Ieşirea din politică a avut se pare un efect foarte bun în plan sentimental pentru fostul vicepreşedinte al PNL, Bogdan Olteanu. Conform unor surse din apropierea acestuia, el s-a împăcat cu Cristina Andone, de care divorţase în primăvara lui 2009: “Sunt împreună încă dinaintea Sărbătorilor de iarnă, dar au încercat să ţină ascuns acest lucru, pentru a vedea dacă lucrurile între ei vor merge bine.”

Au fost căsătoriţi timp de şase ani

“Cei care i-au adus împreună sunt copiii. Bogdan îi vizita foarte des, Cristina a apreciat foarte mult dragostea lui pentru cei mici şi astfel lucrurile au început să se reînnoade”, ne-au spus apropiaţi ai familiei. Bogdan Olteanu şi Cristina Andone s-au căsătorit în 4364-241864-b2.jpganul 2003, naş de cununie fiindu-le fostul preşedinte al PNL, Călin Popescu Tăriceanu.

Bogdan şi Cristina au doi copii, o fată, Theea, şi un băieţel, Saşa, care după divorţ au rămas în grija mamei, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor plătind o pensie alimentară de 1.500 de euro lunar pentru îngrijirea lor. Motivul pentru care cei doi au divorţat anul trecut nu a putut fi aflat, totuşi presa a speculat că Bogdan Olteanu ar fi avut o legătură extraconjugală cu deputata Alina Gorghiu.

4364-241863-b1.jpg

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.