Moartea lui George Floyd pe 25 mai 2020, sub genunchiul polițistului Derek Chauvin, a expus în atenția întregii lumi problemele de care populația de culoare din orașul Minneapolis se plângea de multă vreme: abuzuri ale poliției și disparități rasiale istorice și adânci în toate domeniile, inclusiv în privința veniturilor sau a accesului la locuințe.

Imediat după moartea lui Floyd, politicienii din statul Minnesota, în care se află prosperul oraș american, au fost nevoiți să accepte neplăcuta realitate: aceea că un loc cunoscut pentru politica sa progresistă și pentru oportunitățile sale economice a devenit scena unui episod atât de urât al disfuncționalității societății americane.

La conferința de presă organizată după incidentul petrecut pe 25 mai, guvernatorul statului, Tim Walz, a admis că statul considerat drept unul dintre cele mai bune locuri în care să trăiești în SUA, din punct de vedere al joburilor și al educației, nu oferă oportunități egale și persoanelor de culoare.

„Ne-am clasat pe locul al doilea într-un sondaj care a analizat 50 de state, al doilea în ceea ce privește fericirea, după Hawaii. Dar dacă ne uităm mai atent, toate aceste statistici sunt corecte numai când vine vorba despre albi. Dacă vorbim despre persoanele de culoare, atunci ne clasăm aproape pe ultimul loc”, a spus el. „Nu poți să spui că ești un loc minunat dacă vecinul tău nu are aceeași oportunitate, din cauza culorii pielii”, a concluzionat oficialul.

Walz a atribuit aceste disparități unor „mici acte ascunse de rasism”, care au avut drept rezultat un eveniment șocant precum uciderea lui Floyd.

Trei scenarii pentru viitorul războiului din Ucraina și de ce crede Washingtonul că prezentul este „sumbru”
Recomandări
Trei scenarii pentru viitorul războiului din Ucraina și de ce crede Washingtonul că prezentul este „sumbru”

Doi ani mai târziu, mulți locuitori de culoare din Minneapolis spun că puține lucruri s-au schimbat.

Afișele cu chipul lui Floyd au început să dispară din spațiul public, chiar dacă tensiunile legate de rasă, de acțiunile poliției și de inegalitate persistă. În timp ce mulți localnici cred că dorința de schimbare există încă, unii pun la îndoială determinarea și graba oficialilor, atunci când vine vorba despre impunerea unor măsuri concrete.

„Ne-am săturat”

„Deși toată lumea pare că are intenții bune, măsurile luate nu vin neapărat să confirme aceste intenții așa de repede. Ne confruntăm cu probleme culturale profunde, sistemice, care s-au adunat timp de sute de ani, așa că avem nevoie de timp pentru a le rezolva”, explică, pentru Washington Post, PJ Hill, consilier la NorthRock Partners și vicepreședinte la NAACP – organizație care militează pentru drepturile persoanelor de culoare.

„Suntem îngrijorați de faptul că lucrurile durează atât de mult și ne întrebăm dacă nu vom pierde o oportunitate”, adaugă el.

În vreme ce Chauvin se află în închisoare, ispășind o pedeapsă de 22 de ani și jumătate, iar alți trei polițiști au fost și ei condamnanți în februarie în același dosar, un raport al autorităților a admis că Departamentul de Poliție din Minneapolis își continuă practicile discriminatorii.

Raportată la poliție de tatăl ei, pentru că ar fi criticat războiul. La cererea Kremlinului, Rusia revine la denunțurile de tip sovietic
Recomandări
Raportată la poliție de tatăl ei, pentru că ar fi criticat războiul. La cererea Kremlinului, Rusia revine la denunțurile de tip sovietic

Asta înseamnă, spre exemplu, că polițiștii folosesc forța împotriva persoanelor de culoare într-o proporție mai mare decât împotriva albilor, chiar dacă afro-americanii reprezintă doar 19% din populație.

De la moartea lui Floyd, alți doi bărbați de culoare au fost uciși de polițiști, alimentând trauma unui oraș care trăiește oricum în tensiune. Printre incidente: moartea lui Amir Locke, care a fost ucis de polițiștii aflați în misiune, într-un apartament din Minneapolis, în februarie anul acesta.

