LIBERTATEA vă prezintă principalele declaraţii ale preşedintelui PSD, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional:
- Am ascultat părerile tuturor organizaţiilor judeţene. Este prima oară când fiecare membru şi-a exprimat părerea.
- În cadrul CExN s-a decis să se adopte o Rezoluţie, prin care fiecare opinie să fie spusă în cadrul forurilor statutare. Cei care vor ieşi în spaţiul public cu declaraţii care lezează partidul, să fie sancţionaţi
- Într-o echipă unită, toţi trebuie să fim aliniaţi în spatele candidatului. Orice pas greşit este un pas pe care îl va deconta partidul, trebuie să dăm dovadă de determinare şi unitate
- Sunt convinsă că fiecare coleg va fi foarte implicat, că PSD are puterea să câştige aceste alegeri, că organizarea, mesajele şi comunicarea, implicarea fiecăruia va reprezenta un pas important în câştigarea alegerilor
- Am avut un vot în CExN, pentru candidatul la prezidenţiale, chiar dacă Pleşoianu nu a fost prezent, le-am propus colegilor să dăm un vot şi pentru el, pentru că am văzut în spaţiul public că vrea să candideze
- În BPN a avut un vot, şi în BPN, Gabriela Firea s-a retras din această cursă şi a menţionat că pentru noi, pentru bucureşteni, pentru PSD, este important să mergem uniţi în alegeri
- Pleşoianu a avut aceeaşi persoană care l-a susţinut, Dumitru Buzatu, în CExN
- S-a votat pentru mine, este un vot care mă responsabilizează. Am încredere în mine, în colegii mei
- Eu cred că am şanse şi cred că am şanse şi în faţa preşedintelui Klaus Iohannis, pentru că întotdeauna am demonstrat că pot fi şi premierul tuturor românilor, deci pot fi preşedintele tuturor românilor
- Trebuie să înceteze perioada în care „împărţim românii în românii mei şi românii altor partide, în guvernul meu şi guvernul altora”.
- Cred că pot să demonstrez că o campanie poate fi făcută pe proiecte, pe consens, pe lucruri bune pentru cetăţeni şi nu prin jigniri sau violenţă verbală.
- Cred că pot să demonstrez în perioada următoare că un preşedinte trebuie să fie preşedintele tuturor românilor şi că pentru prima dată în istoria acestei ţări putem avea un preşedinte femeie.
- Şi dacă am fost primul premier al României femeie, primul preşedinte de partid femeie, primul preşedinte care a condus Preşedinţia rotativă a Consiliului UE tot femeie şi am demonstrat că pot să fac performanţă, cred că cetăţenii pot avea încredere că este timpul unui preşedinte al României femeie”
- Am învăţat din greşelile trecutului, aşa cum am spus de fiecare dată. Cred că nu ne ajută pe niciunul dintre noi dacă aducem în prim plan anumite aspecte mai plăcute sau mai puţin plăcute.
- Trebuie să ne asumăm istoria acestui partid, pornind de la Gherman, pornind de la domnul Iliescu, domnul Năstase, domnul Ponta, domnul Geoană, domnul Dragnea. Toţi au fost preşedinţii acestui partid cu lucruri bune şi lucruri rele.
- Nu cred că noi câştigăm dacă judecăm unul dintre preşedinţii pe care i-a avut partidul. Important este ce facem de acum încolo.
- Din punct de vedere guvernamental acest guvern a fost eficient
- I-am spus lui Paul Stănescu ceea ce cred, aceste răspunsuri ar trebui să îl depărteze de această opinie pe care a avut-o în CexN
- I-am spus în interiorul forului statutar ceea ce aveam de spus, i-am răspuns la acest lucru şi cred că după ce i-am răspuns şi Paul Stănescu a realizat anumite lucruri şi aceste răspunsuri cred că ar trebui să îl îndepărteze de această opinie pe care a avut-o în cadrul Comitetului Executiv- despre reproşurile lui Paul Stănescu, aduse în Comitetul Executiv, în care susţine că Viorica Dăncilă este urâtă de români pentru că este asociată cu Liviu Dragnea
- Eu cred că am şansă, şi cred că am şansă în faţa lui Klaus Iohannis. Am demonstrat că pentru mine este important consensul, solidaritatea, ceea ce fac pentru români şi pentru România.
