„Dispoziţiile legale criticate aduc atingere principiului previzibilităţii şi clarităţii normelor juridice, context în care considerăm că legea criticată nu reglementează previzibil şi accesibil acordarea burselor de merit pentru performanţă şi nu respectă criteriile de previzibilitate şi accesibilitate specifice unui act normativ”, se arată în sesizare, potrivit news.ro.

Avocatului Poporului a susținut că legea „deturnează natura juridică a bursei de merit, creând premisele ca elevi cu performanţe slabe să beneficieze de bursă de merit” și că evaluarea elevilor, care se face prin note, înseamnă şi o selecţie.

Instituția condusă de Renate Weber a mai reclamat că selecţia elevilor trebuie să se facă după criterii clare, „nu după simpla apartenenţă la un procent de elevi”. Potrivit sesizării, acordarea bursei pentru cel puțin 30% dintre elevi „determină o insecuritate juridică ce atrage încălcarea dreptului la învăţătură”.

Curtea Constituțională, condusă de Marian Enache, urmează să anunțe data în care se va dezbate solicitarea Avocatului Poporului.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Libertatea a scris că 2% dintre elevii care au burse de merit au medii sub 5, iar decizia Ministerului Educației a generat o dezbatere aprinsă despre merit și performanță la școală. La rândul ei, ministra Educației, Ligia Deca, a spus că „nu am agreat ce înseamnă merit în societate”.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (28)

DoarDiviziaB   •   10.07.2024, 20:20

Deci asta este stupid. Cum sa acorzi burse de merit procentual indiferent de valoare? Bai oameni buni, am înnebunit cu toții? Ăștia nu mai gândesc?

dabaca2020   •   03.04.2024, 13:54

S-a trezit si Avocatul Poporului ? Dar era al psd-ului ? In sfarsit o actiune buna . Buresele de merit ,,sa fie acordate ,dupa denumire ,adica ,,de merit ,, si nu de nemrit.Astfel se descurajeaza invatamantul ,Dar este o moda la psd, ,sa incurajeze nemunca prin cresterea ajutoarelor sociale ,sau diferenta dintre cei care nu au muncit de loc ,si cei cu stagiul minim de cotizare la pensii ,sa fie una nesminificativa !

MihaiC.   •   24.01.2024, 22:29

Bursa de merit să fie acordată la medii de cel puțin 8,50. Nu ai media asta nu iei bursa. Are toată clasa peste iau toți elevii, nu are nici unul, asta e! Bursa de merit înseamnă note mari, nu ai nu iei. Ligia Deca e o persoana stupidă, o *** a lui Iohannis.

Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (28)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI