Lidl România a anunțat retragerea de la vânzare a unui lot de covrigi cu sare și ciocolată neagră sau cu lapte, din cauza unui posibil risc pentru sănătate. Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) avertizează că acest produs nu trebuie consumat.

„Nu se poate exclude faptul că, în urma consumului produsului menționat, acesta poate provoca o senzație de arsură și leziuni la nivelul gurii. Din cauza acestui potențial risc pentru sănătate, clienții trebuie să fie conștienți de retragere și să nu consume produsul afectat”, se menționează pe site-ul Lidl.

Lidl recheamă un produs în magazine: „Poate provoca o senzaţie de arsură şi leziuni la nivelul gurii”
Produsele Lidl retrase de la consum – Foto Lidl

Lotul afectat aparține producătorului Felföldi Édességgyártó Kft., iar produsul este „Alpenfest Covrigi cu sare și ciocolată sortați, 140 g”, cu termenul de valabilitate: 28.02.2025, lot: 8511. 

Astfel, clienții nu ar trebui să consume acest produs, avertizează ANSVSA.

Produsele menționate pot fi returnate în toate magazinele Lidl, iar clienții vor primi banii înapoi fără a fi nevoie de prezentarea bonului fiscal.

„Rechemarea producătorului vizează doar produsele „Covrigi cu sare și ciocolată neagră” și „Covrigi cu sare și ciocolată cu lapte” cu termen de valabilitate 28.02.2025. Alte produse ale producătorului Felföldi Édességgyártó Kft., respectiv alte produse din gama ALPENFEST vândute de Lidl România nu sunt afectate de rechemare”, precizează reprezentanții magazinului.

În decembrie, un alt produs Lidl a fost retras de la vânzare, din cauza gustului „nespecific”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Siiriosss 07.02.2025, 14:15

Campanie de vânzări la Lidl RO. Strategie nouă. Vii cu covrigeii și sau ciocolata, tot cumperi ceva.

Avatar comentarii

CRH_RO 07.02.2025, 17:24

Sper sa ii boicoteze cat mai multi pe acesti nesimtiti. Te recheama pe timpul tau, dar pentru deranj cine plateste?

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.