- Cred că am demonstrat că pot să reprezint ţara cu demnitate, pe plan extern, şi cred că toate aceste lucruri vor fi apreciate de cetăţenii români
- Din punct de vedere guvernamental, acest guvern a fost eficient
- OUG 114, pentru că aţi adus-o în discuţie, a avut şi lucruri bune, nu trebuie să o luaţi doar negativ. Am spus şi repet, s-a greşit pentru că nu a fost un dialog înainte cu actorii implicaţi
- Am guvernat şi cred că în şase luni de zile, luaţi toate actele şi veţi vedea că s-au făcut paşi împortanţi. Le-am explicat în CExN, despre cele 6 luni de zile, la ce am făcut referire. Important este ca colegii mei să înţeleagă acest lucru.
- Aceasta a fost decizia în Comitetul Executiv Naţional, nu eu decid, preşedinţii de organizaţii decid
- De ce trebuia să mai prezentăm sondaje pe persoane, în condiţiile în care doamna Firea şi-a retras candidatura?
- Dacă nu-mi asumam, nu candidam. Faptul că eu candidez înseamnă că-mi asum conducerea partidului către o victorie, deci îmi asum prin candidatura mea. De ce credeţi că o să pierdem alegerile? O să câştigăm alegerile
Rezultate BAC 2026 – toate lucrările au fost corectate!
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a7164ac9097563c9c13320cb21371f15.jpg)
Viva.ro
Ce anunț, dar ce anunț a venit de numai câteva minute! Avem BREAKING în politică, după ce Sorin Grindeanu a spus TRANȘANT! Da, e adevărat, azi, 7 iulie 2026, tocmai s-a schimbat ceva
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cc9eb80f53b1387c9e3185de5588f09b.jpg)
Unica.ro
„Cu două degete, mi-a coborât de la gât pe piept și...” În spatele ușilor închise. Mărturiile victimelor lui Cristian Pomohaci. Ce a povestit o tânără
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b9e1af2bbd2cecb2f47aef2017806895.jpg)
Elle.ro
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_10ab59ffc676f726f437409ffde310ed.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Cum? Cine e EA?! BOMBA zilei, de la Cabral! Nu se poate! Toată România l-a văzut dezlănțuit, ipostazele ireal de FIERBINȚI cu noua femeie din viața lui sunt ireale, dar DETALIUL asta nu l-a știut nimeni!
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e181f003b879b5c0f622b0eff71cb956.jpg)
Avantaje.ro
Abia acum s-a aflat! 😮Fosta iubită a lui Dan Bittman, Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai lui, este singura persoană din România care...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f4ffb02d58c8d27ebaa5b3c23f82a463.jpg)
Tvmania.ro
Gestul intim care a stârnit mii de reacții! Ce i-a transmis Valentin Butnaru Anei Bodea la împlinirea a 26 de ani: „Tu ești scânteia...”
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f34ae01f93c22c2ee914a5e332156234.png)
Adevarul.ro
Cine este cel mai detestat bărbat? Melodia virală care a dat naștere unui fenomen: „Alex Stamate e tipul care m-a rănit!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_68cd8fd1cb02ea74b89b37797d7eac13.jpg)
Fanatik.ro
Decizie ciudată la Dinamo! Abia transferat în vară, a fost cedat definitiv la altă echipă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_c8848232db0651fc6eafecdfe26d6da2.jpg)
Financiarul.ro
50% mai ieftin, GLM-5.2 schimbă piața securității cibernetice. Ce înseamnă pentru bugetele de apărare ale companiilor
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_aa4291b2d21663f97fd1258d96681c54.jpg)
Elle.ro
Livia Eftimie, prima reacție după ce Spike a făcut declarații controversate despre relația lor și divorțul ei de Cătălin Bordea: „E viața mea, am trăit-o. Știu…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
Unica.ro
Mirabela Grădinaru, apariție surprinzătoare la tribunal, flancată de bodyguarzi. Ce s-a aflat despre prezența ei la Curtea de Apel
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_20fc32e37438966430a7798ce349f6f3.jpg)
Viva.ro
Șocată după atacul cu bombă din Monaco! Gestul Mihaelei Rădulescu a generat valuri de comentarii și face înconjurul presei. Ce s-a întâmplat, de fapt
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_430c1bfc2bd61f930b3eeae592c92e63.jpg)
TVMania.ro
Imperiul imobiliar al Andreei Esca! De la vila exclusivistă din Snagov, la casele istorice din Capitală și căsuțele de poveste din Transilvania
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c28c1bf60a88d509e62f4555dc22fa69.jpg)
ObservatorNews.ro
Reacţia unui elev când şi-a aflat notele la Bacalaureat: "La română am luat 8 şi vreau să depun contestaţie"
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_29ba52810b765742f3de0bf5324a12cf.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Breaking cumplit, ne plânge inima! Au anunțat acum și e prea rău să fie adevărat!! 💔 Adorata cântăreață A MURIT fulgerător!! Abia devenise mamă, biata ei fetiță va crește orfană 😭 Avea numai...
