Relatarea Livetext a războiului din Ucraina continuă aici: LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 767.

30 mart. 2024 - Acum un an
30-03-2024

Zelenski avertizează: „Dacă Ucraina cade, Putin va împărţi lumea”

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a avertizat, într-un interviu acordat cotidianului american The Washington Post, că fără ajutorul militar american, blocat în Congres, Ucraina va trebui să ”dea înapoi” în faţa Rusiei, relatează News.ro.

„Dacă nu există o susţinere americană, asta înseamnă că nu avem apărare aeriană, nu avem rachete Patriot, nu avem bruiaje în războiul electronic, nu avem obuze de artilerie de 155 de milimetri. Asta înseamnă că vom da înapoi etapă cu etapă, pas cu pas”, avertizează preşedintele ucrainean în interviul acordat WP. El cere rachete cu rază lungă de acţiune pentru a putea lovi ţinte în Crimeea, ocupată şi folosită de Rusia pentru a ataca Ucraina.

Blocarea acestui ajutor a făcut Ucraina să piardă şase luni, consideră el. „Nu mai putem pierde timp. Ucraina nu poate să fie o problemă politică între partide. Dacă Ucraina cade, Putin va împărţi lumea”, avertizează Zelenski.

Mai multe detalii: Zelenski avertizează: „Dacă Ucraina cade, Putin va împărţi lumea”

Fantomel și Kate Linn, creatorii melodiei devenite fenomen global „Dame Un Grrr”: „Ne-am distrat, iar de acolo, lucrurile au luat-o razna”
Recomandări
Fantomel și Kate Linn, creatorii melodiei devenite fenomen global „Dame Un Grrr”: „Ne-am distrat, iar de acolo, lucrurile au luat-o razna”
30 mart. 2024 - Acum un an
30-03-2024

Rusia menține un avantaj semnificativ

Rusia „menține un avantaj cantitativ semnificativ” în război, anunţă ministerul britanic al Apărării.

În cea mai recentă actualizare, ministerul a afirmat că forțele rusești au menținut o „avansare treptată la vest de Avdiivka”.

Potrivit sursei citate, Rusia a continuat atacurile de-a lungul altor câteva puncte de pe linia frontului, dar a făcut puține progrese în ultimele săptămâni.

„Rusia menține un avantaj cantitativ semnificativ în conflict, depășind Ucraina în ceea ce privește numărul de muniții și echipamente”, precizează ministerul Apărării.

30 mart. 2024 - Acum un an
30-03-2024

Ministrul german de finanțe: Toți cei care s-au săturat să sprijine Ucraina ar trebui să se gândească la consecințele pentru Europa

Ministrul german de finanțe, Christian Lindner, a avertizat, într-un interviu din presa germană preluat de European Pravda, că pacea și libertatea noastră sunt în pericol.

„Putin nu este preocupat doar de Ucraina, ci vrea să schimbe ordinea păcii și a libertății în Europa. El vrea putere asupra noastră, să ne controleze modul de viață și prosperitatea. Oricine se plictisește să sprijine Ucraina pentru că este prea greu sau prea scump ar trebui să se gândească la consecințe. Pericolul războiului va fi mai aproape de noi”, a mai spus ministrul.

Felix Baumgartner ar fi „murit înainte să cadă” lângă niște copii care se jucau în piscină
Recomandări
Felix Baumgartner ar fi „murit înainte să cadă” lângă niște copii care se jucau în piscină

Lindner se opune ideii de înghețare a războiului, așa cum a sugerat Rolf Mützenich, liderul Partidului Social-Democrat din Germania.

„Rusia a comis crime de război. Pentru Ucraina, este vorba despre existența sa ca stat. Iar pentru popor, este vorba adesea despre supraviețuire. Această situație nu trebuie să fie înghețată”, a spus el.