Locke nu era ținta mandatului instrumentat de autorități, deși polițiștii l-au descris inițial drept „suspect”. Moartea lui a declanșat noi proteste, dar nu a atras acuzații la adresa polițitilor implicați.

Scott Redd, fost oficial al departamentului de educație din oraș și rudă a lui Locke, a observat că acesta ar fi fost în viață la ora aceasta dacă ar fi avut pielea albă și a repetat observațiile făcute de alți afro-americani cu privire la situația din Minnesota.

Ministrul Mediului face apel la populație să folosească apa potabilă doar pentru consum. „70% din suprafața României e afectată de secetă”
Recomandări
Ministrul Mediului face apel la populație să folosească apa potabilă doar pentru consum. „70% din suprafața României e afectată de secetă”

„Spunem deseori că (Minnesota) este un fel de Mississippi, dar cu zăpadă”, a declarat Redd, la o zi după moartea lui Locke. „Avem disparități serioase atunci când vine vorba despre educație, locuri de muncă, accesul la locuințe și, acum, justiție. Și ne-am săturat de asta”, a avertizat el.

Jeff Hayden, fostul senator de Minnesota, a fost nevoit să folosească un film – „Get Out”, o satiră pe teme rasiale din 2017 – pentru a ilustra situația din Minneapolis.

„În film, totul este plăcut – ca aici. Minneapolis este un oraș frumos. Oamenii sunt plăcuți. Am avut primari buni. Avem multe companii din topul Fortune, deci avem locuri de muncă bune”, a explicat Hayden. „Dar dacă te uiți în jur și analizezi situația realizezi că persoanele de culoare o duc foarte rău”, a adăugat el.

Vieți paralele

Pe măsură ce țara a început să ridice restricțiile după pandemie, Minnesota s-a bucurat de o creștere economică puternică și de un surplus bugetar pe care politicienii locali dezbat cum să îl cheltuie.

Statul a anunțat recent și cea mai mică rată a șomajului înregistrată vreodată – 2,2% în aprilie, una dintre cele mai scăzute rate din țară. Dar rata șomajului în rândul persoanelor de culoare a fost totuși mai mult decât dublă față de cea a albilor din Minnesota, potrivit Departamentului de Stat pentru Ocuparea Forței de Muncă și Dezvoltare Economică.

În zona Minneapolis-Saint-Paul – cunoscute sub numele de „orașele gemene”, venitul mediu al unei familii de culoare a fost de puțin sub 42.000 de dolari în 2020, potrivit unei analize a datelor Biroului de recensământ, mult sub media de aproape 90.000 de dolari pentru familiile albe în același an.

Disparitățile au fost și mai mari în Minneapolis, familiile de culoare câștigând în medie puțin sub 28.000 de dolari în 2020, comparativ cu venitul mediu de aproape 79.000 de dolari al familiilor albe – una dintre cele mai mari diferențe de venituri din țară, care s-a și agravat din cauza pandemiei.

Mai puțin de un sfert dintre familiile de culoare dețin locuințe în „orașele gemene”, una dintre cele mai scăzute rate de proprietari din țară, care a fost în declin constant în ultimele două decenii, potrivit unui studiu realizat în 2021 de Urban Institute. În schimb, rata de proprietate în rândul albilor din regiune a rămas de peste 70% din 2000 și până în prezent – una dintre cele mai mari rate din țară.

Un raport recent al Urban League Twin Cities a constatat și alte disparități, inclusiv în domeniul educației și al asistenței medicale. Ratele de absolvire au fost duble pentru elevii albi în comparație cu elevii de culoare, aceștia din urmă declarând că se simt mai puțin ajutați de către profesori, în comparație cu colegii lor albi.

De asemenea, raportul a constatat că mamele de culoare din regiune au un risc de aproape trei ori mai mare de a muri în timpul sarcinii sau după sarcină decât mamele albe, „indiferent de nivelul de educație și de statutul socioeconomic”, în timp ce decesele în rândul copiilor de culoare din comitatul Hennepin, unde se află Minneapolis, au fost de 3,4 ori mai mari decât cele ale albilor.

