Linia 41, blocată la Lujerului, din cauza unui accident în zona Uverturii. Un accident rutier petrecut duminică, 22 octombrie, în zona bulevardului Uvertuii din sectorul 6 a paralizat complet circulația tramvaielor în sensul spre Piața Presei.
Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 14.30, iar în zonă polițiștii rutieri dirijează traficul rutier, care se desfășoară normal, în ambele sensuri, dar îngreunat.
Regia Autonomă de Transport București (RATB) va introduce linia navetă de autoobuze 641, între bulevardul Ghencea și Piața Presei.
Și în luna iulie, circulația tramvaielor pe linia 41, cea mai circulată din Capitală, a fost blocată două ore, dar din cauza unei avarii.
Anul trecut, în luna noiembrie, un tramvai de pe linia 41 a deraiat miercuri seară la Podul Ciurel, din București.