Dacian Cioloș, după demisia din fruntea USR: „Nu puterile mi-au lipsit mie, ci încrederea că putem colabora împreună”

Comentează
Arhiva foto

Dacian Cioloş și-a anunțat oficial demisia din funcția de președinte al USR, într-o conferință de presă susținută luni seară la sediul partidului. Cioloș a transmis că nu va candida la viitorul congres extraordinar al partidului și a anunțat că interimatul va fi asigurat de Cătălin Drulă.

Principalele declarații ale lui Dacian Cioloș:

  • Mi-am anunțat azi colegii că am decis să demisionez din funcția de președinte al USR, după ce Biroul Național a respins planul de revitalizare pe care l-am prezentat și pentru care am cerut aprobare.
  • E un plan care decurge din promisiunile pe care le-am făcut în campania internă și atâta vreme cât nu am avut în Biroul Național susținere, am considerat firesc să îmi depun demisia pentru că sensul pentru care am participat la alegeri a fost să contribui la modernizarea partidului.
  • Credința mea este că partidul USR este în continuare o alternativă pe scena politică, o alternativă la extremism. E nevoie de un partid credibil, conectat la societatea care își dorește modernizarea României. Asta am propus prin planul pe care l-am propus, o deschidere a partidului față de mediul de afaceri, de societatea civilă.
  • Din păcate, nu am obținut azi această susținere și am decis să demisionez din poziția de președinte. Rămân în continuare în partid, rămân un membru de partid.
  • În continuare va rămâne președinte interimar Cătălin Drulă, care este vicepreședintele cu cele mai multe voturi din Biroul Național, până când conducerea partidului va decide să organizeze alegeri pentru un nou președinte.
  • Din punctul meu de vedere, este nevoie de mai mult decât atât. Cred că ar fi important să înceapă o dezbatere în partid  și legată de modificarea statutului și sper ca forța care a ținut viu USR PLUS, membrii, să nu plece din partid și să rămână să se bată pentru modernizarea partidului.
  • USR trebuie să facă pași înainte pentru a fi adaptat vremurilor pe care le trăim în momentul de față. Vedem majoritatea care conduce azi, care din punctul meu de vedere blochează reforme.
  • Aș vrea să transmit un mesaj celor care ne susțin, cei care au asistat la zbaterile noastre interne și să le spun că eu cred că dialogul intern poate fi mai dur, dar dacă e bine canalizat, poate produce un partid care să se bată pentru modernizarea țării.
  • Eu cred că USR are încă în față o perioadă în care poate trage învățămintele participării la guvernare și să ofere o nouă platformă pentru ce se va întâmpla în 2024. Cred că un partid nu poate fi credibil decât în măsura în care are coeziune în interior.
  • În vară i-am propus lui Dan Barna să nu candidăm niciunul, pentru a crea condițiile unei regenerări în partid, am ajuns, din păcate, în aceeași situație câteva luni mai târziu.
  • Nu puterile mi-au lipsit mie, ci încrederea că putem colabora împreună. Fără acea încredere, dar nu mimată, e greu să reușim
  • Nu mai candidez la funcția de președinte (la congresul extraordinar), nu mai are nici un sens. Eu am făcut propunerea programului de președinte cu toată sinceritate, fără să am vreo agendă ascunsă. Nu am în calcul să refac PLUS. Pe mine nu mă face funcția. Eu sunt în momentul de față europarlamentar. Voi continua cu colegii.
  • Eu nu am mai discutat de candidatura la prezidențiale de mult, de când am fost ales ales președinte. Asta necesită un partid puternic, care să te susțină, și aici avem de lucru.

După declarații, Dacian Cioloș a răspuns întrebărilor puse de jurnaliștii prezenți la conferința de presă.

Reporter: Ce era atât de grav de ați decis să demisionați?

Cioloș: Nimic mai grav decât faptul că am fost ales cu un program. Așa cum spune statutul, după 4 luni, președintele își prezintă un program. Dacă nu aveam susținerea Biroului Național, acel program nu avea niciun sens, erau dorințe exprimate pe hârtie, pentru că aveau nevoie de votul BN. Nu a fost nicio amenințare ca să sperii colegii din Biroul Național. Am spus că acesta are un sens în măsura în care îl susțineți.

Reporter: A reușit fuziunea dintre cele două partide?