„Pare că lucrurile sunt chiar mai rele”

Unii activiști locali cred că lucrurile merg în sensul greșit. „Nu cred că s-au schimbat prea multe lucruri în situația dificilă a afro-americanilor din Minneapolis. (…) Într-un fel, pare că lucrurile sunt mai rele decât acum doi ani”, spune Andrea Jenkins, președinta Consiliului Local din Minneapolis, care locuiește la două străzi de intersecția unde a fost ucis Floyd.

Jenkins, o poetă și activistă care a crescut în Chicago înainte de a se muta la Minneapolis, a făcut istorie în 2017, fiind prima femeie de culoare și transgender aleasă într-o funcție publică în America. Ea a ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor în ianuarie, când a fost aleasă președintă a consiliului municipal – prima persoană transsexuală care deține o astfel de funcție în țară.

Jenkins crede că alegerea ei, pe o platformă de egalitate rasială, poate reprezenta „un progres”. „Dar orice progres este întotdeauna întâmpinat de opoziție”, spune ea.

Inechitățile au fost cele care au determinat-o să candideze – de la plângerile repetate pe care le-a auzit de la alte persoane de culoare cu privire la rasismul poliției, până la chinul vecinilor ei cu venituri mici pentru a supraviețui într-un oraș în care mulți dintre se simt excluși, din cauza costurilor de trai.

După moartea lui Floyd, Jenkins a determinat consiliul să declare rasismul drept o urgență de sănătate publică în Minneapolis. Ea a subliniat problemele sistemice care au afectat rezidenții de culoare din Minneapolis și care au dus la uciderea lui Floyd și a îndemnat municipalitatea să abordeze direct aceste disparități atunci când elaborează viitoarele bugete și politici, inclusiv politicile privind siguranța publică.

„Până când nu vom spune pe nume acestui virus, acestei boli care a infectat America în ultimii 400 de ani, nu vom rezolva niciodată această problemă”, a declarat Jenkins la momentul respectiv.

Jenkins a fost încurajată atunci când a văzut că alte persoane din Twin Cities se alătură apelului ei. Dar, doi ani mai târziu, se declară îngrijorată de progresul lent făcut pentru rezolvarea problemelor sistemice.

„Au existat o mulțime de fundații, o mulțime de corporații, o mulțime de instituții care au făcut proclamații și declarații despre combaterea rasismului. Dar în ceea ce privește problemele de fond, nimic nu s-a schimbat cu adevărat”, spune ea.

„În Minneapolis rămâne valabilă această contradicție, pentru că este unul dintre cele mai frumoase locuri. Este ca nicăieri altundeva. Cu excepția faptului că, dacă ești de culoare și ai venituri mici, ar putea fi unul dintre cele mai proaste locuri în care să trăiești în America”, concluzionează ea.

Vechea normalitate

În noiembrie anul trecut, primarul orașului Minneapolis Jacob Frey a convocat un grup de lucru format din consilieri externi pentru a croi o strategie de redresare, în urma pandemiei și a tulburărilor sociale din 2020. Anunțând că una dintre ținte este eliminarea disparităților rasiale și economice, Frey a spus că Minneapolis nu își poate permite să se întoarcă la „vechea normalitate”.

Raportul acestui grup de lucru, dat publicității în martie, a recomandat ca municipalitatea să investească în construirea de locuințe la prețuri accesibile și să creeze oportunități de muncă în comunitățile de culoare, să extindă accesul la finanțare pentru antreprenori și întreprinderi. Grupul a sugerat că obiectivul general al orașului ar trebui să fie „crearea unei clase de mijloc a persoanelor de culoare”.

„Nu se va întâmpla peste noapte, dar trebuie să începem munca”, a spus PJ Hill, care a fost co-președinte al grupului.

Originar din South Minneapolis, Hill a jucat baschet în facultate și apoi la nivel profesionist în străinătate, înainte de a se întoarce acasă pentru un job de consilier în investiții – o carieră sugerată de tatăl alb al unuia dintre copiii pe care îi antrena.

