Libertatea vă dezvăluie senzaţionala poveste a lui Vladimir Arnautovici, antrenorul Asesoft, care a luptat doi ani, o lună şi 14 zile în războiul Bosniac, în fruntea unui comando de 13 soldaţi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Cariera tânărului baschetbalist Arnautovici a fost compromisă de război disputat între etnicii sârbi şi musulmani din Bosnia. “Dado” a ajuns pe front dintr-o “trădare”: “Luasem un test la recrutare şi urma să lucrez la transmisiuni acasă, la Banja Luka. Mă rugasem şi de cel mai bun prieten să înveţe, dar n-a făcut-o şi n-a luat testul! A ajuns la o unitate în război. A rezistat trei zile! A plâns, s-a dat cu capul de pereţi, avea şi o pilă mare... După o săptămână, am primit o scrisoare în care mi se spunea să-mi iau cele necesare, pentru că plec într- o misiune”.
Cuprins:
- A ajuns pe front din cauza unui prieten
- A sărit dintr-un marfar în mers, apoi a făcut cel mai bun meci al carierei
- Războiul a făcut 40.000 de morţi
- A dat gata 800 de litri de ţuică alături de camarazi
- Profesor de război pentru localnici
- A lucrat în televiziune
- Studiile le-a făcut la Ploieşti
- E unic în Europa!
A ajuns pe front din cauza unui prieten
Să vedeţi continuarea: “Când am ajuns la Statul Major, mi-au dat arme şi o grenadă, să mă sinucid dacă sunt prins. Aveam să plec la luptă 2 ani, o lună şi 14 zile... «Prietenul» apelase la pile. Trebuia să aducă pe cineva în locul lui, iar el m-a ales pe mine. N-am mai vorbit niciodată! Cariera mea de baschetbalist era distrusă”.
Viaţa pe front a fost o loterie: “În fiecare zi, mă gândeam că o să mor!”, ni s-a destăinuit Arnautovici. Comandantul unităţii a căpătat încredere în el şi i-a dat comanda a 12 oameni. Cu el, 13! “Eram un comando de recunoaştere. Ni se ne spunea că tancurile în faţa cărora mergem costă 3.000.000 $, iar vieţile noastre nu fac nici cât o ceapă degerată! Eram şi mare, mi-era groază de rafale sau de atacuri. Şi dacă nu voia, tot mă nimerea cineva! Au fost clipe groaznice, au explodat bombe la un pas de noi”.
“Dado” a cedat după doi ani: “Am făcut cerere să devin profesionist. Dacă tot mă pândea moartea în orice clipă, măcar să iau bani. Apoi, s-a dat o lege conform căreia soldaţii care începuseră facultatea puteau fi disponibilizaţi, dacă aduceau o adeverinţă de studii. Am adus-o şi l-am prins beat pe comandant! Se rugase de el să fiu lăsat la vatră inclusiv ministrul sporturilor, dar el refuzase. Ameţit de alcool, mi-a semnat hârtia. Am predat armamentul şi dus am fost. Dacă se trezea, îmi rupea actul! Am plecat printr-o pădure, pe lângă armata rivală. Un marfar m-a dus acasă. Am făcut şase ore”.
A sărit dintr-un marfar în mers, apoi a făcut cel mai bun meci al carierei
Arnautovici şi-a adus aminte şi de primul drum acasă după război. O adevărată aventură, pentru că de locomotiva marfarului cu care a plecat erau ataşate 100 de vagoane în loc de 40! “Mecanicul mi-a spus că avem o pantă, la un tunel, pe care nu ştie dacă o urcă. «Dacă se aprinde lumina asta roşie în cabină, luăm foc, aşa că sari din tren!» Pe la jumătatea urcuşului, s-a aprins lumina roşie. Mi-am zis că n-am murit în război şi mor acum, ca fraierul, în tunel. Am sărit! Marfarul s-a întors 15 kilometri, a revenit cu viteză mai mare, m-a luat şi am urcat. Am făcut 14 ore până acasă, dar am ajuns!”. Era într-o joi. Vineri, deja îl luase Banja Luka în lot. A bătut în meciul cu Beobank, Arnautovici marcând 17 puncte. După doi ani de pauză, a făcut cel mai bun meci al carierei, apoi s-a transferat la adversar. A urmat o carieră frumoasă în Serbia, sosirea în România, titlu ca jucător şi titlurile ca antrenor.
Războiul a făcut 40.000 de morţi
Bosnia şi Herţegovina şi-a declarat independenţa de fosta Iugoslavie la 1 martie 1992, după un referendum boicotat de bosniacii sârbi, care doreau ca statul să rămână parte a Iugoslaviei. Au urmat tensiuni şi incidente militare ce au condus, la 6 aprilie, la izbucnirea războiului. Sârbii au atacat diverse părţi ale Bosniei, în funcţie de liniile etnice de demarcaţie. Interesul Croaţiei, implicată şi ea în război, a vizat securizarea teritoriilor locuite de croaţi. Războiul s-a încheiat în decembrie 1995, prin semnarea Acordurilor de Pace de la Dayton, acorduri ce au consacrat structura actuală a statului Bosnia şi Herţegovina. 40.000 de oameni, majoritatea civili, au fost ucişi în lupte. Situaţia nu e simplă nici azi, Bosnia având două vame, două poliţii şi două guverne - unul sârb, altul musulman .
A dat gata 800 de litri de ţuică alături de camarazi
Arnautovici şi-a amintit de o perioadă mai... “tulbure” din timpul războiului: 21 de zile în care el şi camarazii de arme au dat gata o cantitate impresionantă de ţuică: “Am luat un ceai dintr- o casă, că eram răcit. Şi am fost scos la raport vreo şase ore! Bine, am găsit într-un beci vreo 800 de litri de ţuică. N-am spus la nimeni, am băut-o noi pe toată, în trei săptămâni. Atunci adormeam fericiţi”.
Profesor de război pentru localnici
În timpul conflictelor armate, Arnautovici s-a ocupat şi cu pregătirea localnicilor pentru război: “N-aveam timp de lecţii prea sofisticate. Într-un sat, unul a zis că se pricepe, i-am dat un grenadier, dar l-a orientat spre spate şi şi-a bombardat propria casă. I-a făcut o gaură în perete: «Mamă, ce-o fi înăuntru», a zis!”.
A lucrat în televiziune
În parteneriat cu Prima TV, Arnautovici s-a ocupat de varianta sârbească a emisiunii “Trădaţi în dragoste”. “Mi-a plăcut la nebunie să mă ocup de castinguri, să aleg locurile de filmare în Belgrad, să traduc scenariile, să aleg bodyguarzii”, ne-a declarat Vladimir. Cu toate acestea, “Dado” n-a fost trădat în dragoste: are o soţie minunată şi doi copii, un băiat şi o fată.
Studiile le-a făcut la Ploieşti
Arnautovici a absolvit Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti. El vorbeşte, citeşte şi scrie aproape perfect în limba română. “Am avut la facultate colegi vietnamezi, care îmi veneau cel mult până la piept. Când ieşeam de la cursuri, ziceai că eram tata şi copiii”, s-a amuzat Arnautovici, care are şi cetăţenia română.
E unic în Europa!
“Dado” a câştigat titlul cu Asesoft şi ca jucător, şi ca antrenor, performanţă unică în Europa. El a venit la Ploieşti în 2000 şi a evoluat până în 2004, anul primului titlu pentru CSU. În 2009, a fost “secund”, apoi a devenit “principal”, cucerind două titluri şi două Cupe!
