonor in cinstea schimbarilor climatice!