Liceul Tamași Aron, la o zi după prăbușirea clădirii internatului: „Vom face tot ce putem ca să oferim un acoperiș elevilor noștri în luna ianuarie”

 6 comentarii
Arhiva foto

„S-a întâmplat o tragedie. Nu știm care a fost cauza”, au transmis, marți printr-un comunicat, reprezentanții Liceului Tamași Aron din Odorheiu Secuiesc, după ce un elev a murit și alte trei fete au fost rănite luni, în urma prăbușirii parțiale a clădirii internatului, relatează publicația în limbă maghiară Szekelyho.

Liceul precizează că va încerca să asigure locuri de cazare pentru elevi în luna ianuarie.

„După renovarea clădirii principale și a Școlii Mici a Gimnaziului, trebuia pregătită reabilitarea căminului. Toate planificările, pregătirile tehnice și autorizațiile au fost puse la punct pentru ca lucrările să se desfășoare cât mai sigur. O echipă bine coordonată de profesioniști a efectuat lucrările exterioare, sub îndrumarea unor specialiști experimentați”, se precizează în comunicatul citat.

Luni după-amiază însă „treimea de mijloc a căminului s-a prăbușit”, patru elevi fiind prinși sub dărâmături.

„Doi dintre ei au fost salvați în scurt timp datorită intervenției rapide a salvatorilor, dar doi au trebuit să fie salvați în condiții care le puneau viața în pericol, prin mutarea unei grămezi uriașe de moloz”, mai precizează reprezentanții liceului, care deplâng moartea băiatului de 17 ani.

„Plângeam împreună și căutam mângâiere împreună. (…) Ne gândim la elevii care au trăit aceste momente de groază, care și-au pierdut bunurile materiale și care au trăit una dintre cele mai mari traume din viața lor”, mai transmite liceul, exprimându-și recunoștința pentru ajutorul venit din partea cadrelor didactice, părinților și voluntarilor.

„Vom face tot ce ne stă în putință pentru a oferi un acoperiș deasupra capului elevilor noștri în luna ianuarie”, se mai precizează în comunicat.

Una dintre cele trei fete rănite a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Târgu Mureș și este în stare critică.

Clădirea în care funcționa internatul a fost construită în 1910 și era închiriată de Primărie de la Biserica Catolică. Recent, în curtea internatului începuseră lucrări pentru racordarea acestuia la rețeaua de canalizare din oraș.

În acest caz se fac cercetări pentru pentru vătămare corporală și ucidere din culpă.

Foto: ISU Harghita

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (6)
  • Avatar comentarii

    mica 19.12.2023, 14:33

    Nu au avut grija deloc de acești copii. Acum par foarte grijulii.

  • Avatar comentarii

    Alex.59 19.12.2023, 16:37

    Da' până acum ce au păzit, ei și "autoritățile"...??? ???

  • Avatar comentarii

    MoSi202 19.12.2023, 17:11

    De ce nu au avut de grijă de acești copii până acuma! Au fost cazați într-o clădire atât de veche!

  • Avatar comentarii

    DoarDiviziaB 19.12.2023, 20:55

    Daca se întâmplă în sud eram blamați de Ardealul civilizat. Uite că ...

  • Avatar comentarii

    DoarDiviziaB 19.12.2023, 21:02

    Apropo. Mai jurnaliști de la libertatea, voi sunteți serioși? Văd că știrea este la știri externe. Ce școală generală ați făcut voi? Unde? Cum ați luat Bacul? De când Odorheiu Secuiesc este extern? Puneți mâna pe carte, treceți prin școală, învățați, după ... apucati-va iar de jurnalism.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!