30 mart. 2024 - Acum un an
30-03-2024

Aproape 10.000 de structuri antitanc au fost construite în regiunea Kievului

Aproape 10.000 de structuri antitanc, cunoscute sub numele de „dinții dragonului”, au fost instalate în regiunea Kiev ca parte a unui efort de fortificare a regiunii, a declarat sâmbătă guvernatorul Ruslan Kravchenko, relatează The Kyiv Independent.

În toamna anului 2023, autoritățile au primit critici pentru progresele înregistrate în fortificarea liniilor defensive. Un grup de lucru a fost înființat în noiembrie pentru a coordona eforturile de fortificare.

La începutul lunii martie, Zelenski a anunțat că Ucraina construiește 2.000 de kilometri de fortificații.

„Aproape 10.000 de mici piramide de beton antitanc au fost deja instalate și a fost amenajat un șanț antitanc”, a spus Kravchenko.

Construcția este „sub un control strict”, iar autoritățile locale comunică în mod constant cu armata pentru a construi „cele mai eficiente structuri cu cea mai sigură protecție”, a declarat Kravchenko.

Cine conduce industria de apărare aeronautică: Sinecuriști cu salarii de zeci de mii de lei, o cârciumăreasă și o fostă directoare de creșă
Recomandări
Cine conduce industria de apărare aeronautică: Sinecuriști cu salarii de zeci de mii de lei, o cârciumăreasă și o fostă directoare de creșă

„Există o singură cerință: calitate, respectarea termenelor și utilizarea eficientă a fondurilor”, a adăugat guvernatorul.

Wall Street Journal (WSJ) a relatat că trupele ucrainene construiesc fortificații în așteptarea unei ofensive rusești în primăvară, deși există îngrijorări că progresul nu este suficient de rapid.

Zelensky a declarat la sfârșitul lunii martie că situația pe câmpul de luptă s-a stabilizat în comparație cu lunile anterioare, dar nu a exclus că o ofensivă rusă majoră ar putea avea loc la sfârșitul lunii mai sau în iunie.

30 mart. 2024 - Acum un an
30-03-2024

Olaf Scholz a vorbit în discursul de Paște despre nevoia de a sprijini în continuare Ucraina

Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat necesitatea unei păci juste și a încurajat continuarea sprijinului pentru Ucraina în discursul de Paște, relatează Ukrainska Pravda, care citează Die Welt.

„Pacea fără libertate înseamnă opresiune. Nu există pace fără dreptate. De aceea, susținem Ucraina în lupta sa pentru o pace dreaptă – atât timp cât va fi nevoie”, a spus liderul german, precizând că, la slujbele de Paște, creștinii din întreaga lume se roagă pentru o lume mai pașnică.

„Cu toții ne dorim o lume mai pașnică. Oamenii din Orientul Mijlociu și din Ucraina doresc, de asemenea, pace”, a continuat Olaf Scholz.

„Timp de multe decenii, pacea în Europa s-a bazat pe un principiu fundamental: frontierele nu ar trebui să fie mutate prin forță. Niciodată din nou! Iar Rusia lui Vladimir Putin a încălcat acest principiu. Dar este în mâinile noastre să facem ca acest principiu să funcționeze din nou. Continuând să sprijinim Ucraina într-un mod decisiv și echilibrat”, a mai spus cancelarul, promițând că Germania va investi mai mult în propria securitate și va păstra țara unită.

30 mart. 2024 - Acum un an
30-03-2024

Zelenski: Reacția SUA la atacurile asupra rafinăriilor rusești nu a fost pozitivă

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost întrebat de jurnalistul american David Ignatius de la The Washington Post dacă oficialii din SUA au avertizat Kievul împotriva atacurilor asupra instalațiilor energetice de pe teritoriul Rusiei.

„Reacția SUA nu a fost pozitivă în această privință”, a răspuns liderul ucrainean, precizând că Washingtonul nu a putut limita desfășurarea de către Ucraina a armelor de fabricație proprie.

„Am folosit dronele noastre. Nimeni nu ne poate spune că nu putem”, a adăugat Zelenski.

Președintele Ucrainei a mai susținut că ar putea controla atacurile rusești asupra rețelei energetice a țării sale doar făcând Rusia să plătească un preț similar.

„Dacă nu există apărare aeriană care să ne protejeze sistemul energetic, iar rușii îl atacă, întrebarea mea este: de ce nu putem răspunde? Societatea lor trebuie să învețe să trăiască fără benzină, fără motorină, fără electricitate. (…) E corect”, a afirmat Zelenski.

30 mart. 2024 - Acum un an
30-03-2024

Un mort și trei răniți în atacurile din ultima zi din Herson și Harkov

O persoană a fost ucisă și trei au fost rănite, în ultimele 24 de ore, în urma atacurilor rusești asupra regiunilor ucrainene Herson și Harkov, au anunțat autoritățile sâmbătă, relatează The Kyiv Independent.

În orașul Herson, o clădire înaltă, două case private, un turn de telefonie mobilă și un depozit au fost lovite, provocând moartea unei persoane și rănirea alteia, a declarat guvernatorul regiunii, Oleksandr Prokudin, într-o postare pe Telegram.

În orașul Kupiansk din regiunea Harkov, un bărbat în vârstă de 87 de ani a fost rănit când o clădire rezidențială cu cinci etaje a fost lovită. Un alt bărbat în vârstă de 28 de ani a fost rănit în satul Pokotylivka, când un dispozitiv exploziv a fost detonat.

30 mart. 2024 - Acum un an
30-03-2024

Infrastructură lovită în regiunea estică Poltava

Forțele ruse au lovit, în noaptea de 30 martie, o instalație de infrastructură din regiunea ucraineană Poltava, relatează Ukrainska Pravda, care citează administrația regională de stat.

„Inamicul a atacat din nou zona noastră cu vehicule aeriene fără pilot. Există mai multe lovituri asupra unui obiectiv de infrastructură pe teritoriul districtului Poltava. Cel mai important lucru este că nimeni nu a fost rănit”, a transmis pe Telegram, Philip Pronin, șeful administrației regionale din Poltava.

30 mart. 2024 - Acum un an
30-03-2024

Guvernatorul din Belgorod anunță trecerea la învățământul la distanță în școlile din apropiere de granița cu Ucraina

În urma unei ședințe a comandamentului operațional, s-a decis ca în trimestrul al patrulea să se treacă la învățământul la distanță în școlile din „municipalitățile de frontieră, în Belgorod și în districtul urban Yakovlevsky”, a anunțat guvernatorul regiunii ruse Viaceslav Gladkov, citat de BBC Rusia.

În toate celelalte teritorii ale regiunii Belgorod, învățământul se va desfășura normal.

Potrivit oficialului, 5.000 de copii au fost deja luați din regiunea Belgorod și duși în alte regiuni ale Rusiei. Vineri, 1.300 de copii au ajuns la Sankt Petersburg, Briansk și Makhachkala, a precizat Gladkov.

Autoritățile din Belgorod au anunțat pe 19 martie că au decis să ducă aproximativ 9.000 de copii în alte regiuni din Rusia în contextul atacurilor care au vizat regiunea aflată la frontiera cu Ucraina.

30 mart. 2024 - Acum un an
30-03-2024

Nouă din cele 12 drone rusești lansate asupra Ucrainei, interceptate în timpul nopții

În noaptea de vineri spre sâmbătă, armata rusă a lansat 12 drone de tip Shahed asupra Ucrainei, care a doborât nouă dintre ele, au anunțat Forțele Aeriene ucrainene într-un comunicat, relatează BBC Rusia.

Dronele au fost distruse deasupra regiunilor Herson, Odesa, Dnipropetrovsk și Poltava.

Totodată, forțele Rusiei au lovit regiunea Donețk cu patru rachete antiaeriene, precum și cu drone lansate de la Capul Chauda, din Crimeea, a mai precizat armata ucraineană.

30 mart. 2024 - Acum un an
30-03-2024

Rusia a distrus aproape complet centrala termică Zmievskaya din regiunea Harkov – Centrenergo

Trupele rusești au distrus pe 22 martie una dintre cele mai mari centrale termice din regiunea Harkov, Zmievskaya, anunță Centrenergo, companie producătoare de energie electrică și termică în centrul și estul Ucrainei, relatează Ukrainska Pravda.

Lovitura din urmă cu o săptămână a distrus toate unitățile și a avariat echipamentele auxiliare. Gradul de distrugere variază, de la complet la semnificativ, potrivit companiei.

În prezent, întreprinderea continuă să curețe molozul și nu există acces la majoritatea echipamentelor, astfel că nu există nicio posibilitate de a evalua complet amploarea pagubelor, nici cifre exacte privind suma necesară pentru restaurare și nici previziuni privind durata reparațiilor.

„Există bani. Există un fond de sprijin energetic adecvat. Acesta funcționează. Prin urmare, toată lumea este pregătită să ajute!”, a spus ministrul Energiei, German Galushchenko, promițând asistență prin intermediul donatorilor.

30 mart. 2024 - Acum un an
30-03-2024

Ucraina anunță că a doborât șapte drone deasupra regiunilor sud-estice

Apărarea aeriană a Ucrainei a doborât șapte drone de tip Shahed în timpul nopții, au precizat Forțele de apărare din sudul Ucrainei într-un comunicat citat de BBC Rusia.

Dintre acestea, patru drone au fost interceptate deasupra regiunii Dnipropetrovsk, două în regiunea Odesa și una în Herson.

„Nu au existat lovituri, dar în regiunea Dnipropetrovsk, resturi de la o dronă doborâtă au căzut pe un elevator de cereale. A izbucnit un incendiu, pe care pompierii l-au stins rapid. Nu au fost înregistrate pagube critice sau victime”, a precizat armata ucraineană.

29 mart. 2024 - Acum un an
29-03-2024

Lipsa sprijinului SUA va forța Ucraina „să dea înapoi”, dar să răspundă cu atacuri pe teritoriul Rusiei, avertizează Zelenski

Ucraina va trebui să se retragă „în pași mici” dacă nu va mai primi sprijinul SUA, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru cotidianul american The Washington Post, potrivit Sky News.

Iar fără capacitatea de a intercepta atacurile rusești asupra infrastructurii energetice critice, Ucraina va fi forțată să lovească facilitățile energetice de pe teritoriul Rusiei pentru a reuși o descurajare, a mai spus liderul de la Kiev.

Avertismentul lui Zelenski vine în contextul în care președintele republican al Camerei Reprezentanților din Congresul SUA, Mike Johnson, refuză să programeze votul asupra proiectului de lege privind ajutorul militar suplimentar de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, care a trecut deja de Senat cu sprijin bipartizan.

„Dacă nu există sprijin din partea SUA, înseamnă că nu avem apărare antiaeriană, nu avem rachete Patriot, nu avem bruiaje pentru războiul electronic, nu avem obuze de artilerie de 155 de milimetri. Înseamnă că vom da înapoi, ne vom retrage, pas cu pas, în pași mici”, a declarat Zelenski.

El a descris o zonă ipotetică a liniei frontului care ar necesita 8.000 de obuze pe zi pentru a putea fi apărată.

Dacă ai 2.000 de obuze, a explicat Zelenski, atunci „forțele tale trebuie să se retragă pentru a scurta linia frontului” și a economisi muniția.

În caz contrar, rușii ar putea pătrunde în marile orașe ucrainene, a mai argumentat liderul de la Kiev.

6 comentarii
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (6)
Avatar comentarii

Alex.59 31.03.2024, 07:04

Război în Ucraina, ziua 766... 🙄

Avatar comentarii

pikpik 30.03.2024, 22:06

In sfarsit gura lui adevår gråieste, noi stiam demult, in ciuda cenzurii pe multe planuri...

Avatar comentarii

Daniel_DNL 30.03.2024, 18:04

Daca si Zelenski recunoaște ca rușii avansează, Ucraina a pierdut si dau vina pe occident...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.