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_96a652e3a2eaeed5460e03e62bfe11e6.jpg)
Mediafax.ro
Revenire SENZAȚIONALĂ a Argentinei la Cupă Mondială! S-a calificat în sferturi, după ce a eliminat Egiptul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2986dde1b55e0e0f2be0384fc56aeeec.jpg)
StirileKanalD.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_3d4ea85b672bb8103d907d5ce5f8e8de.jpg)
Wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_11d3f1abd710f1862522946653aa06b0.jpg)
Wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_a9ca1aaf078ad666633390c733931398.png)
Redactia.ro
Durere fără margini pentru un fost finalist MasterChef! Soția lui s-a stins la doar 39 de ani
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_01c2744623a27c0d2aea2714f75a9cf9.jpeg)
KanalD.ro
Doctorița Anca Cernea, specializată în medicină generală, s-a stins din viață după o suferință îndelungată
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_a30a81c2ddbc9be271b69a4ae98ddba2.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Ieșean transformat peste noapte în datornic: un escroc i-a furat datele de pe site-urile unor instituții publice și și-a confecționat o carte de identitate falsă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_fa6f2c63f6303cde48d2a2bca6508427.jpeg)
Fanatik.ro
Avocatul lui Djokovic rupe tăcerea în scandalul pariurilor pe cartonaş galben: „O înscenare! CFR Cluj şi Neluţu Varga vor să-i rupă contractul? Damjan este nevinovat!” Exclusiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4b6e09dc7eb8d484765d04cca76f1f2a.webp)
Spotmedia.ro
Cum afectează tatuajele sistemul imunitar
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_aa0dd3eb807c833cb952941670732ea3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_9c849686a15446a042c1158f92a4a1da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/grindeanu-olguta-manda-inquam.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/george-simion-dan-dungaciu-si-petrisor-peiu-sunt-cei-mai-importanti-oameni-din-conducerea-aur-e1783410925821.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/puya-concert.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/73217906814044985482532139076690661103348190n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9231359fc5111c4a63f771deef026e33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f2cd1d595baef9689148472375fcca3c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_0d9b61921f34cd1dd27723d35c176ab8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/operatie-sanador.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/dolomiti-cortina-d-ampezzo-masini.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/femeie-rucsac-asteapta-bagaj-cala-banda.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/nastere-cezariana-sanador.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/kurt-kromm-angajat-ford.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/barbat-face-bautura-electroliti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/lista-bagaj-vacanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/telecomanda-aer-conditionat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/femeie-taie-branza-romania-piata.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/vita-vie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/perchezitii-bihor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/florin-manoliu-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/11-tari-nato-printre-care-si-romania-cumpara-avioane-de-supraveghere-si-control-saab-globaleye-vor-supraveghea-inclusiv-marea-neagra-e1783421366599.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/06/nicusor-dan-dupa-usa-palatul-cotroceni.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/internet-fix--foto-ilustrativ-shutterstock2515856589-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/america-sarbatoreste-sambata-4-iulie-250-de-ani-de-la-independenta-si-fondarea-sa-foto-profimedia-e1783099613424.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/visul-american--foto-ilustrativ-shutterstock-copy.jpg)