A fost genul de oportunitate pe care Hill speră să o transmită și altor persoane de culoare, motiv pentru care încearcă să fie o „punte” între comunitatea de culoare și lumea corporatistă din „orașele gemene”, în proporție covârșitoare albă.

„În timp ce creșteam nu am văzut niciodată oameni ca mine în joburi de consilieri, doctori sau ceva de genul acesta, așa că de aceea trăiesc în continuare în cartier”, spune Hill, care până de curând locuia la două străzi de locul unde a fost ucis Floyd. „Vreau să le arăt oamenilor din comunitatea mea, tuturor copiilor, că poți fi mai mult decât un atlet sau un artist pentru a reuși să ieși din acest loc”, își explică el decizia.

„Este descurajant”

Hill spune de asemenea că încearcă să facă legătura între albii bogați și comunitățile de culoare care au nevoie de investiții și sprijin. „Cred că oamenii sunt sinceri în sensul că vor să ajute la transformarea Minneapolisului într-un oraș mai bun și să reducă aceste decalaje, dar nu știu de unde să înceapă”, observă el.

Cu toate acestea, Hill, care a condus numeroase proteste în Minnesota după moartea lui Floyd, continuă să fie afectat de rasismul pe care îl vede. În recentul raport oficial privind practicile poliției din Minneapolis, anchetatorii au afirmat că polițiștii au supravegheat liderii și organizațiile de culoare din comunitate și s-au dat drept rezidenți afro-americani pe Twitter, pentru a critica NAACP-ul local.

„Este descurajant”, admite Hill. „Dar dovedește că ceea ce am spus despre poliție este adevărat. Însă trebuie doar să luptăm pentru a continua drumul spre încredere, adevăr și transparență”, spune el.

Hill spune că este un optimist, dar recunoaște că este îngrijorat de ritmul lent al schimbării. Luna trecută, el și alți membri ai grupului de lucru au contactat biroul lui Frey pentru a afla cum intenționează primarul să pună în aplicare sugestiile lor. Un oficial al primăriei le-a spus că încă mai analizează raportul.

„Cred că angajamentul există, dar trebuie să menținem presiunea”, subliniază Hill.

În urmă cu doi ani, el se afla printre activiștii de pe Interstate 35, o șosea în apropiere de centrul orașului Minneapolis, la protestele izbucnite după moartea lui Floyd, când un camion a trecut prin bariere și a intrat în grup, foarte aproape de el.

Hill s-a gândit la familia sa și la ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Dar când s-a uitat în jur s-a minunat de diversitatea mulțimii, care includea mai mulți tineri albi decât văzuse vreodată la astfel de proteste.

„Mi-a dat multă speranță”, spune Hill. „Există mulți oameni care chiar vor să schimbe ceva, dar această schimbare nu se întâmplă suficient de repede”, adaugă el.

„Avem această ocazie unică de a reseta cu adevărat sistemul, dar trebuie să o facem cum trebuie. Nu putem să ne întoarcem aici peste 20 sau 30 de ani și să spunem că am avut această șansă, dar nu am făcut nimic cu ea”, concluzionează activistul.

Urmărește-ne pe Google News
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
ȘOC TOTAL! Ce pensie specială primește Irina Loghin. Ia mii de lei după doar 8 ani în politică
Playtech.ro
ȘOC TOTAL! Ce pensie specială primește Irina Loghin. Ia mii de lei după doar 8 ani în politică
Radu a investit 30.000 de euro în 58 de stupi, doar că vremea capricioasă i-a dat afacerea peste cap: "Am cheltuit undeva la 9.000 de lei doar pe motorină"
Observatornews.ro
Radu a investit 30.000 de euro în 58 de stupi, doar că vremea capricioasă i-a dat afacerea peste cap: "Am cheltuit undeva la 9.000 de lei doar pe motorină"
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
HOROSCOP
Horoscop 7 iulie 2022. Capricornii ar putea observa, într-un moment de inspirație, că dreptatea nu este de partea lor
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
Știrileprotv.ro
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Orangesport.ro
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
PUBLICITATE
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii