Primăria Capitalei anunță că evenimentul ‘La pas pe Calea Victoriei’, organizat prin creart, pe tronsonul cuprins între Piața Victoriei și Strada George Enescu, se închide astăzi, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile desfășurării activităților în aer liber.

”Întrucât fiecare manifestare artistică prezentată în cadrul evenimentului este de stradă, artiștii și publicul neavând cum să se desfășoare pe ploaie, organizatorii au luat decizia de a nu deschide cea de-a treia zi. Prima ediție a evenimentului s-a bucurat de un real succes, în primele două zile, pe 15 și 16 aprilie, înregistrând un public de aproximativ 60.000 de persoane, format din bucureșteni, dar și din turiști veniți în România cu ocazia Sărbătorilor Pascale”, spun oficialii Capitalei.

Una dintre cele mai importante străzi din centrul Bucureștiului a devenit pietonală la inițiativa Municipalității, iar timp de doua zile s-a transformat într-un spațiu urban alternativ, unde cultura și istoria s-au întâlnit cu distracția și relaxarea, într-un eveniment fără precedent.

Toți vizitatorii au fost încântați să vadă Calea Victoriei pietonală și au fost surprinși plăcut de diversitatea manifestărilor de stradă prezentate, toate cu intrare liberă: spectacole și concerte, statui vivante, animatori pe picioroange, mimi, personaje pentru copii, păpuși uriașe, portretiști și caricaturiști, ateliere creative pentru copii, spectacole de teatru, un studio foto mobil, face painting și multe alte surprize, mai transmite Primăria.

INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”
Recomandări
INTERVIU. România și hidrogenul verde: cât este de sustenabil și când îl vom folosi pentru transport și încălzire? „Nu ar trebui să crească factura”

Mai mult decât atât, atmosfera Sărbătorilor Pascale a fost întreținută de un program muzical deosebit, susținut de Corul bărbătesc ‘Armon’ și Corul Academic ‘Divina Armonie’, precum și de prezența unor muzicieni stradali, care și-au pus în valoare talentul la instrumente precum chitară, vioară, flaut, saxofon, violă, violoncel și pian electric.

Unele dintre atracțiile preferate ale celor prezenți au fost spectacolele organizate de Teatru Masca, precum ‘Zidul’, în scenariul și regia lui Mihai Mălaimare, un spectacol ce a adus în fața publicului tehnica statuilor vivante, o poveste tulburătoare și un balet fabulos.

Prima ediție a evenimentului ‘La pas pe Calea Victoriei’ a reușit să însuflețeze și să coloreze una dintre cele mai frumoase străzi istorice din București, oferind localnicilor și turiștilor o experiență incredibilă, la orice pas, cale de o promenadă, mai spune PMP.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
FANATIK.RO
Actorul din Las Fierbinți care a slăbit 10 kilograme de la plâns. A ajuns la psiholog
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Viva.ro
Tulburător ce i-a spus Mirel tatălui său, care l-a vizitat în arest. I-a vorbit despre victima lui, Andreea: "de fată..." Gestul imediat al bărbatului
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți la conacul Adelei Popescu, e aproape gata! «Tadaaam! Eu efectiv mor de plăcere. Foarte mulțumită». Poze noi de la moșie
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
GSP.RO
Șoc în tenis: Novak Djokovic s-a despărțit de omul alături de care a luat jumătate dintre Grand Slam-uri. Ce mesaj a avut sârbul
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
FANATIK.RO
Documentarul de pe Netflix despre misterele aurului din Transilvania. Ce comori sunt ascunse în România
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Știrileprotv.ro
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Unica.ro
Adela Popescu, primele imagini din casa de la Șușani. Vedeta își construiește o căsuță de vacanță ca-n povești la Vâlcea! Foto
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Observatornews.ro
"M-a înșelat. Mi-a luat casa!" Administratora unui bloc din Capitală, înjunghiată până la moarte de un vecin. Un martor a povestit șocat filmul crimei
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
HOROSCOP
Horoscop 29 martie 2024. Săgetătorii au nevoie de o foarte bună organizare, în care interesele lor să fie pe primul loc, dar nu interesele imediate
RECOMANDĂRI