Legist INML București: “Am participat la peste 15.000 de autopsii, însă cei decedați din cauza COVID arată altfel decât tot ce am văzut”

Comentează
Arhiva foto

A apărut o carte despre cauzele morții COVID-19. Medicul Cristian Stan a sintetizat în acest ghid pentru practicieni descoperirile pe care le-a făcut la autopsii. Pe baza observațiilor, medicul spune că noul coronavirus produce o inflamație a vaselor mici de sânge. “Aici cred că poate fi una dintre cheile pentru găsirea tratamentului”, susține specialistul.

Profesorul universitar Cristian Stan, medic primar legist la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici - București, a scris o carte despre cauzele morții, ce se dorește să fie un ghid ușor de citit și ușor de înțeles pentru colegii săi practicieni.

Profesorul universitar Cristian Stan

Cartea cuprinde observațiile și concluziile a 25 de ani de experiență în medicina legală, în care a efectuat mii de expertize medico-legale și autopsii din care 5.000 au fost cazuri complexe.

În ultimele luni a efectuat autopsii și pe decedați COVID-19, boală al cărei mecanism îl descrie în ghid.

Coperta cărții scrise de profesorul universitar Cristian Stan

- Domnule doctor, câte autopsii pe decedați COVID ați efectuat?

- Trei autopsii au fost pe decedați confirmați prin test făcut în timpul spitalizării, iar 4 au avut test negativ, dar acesta, cred eu, a fost prelucrat prea devreme, la una, două săptămâni înainte să intervină moartea. Deci au fost suspecți la un moment dat și spitalul nu i-au retestat după primul rezultat negativ. Sunt însă sigur că toți au fost infectați cu noul coronavirus.

Plămânii, plini de apă

- Cum puteți fi sigur că acele persoane au avut COVID fără să aveți o analiză de laborator care să vă confirme acest lucru?

- În peste 25 de ani de carieră am văzut peste 20.000 de morți. Decedați din toate cauzele. Am participat sau efectuat peste 15.000 de autopsii și expertize medico-legale. După o asemenea experiență îți formezi ochiul, îți dezvolți o anumită intuiție. Ca aspect macroscopic, decedații COVID arată altfel decât tot ce am văzut în cariera mea.

- Adică?!

- Au două, trei caracteristici specifice. Plămânii sunt plini cu apă, vasele mici de sânge sunt inflamate, sunt foarte hidrofile și existența multor trombi foarte mici în vase, în organe. Microtrombozele pot fi de ordinul sutelor, fiind raportate cazuri în care acestea au fost colectate în filtrul pulmonar sau chiar au blocat aparatele de dializă la pacienți cu insuficiență renală.

Caracteristica acestor tromboze de dimensiuni milimetrice este aceea că cheagurile de sânge sunt foarte mici și într-un număr foarte mare încă din etapele incipiente ale bolii.Cristian Stan:

- Virusul acționează înainte de apariția simptomelor?

- Da. Pe scurt, acest virus produce din start o inflamație a vaselor mici de sânge, care conduce la scăderea debitului de sânge, respectiv oxigen și totodată produce mici cheaguri de sânge ce ajung în plămâni, inimă, creier cu consecințe grave, infarct sau accident vascular cerebral. Acești trombi diseminați au un rol major în severitatea bolii și apariția decesului. Aici cred că poate fi una dintre cheile pentru găsirea tratamentului pentru infecția cu acest virus foarte agresiv.

Această tendință de coagulare a sângelui transformă unele cazuri ușoare în situații de urgență, care pun viață în pericol sau chiar duc la deces.

Cristian Stan:

Pacienții cu risc sunt cei cu probleme la vasele de sânge

- Ce persoane sunt mai susceptibile de a dezvolta o formă severă a bolii?

- Pentru că este o boală ce se manifestă prin inflamarea vaselor mici de sânge, evident, cei mai expuși sunt cei care au vasele de sânge deja solicitate fie de vârsta înaintată, fie de afecțiuni cronice, precum bolile renale, bolile cardiovasculare, cei cu cancere, cu AVC în antecedent. Practic, dacă avem o dereglare a unui organ și virusul ajunge chiar acolo, atunci vom face o formă severă a bolii și poate surveni decesul. Acestă inflamare a vaselor de sânge se suprapune, la unii, și cu furtuna de citokine…

Legistul confirmă prezența fibrozelor pe mai multe organe

- Un studiu făcut de medicii din Germania arată că pacienții care au făcut forme severe ale bolii COVID au dezvoltat leziuni cardiace?!

- Evident că da. Orice inflamație, indiferent de ce este ea cauzată, produce leziuni la nivelul celulelor, iar prin vindecare acestea se cicatrizează, adică se fibrozează.

Acest lucru nu se întâmplă numai la cord, ci la toate organele care sunt afectate de inflamație. La infecția cu COVID avem o inflamație a vaselor de sânge la nivelul celulelor endoteliale care se află în pereții interni.

Cristian Stan:

- Se vorbește despre rinichi, plămâni…

- Da, mai multe organe pot fi afectate sau sunt, depinde de caz.

Dacă debutează cu diaree, probabilistic este mai severă

- Care sunt tiparele de evoluție ale acestei infecții virale?

- Există diferențe majore în ceea ce privește evoluția clinică a bolnavilor de COVID. La unii pacienți, simptomele se remit în câteva zile, dar sunt și cazuri care necesită spitalizarea mai multe săptămâni sau chiar luni.

Alții, după o relaxare aparentă a simptomelor, pot prezenta o revenire a bolii. Această evoluție clinică, în două valuri de boală, are caracteristic faptul că simptomele celui de-al doilea val sunt mai severe.

Cristian Stan:

- Mai exact, vă rugăm.

- Studiile arată că aproximativ 10% dintre pacienți au prezentat la debutul bolii doar simptome gastrointestinale, cea mai frecventă fiind diareea, fără a avea de la început modificări respiratorii. Insuficiența respiratorie acută a apărut în faza a doua, iar evoluția ulterioară a bolii a fost mai gravă decât la cazurile care au debutat direct cu simptome respiratorii. Eu cred că există vreo 10 variații de evoluție clinică a bolii. Nu poate fi inclusă într-un anumit tipar. Cred că peste trei luni voi reedita ghidul pentru completări.

- Cum ați rezuma boala COVID?

- Este o infecție virală, la fel ca și gripa, fiecare tip de virus gripal are o caracteristică. Infecția cu noul coronavirus are următoarea caracteristică: se duce în plămâni și în vasele de sânge și apoi începe să se formeze torentul care face ravagii în calea lui. Este o infecție virală cu complicații mult mai grave decât gripa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un tunisian a fost declarat indezirabil, la cererea SRI.
BREAKING NEWS
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!