Cioloș: A reușit parțial. Ați văzut în exterior, atunci când a fost vorba de poziția partidului în relația cu celelalte partide, acolo s-a lucrat unitar. Mai greu e pe modul de organizare și funcționare internă. Mai e încă de lucru.

Reporter: Sunt opinii că v-ați abandonat partidul. Ce le răspundeți?

Cioloș: Un șofer care nu are volan și se ambiționează să rămână în mașină e mult mai periculos decât unul care se dă jos și lasă pe cineva care are volan.

Reporter: Aveți ceva să vă reproșați legat de program?

Cioloș: Probabil că trebuia să prezint programul de mai multă vreme, ca să am timp să explic mai bine intențiile, au fost neînțelegeri precum aceea că vreau să-mi pun omul la Secretariatul General. Ba că o să aduc oameni din societatea civilă să-mi întăresc poziția în partid, când e clar că pozițiile-cheie din partid sunt decise de BN. Probabil că lucrurile acestea puteau fi explicate mai bine, dacă o luam mai din timp.

Înaintea conferinței susținute de Dacian Cioloș, purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, a anunțat că vicepreședintele Cătălin Drulă va prelua interimar conducerea formațiunii.

„Cătălin Drulă preia interimar conducerea, vicepeședintele cu cel mai mare număr de voturi la congres. E un moment greu pentru partid. Am încredere în înțelepciunea colegilor mei”, a declarat Ionuț Moșteanu, luni, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Următorul pas ar fi declanșarea procedurii de organizare a unui congres extraordinar al USR, pentru alegerea unui nou președinte.

Demisia, anunțată într-o ședință de 5 minute

Ședința USR de luni, 7 februarie, a avut loc la patru zile după ce Dacian Cioloș le-a transmis membrilor conducerii USR că programul propus de el se votează cu demisia lui pe masă, potrivit înregistrărilor audio publicate de Libertatea: „Dacă nu trece programul ăsta, și aveți tot dreptul și legitimitatea să îl respingeți, că așa e în democrație, eu îmi asum consecințele și îmi depun mandatul”.

Programul său a fost respins după o dezbatere de patru ore cu 14 voturi împotrivă și 11 pentru. După o scurtă pauză, conducerea partidului s-a reunit într-o altă ședință. A durat doar 5 minute, iar Dacian Cioloș a spus că își va da demisia de la șefia partidului și i-a urat succes lui Cătălin Drulă.

Patru luni la șefia USR

Dacian Cioloș a fost ales președinte al USR la congresul din octombrie de anul trecut. El a câștigat al doilea tur al alegerilor din USR PLUS cu 50,9% din voturi, în timp ce Dan Barna a obținut 49,1%. Cioloș a condus doar patru luni partidul.

„Avem nevoie să întărim acest partid și e important ca aceia care au făcut acest pas să se înscrie în USR PLUS să se simtă ei înșiși bine în acest partid și să-i poată convinge și pe ceilalți să vină alături de noi. România are nevoie de reformă, de modernizare și USR PLUS va avea un rol important de jucat până în 2024”, spunea Cioloș după rezultatul alegerilor.

Printre reformele interne solicitate de Dacian Cioloș se numără: schimbarea statutului partidului, înlocuirea actualului secretar general (care face parte din echipa Barna), stoparea excluderilor din partid pe motiv de delict de opinie, pregătirea unui guvern din umbră și transparentizarea ședințelor Biroului Național.

Mai mult, Dacian Cioloș a cerut dublarea Biroului Național cu membri din societatea civilă și mediul de afaceri, ceea ce ar dilua puterea acestui organism de conducere, controlat de echipa lui Dan Barna.

Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc: cum ar vota românii la alegerile parlamentare
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Ultimele știri
22:39
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
21:47
Rușii au atacat un centru comercial din Ucraina și au omorât oameni nevinovați: „În plină zi, în timp ce străzile erau aglomerate”
21:31
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
21:14
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
TRENDING
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
21:50
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Munții Kackar din Turcia | Foto: Agenția pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Turcia (TGA)
14:55
Imagini spectaculoase din Munții Kackar. Ce se întâmplă în septembrie 2026 în Turcia
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Zona portului Giurgiulești. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Imagine cu caracter ilustrativ: Monitorul de Galați
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate