Astfel de zgomote au răsunat și în cartierele Mărăști și Între Lacuri din Cluj-Napoca.

Totuși, de această dată a fost deranjat de explozia unor petarde un localnic din Gruia. Conform mărturiilor sale, sunetele de petarde încep să se audă după ora 23.00.

Uneori, „distracția” ține și până după miezul nopții. Din dorința de a pune stop acestor zgomote, localnicul din cartierul Gruia a solicitat autorităților să efectueze „verificări în zonă”.

„Pe strada Craiova se aud petarde bubuind după ora 23.00 din toate direcțiile, inclusiv acum, la ora 1 noaptea. Vă rugăm să faceți verificări în zonă, că ne simțim ca în Kosovo”, a notat localnicul.

Totodată, potrivit aceleiași surse, mai mulți tineri au fost zăriți marți, 24 decembrie, pe o stradă din Cluj, în timp ce aruncau cu petarde în direcția unor pietoni.

Amintim că trei copii din Slatina au ajuns duminică, 8 decembrie, la spital după explozia unor petarde, iar unul dintre ei s-a ales cu răni grave. 

Cei trei copii răniți în urma exploziei petardelor au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru a primi îngrijiri medicale, iar unul dintre ei a fost transferat la un spital din Craiova.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro

Gabi Bădălău și Ema Uta - cuplul bombă al anului! Cei doi au plecat în Dubai împreună și 4 zile au stat numai în cameră. Gabi a prins un moment, a sunat-o pe Bianca Drăgușanu și.... Detalii care te lasă fără răsuflare despre patrulaterul amoros
Viva.ro

„Am aflat că o să fiu văduvă și o să-mi îngrop singurul copil...” Cutremurător! Astrologul Minerva și-a prezis destinul tragic, la numai 14 ani. Fiul ei a murit la vârsta de 17 ani
Libertateapentrufemei.ro
„Am aflat că o să fiu văduvă și o să-mi îngrop singurul copil...” Cutremurător! Astrologul Minerva și-a prezis destinul tragic, la numai 14 ani. Fiul ei a murit la vârsta de 17 ani
Scenariul bombă propus lui Donald Trump: “Călin Georgescu şi Victor Ponta în fruntea României!” Dezvăluirile lui Mitică Dragomir
FANATIK.RO

Care sunt cuplurile de vedete care participă la sezonul 21 al emisiunii „Te cunosc de undeva!”. Mari SURPRIZE pentru fani
Elle.ro

Elena Băsescu, schimbată complet în ultimii ani! Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / Foto

Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită: "Record absolut". Valoarea, de peste 2 ori mai mare decât nivelul la care poate să ucidă
Observatornews.ro
Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită: "Record absolut". Valoarea, de peste 2 ori mai mare decât nivelul la care poate să ucidă
Horoscop 20 ianuarie 2025. Peștii sunt într-o perioadă de schimbări profunde și nu pot evalua corect impactul pe care îl au asupra celor din jur
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI